Robu confirma: Unii antrenori de la juniorii lui Poli vor zbura

curtea de conturi

Primarul Nicolae Robu confirmă informațiile potrivit cărora câțiva antrenori vor fi dați afară de la Centrul de copii și juniori al lui Poli. Liberalul justifică măsura prin lipsa de rezultate a tehnicienilor respectivi.

Nicolae Robu susține că examenul care va avea loc la club are ca scop profesionalizarea activității de la Centrul de copii și juniori. „Aș vrea să spun răspicat că nu sunt mulţumit de prestaţia unora dintre antrenori. Nu sunt mulţumit de rezultate. Noi punem mare accent pe acest centru de copii şi juniori. Rezultatele nu sunt obţinute în meciurile amicale, nu sunt obţinute la diverse turnee prieteneşti, ci rezultatele sunt obţinute din competiţiile oficiale.

Vrem să profesionalizăm activitatea de la acest centru. Suntem hotărâţi ca pentru următorul sezon să păstrăm acei antrenori care au dat dovadă de competenţă şi să îi înlocuim pe cei care nu şi-au făcut datoria. Pentru noi nu există antrenor comod sau incomod, există antrenor care face performanţă sau care nu face performanţă”, a declarat primarul Timișoarei.

Când vorbește despre performanță, Nicolae Robu pare să uite niște amănunte esențiale. Unul dintre ele este acela că antrenorii de la copii și juniori au muncit nouă luni fără să primească bani, iar al doilea, faptul că salariul cel mai mare nu depășește 1.500 de lei. Și dacă tot aduce în discuție acest subiect, edilul șef ar trebui să aibă în vedere și performanțele managerului sportiv Călin Rosenblum, care încasează, din două părți și din bani publici, două salarii frumușele.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

100% POLI a spus: (mai 20th, 2013 at 19:33 )

100% POLI. Mai POLI NU SE POATE = acs POLI

suciu v. a spus: (mai 20th, 2013 at 19:34 )

Din spusele marelui edil se simte de la o poștă că dumnealui habar nu are ce este pe la CENTRUL DE COPII ȘI JUNIORI ci doar din spusele celor care-l informează, adică așa-zișii consilieri… iar EL pune botul! care-i comisia de evaluare, cine testează antrenorii, care-s mintoșii ce vor testa valoric antrenorii!?

ddt a spus: (mai 20th, 2013 at 19:54 )

„edilul” are perfecta dreptate. daca in viitor se va cauta sa se joace cu fotbalisti locali atunci asta e o masura buna. de cumparat nu se pot cumpara prea multi si atunci conteaza calitatea. oricum am indoieli daca se poate obtine calitatea necesara si la virste fragede fara o echipa a 2 care sa joace in B sau in C macar. vom vedea, pe primul plan e insa ruperea echipei de conjunctura politica locala si asta se poate face numai cu performanta, asa ca masura e logica si necesara.

gaza a spus: (mai 20th, 2013 at 22:19 )

la copii si juniori nu ar trebui sa conteze rezultatele!!!! fiindca ele pot fi si intamplatoare!!!!..degeaba castigi campionate la juniori daca ei nu pot juca dupa aceea la seniori!!!.cred ca cel mai mult ar trebui sa conteze dezvoltarea jucatorului din punct de vedere tehnic-tactic-fizic-psihic-social pentru ca atunci cand este luat la echipa mare sa se integreze imediat la ceea ce se cere acolo….

radu a spus: (mai 20th, 2013 at 22:53 )

Rosenblun nu zboara,ca-i in sase colturi! Mai degraba il da el afara pe Robu! Asa ca…

unguru a spus: (mai 21st, 2013 at 09:30 )

Mai nou te bagi si centrul de copii?Vezi de primarie si lasa-i altii sa-si dea cu parerea de potentialul antrenorilor de la copii ca in materie de fotbal esti praf,nu ai nicio treaba cu fenomenul,te-ai trezit vorbind singur ca televizorul.
Cum poti sa sustii examenul cind in aceeasi perioada unii antrenori sunt angrenati in competitie fiind calificati la turneele zonale,ei cum pot da acel examen?
Cel care a venit cu aceasta idee luminoasa nu a avut in vedere acest lucru?
Dar de fapt cei care conduc destinele acestui club au mintea incetosata si nu prea gindesc ce au de facut .

500%Recas a spus: (mai 21st, 2013 at 10:19 )

500% AC Recas. Mai ACS Poli nu se poate=AC Recas

INO THE PERFECT SPIRIT OF LIFE a spus: (mai 22nd, 2013 at 03:15 )

BRAVO ROBU EU INO STIU SI TE APRECIEZ PENTRU CE AI FACUT PENTRU TIMISOARA SI FOTBALUL BANATEAN ,PUTINI STIU CA ROBU A CREAT POLI ACS TIMISOARA PRIN FUZIONAREA PERFECTA DE ACORD CU FRF SI LPF DECI TIMISOARA VA PROMOVA SI ANUL URMATOR VA AVEA ECHIPA IN PRIMA LIGA ROBU A PROMOMIS SI SA TINUT DE CUVINT PROIECTUL LUI MERGE INAINTE FUZIONARE PERFECTA ,PROMOVARE PERFECTA ACS POLI TIMISOARA ESTE PARTE A PROIECTULUI ROBU,BRAVO ROBU SAH SI MAT LA CEI CARE IN PROSTIA MINTI LOR HALUCINEAZA FARA SENS SI VA DERANJEAZA TOT TIMPUL STIU CA NU LE ASCULTATI SI PRIMITI CRITICA MINCIUNOASA DAR EI NU AU CE FACE ACS POLI TIMISOARA SA FIE INAPOI ACOLO UNDE ESTE LOCUL TIMISOAREI ADICA IN LIGA 1,BRAVO ROBU DIN PARTEA MEA INO MULTA SI ABSOLUTA FERICIRE IN VIATA!!!!

Adi a spus: (mai 22nd, 2013 at 16:49 )

Oricum la copii si juniori din fotbalu’ nostru , sunt promovatii cei care au parinti cu banii…si talentele isi cauta singuri drumurile sa ajunga niste fotbalisti.

carmen a spus: (mai 25th, 2013 at 22:14 )

Mai bine i-ar da afara pe angajatii din Primarie care nu tin cu ACS Poli…adica sa se faca un control prin cladirea Primariei (inclusiv la cei detasati in judet) si cine NU are arborat steguletul cu ACS Poli pe propriu birou sa zboare sau sa fie promovat la Centru!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul

Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Top