Peisagistii critica palmierii lui Robu

Peisagiștii din vestul României sunt primii care reacționează la amplasarea ghivecelor cu arbori exotici. Specialiștii spun că este vorba, pur și simplu, de niște palmieri care nu au ce să caute într-un oraș cu pretenții ca Timișoara.

Phoenix roebelenii (palmieri) se caracterizează în primul rând ca fiind o specie alohtonă, ceea ce înseamnă că arealul natural se află în alte zone geografice decât cea a Timișoarei, precum Australia, SE Asiei și Estul Africii, prin urmare specia nu este întâlnită în condiții naturale de creștere și nu face parte din biodiversitatea locală și din peisajul de câmpie din Banat. Mai mult, valoare arborelui, din punct de vedere ecologic este una scăzută, sensibilă la factorii de mediu urbani, naturali sau antropici și cu o valoare estetică îndoielnică raportată la peisajul urban existent. În condițiile în care Timișoara aspiră la statutul, onorabil de altfel, de Capitală Culturală Europeană în anul 2021, printr-un mic si relevant paralelism cu subiectul în discuție, specia este total necaracteristică peisajului cultural timișorean”, se precizează într-un comunicat al Asociației Peisagiștilor din România – AsoP, Filiala Teritorială Vest, semnat de ing. peis. Andrei Condoroș.

Peisagiștii spun că, în ultima vreme, pe artere precum Calea Aradului, Vasile Pârvan sau Take Ionescu au fost plantați arbori pitici, „cu un rol ecologic și estetic cel puțin modest”, în timp ce teii și alte specii cu o valoare ecologică și ornamentală sunt tăiați fără milă. „Recomandăm (…) angajarea în cadrul Direcției de Mediu a Primăriei Municipiului Timișoara a unui grup de specialiști, având specializarea arhitectura peisajului, cât și conexe (urbanism, arhitectură, ecologie etc) și care să facă dovada incontestabilă a capacității lor profesionale (…) Nu în ultimul rând, solicităm tragerea la răspundere a celor responsabili pentru soluțiile alese, cât și comunicarea unui punct de vedere oficial al Direcției de Mediu din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara”, se mai precizează în comunicat.

Primarul Nicolae Robu și-a prezentat, miercuri, ultima găselniță în materie de amenajări urbane: cele câteva zeci de ghivece cu palmieri care au răsarit în centrul orașului. Liberalul este foarte încântat de ei și spune că întotdeauna se vor găsi cârcotași care să-l critice.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Peisagistii ???????? !!!!!!!!! a spus: (iunie 5th, 2013 at 23:50 )

Sa vina „sa beleasca ochii” la parcul lor de pic-nic ! Si singuri o sa-si „savureze” valoarea profesionala!

Pesagistii pacii a spus: (iunie 6th, 2013 at 10:00 )

Am vazut si eu palmierii si sunt foarte frumosi!

Alex a spus: (iunie 6th, 2013 at 11:39 )

Nu fiti rai. La cati arabeti au venit in Timisoara, si mai ales la ritmul in care de la an la an numarul lor creste mi se pare normal sa ii ajutam sa se aclimatizeze. Asadar asteptam sa vedem si camile introduse pe post de Taxi in curand 🙂

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Pe cai mari, cu mai puțin de două luni înainte de alegeri, Nicolae Robu și Alfred Simonis promit să se înțeleagă atunci când vor fi primar și președinte de consiliu județean. Vor fi ”prieteni” și vor colabora pentru județ și pentru atragerea de noi investiții. Nu au fost prieteni când unul era primar și unul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis și Robu, cei mai buni prieteni ”administrativi”. Cei doi promit că vor colabora pentru județ și Timișoara
Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
Top