Optimismul ministrilor si realismul primului ministru privind finantarea infrastructurii

În goană pentru atingerea unui maxim istoric privind atragerea fonfurilor europene, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a anunţat că România va solicita Comisiei Europene extinderea domeniilor de finanțare europeană pentru ca şi alte proiecte din sectorul transporturi să beneficieze de finanţare europeană după succesul înregistrat cu magistralele de metrou M4 (Parc Bazilescu – Străuleşti) şi M5 (Drumul Taberei – Universitate).

Acest succes îl reprezintă, din spusele ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, „un acord de principiu pentru introducerea metroului în axele de finanţare europeană pentru perioada 2007-2013” ale Programului Operațional Sectorial Transporturi, de pe urma căruia beneficiază proiectele de infrastructură ale statului, și prin care se va strădui să recupereze diferența de 94% (fonduri neatrase încă din programarea 2007-2013) prin construcția celor două noi magistrale de metrou și a câtorva tronsoane de autostadă.

În alte cuvinte, ceea ce nu s-a reușit prin 96 proiecte aprobate (valoare totală 467 milioane euro), se va încerca prin cele două noi proiecte, în valoare de 1,2 miliarde euro. La un total POS-T de 4,5 miliarde euro.

Ținta totală de creștere a gradului de absorbție, (6,5 miliarde, pentru 2013, după previziunile Ministrului Teodorovici), este pusă sub semnul întrebării chiar de primul ministru Ponta care vede că „domnul Teodorovici păcătuieşte în partea cealaltă, prin optimism, dar e o variantă bună şi aceasta”, dorind mai degrabă prelungirea termenului de finalizare a proiectelor, de la doi la trei ani, în așa fel încăt „să mai cheltuim câteva miliarde de euro din vechiul buget”, până în 2016.

În tot acest timp, Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu ne se sfiește a juca periculos în atragerea de finanțări pentru proiectele de infrastructură ale statului, pentru găsirea şi a altor moduri de finanţare cum sunt parteneriatele public-private care „sunt proceduri periculoase, dar absolut necesare pentru dezvoltarea infrastructurii într-o ţară care nu poate să-şi dezvolte infrastructura rutieră şi feroviară doar prin fonduri europene”.

Astfel, din cele trei modele existente în Europa în ceea ce priveşte autostrăzile (în nord sunt gratuite, în centrul Europei se plăteşte o taxă zilnică, iar în sud se plăteşte o taxă de autostradă „aproape mai mult decât carburantul”), ministrul optează pentru „o vinietă fixă şi posibilitatea circulării gratuite pe autostrăzi”, acționând precaut în identificarea și abordarea partenerilor privaţi, precum și a modelelor PPP, întrucât evaluările privind posibilitatea recuperării investiţiei au o acurateţe redusă.

Solicitat să explice cum va convinge un investitor să aloce bani în acest context, ministrul Fenechiu a afirmat: „Dacă v-aş da dumneavoastră exemplul cum conving un investitor, aş face cea mai mare greşeală a vieţii. Lăsaţi-mă să-l conving şi după aceea vă spun cum l-am convins!”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Tara Almajului un colt de rai! a spus: (mai 4th, 2013 at 14:00 )

De finantarea tramvaielor prin fonduri europene de ce nu se spune nimic?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto

În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Top