Matei Suciu, convins ca-l bate pe Sorin Grindeanu la alegerile din PSD Timis

Senatorul Matei Suciu şi-a depus oficial candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv în PSD Timiş. El îl va avea ca adversar pe deputatul Sorin Grindeanu, care părea să nu aibă concurență. Matei Suciu l-a învins, surprinzător, pe Vasile Blaga la alegerile parlamentare din 2012 și e convins că va repeta performanța și în propriul partid.

„Mi-am depus candidatura pentru funcţia de preşedinte executiv. Nu-mi e frică, nu se poate numai un candidat, Sorin este prietenul meu, colegul meu de partid şi va fi o competiţie colegială, nu-i cu ură şi nici cu patimă. El are municipiul şi trebuie să se ocupe de municipiu. După părerea mea. Am vorbit de trei-patru săptămâni cu el despre candidatură. Mă surprinde că Sorin mai vrea să candideze. Să vedem ce decid oamenii. Am pile pe sus prin ceruri. Cred că voi câştiga şi acum”, ne-a declarat senatorul Matei Suciu.

„Colegii vor decide modul în care a fost condus acest partid în ultima perioadă. Intru în competiţie gândindu-mă că voi câştiga. Marcel (așa cum i se spune lui Matei Suciu – n.r.) este colegul meu de partid, mă bucur pentru rezultatul lui la alegerile parlamentare. Aici vor fi însă alegeri interne, fără atacuri, alegeri colegiale. Nu înțeleg cum putea Marcel să discute cu mine despre această funcție acum patru săptămâni. Decizia de reînființare a acesteia a venit după congres, abia acum două săptămâni”, ne-a spus Sorin Grindeanu.

Alegerile pentru funcţiile de preşedinte executiv, prim-vicepreşedinte, vicepreşedinţi, secretari şi biroul de conducere din PSD Timiş vor avea loc pe 17 mai. La alegeri vor vota doar cei 151 de membri ai Consiliului Judeţean al PSD Timiş. Postul de preşedinte executiv a fost scos din organigrama PSD Timiş în 2008. Ultimul preşedinte executiv a fost Sorin Grindeanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Johnny a spus: (mai 12th, 2013 at 17:58 )

De banat – Cateodata sunteti plini de cacat!!!!!

Un contribuabil a spus: (mai 12th, 2013 at 22:31 )

Marcel,stie sa faca ce a invatat de la mentorul lui,raspopitul tradator de marca !!! Gunoiul asta de gugulan si pe ma-sa o vinde ptr o functie !!! Sa nu uitam ca nevasta-sa, amanta recunoscuta a prof. Dan Poenaru,a fost trambulina de lansare ,cu acordul impostorului,in lumea politica timiseana !!! Asa ca feriti-va de acest impostor !!!! Grindeanule ai grija ca gugu nu doarme !!!!

cizmas a spus: (mai 13th, 2013 at 13:28 )

o sa pateasca ce a patit si presedintele lu` „cata pesce”!! o sa se faca de ras in fata lu grindeanu! il bate grindeanu de o sa ii sune apa-n cap

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 19 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură Buziaș va avea loc spectacolul festiv „Sărbătoarea Crăciunului”. Cu acest prilej se vor aniversa 35 de ani de activitate artistică a cunoscutului interpret Adrian Stanca. Evenimentul va reuni nume reprezentative ale folclorului românesc. Pe scenă vor urca îndrăgitele interprete Andreea Voica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
La iniţiativa Druckeriei, jucătorii lui Poli Timişoara joacă astăzi într-un echipament special dedicat eroilor timişoreni căzuţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Poli joacă azi ultimul meci al sezonului. Moment aparte pregătit de Druckeria, jucătorii lui Poli au ieşit pe teren cu tricouri speciale dedicate Revoluţiei din 1989. Pe tricou scrie mare “RESPECT ‘89”, fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă Druckeria. Jucătorii lui Poli Timişoara, în echipament special dedicat eroilor Revoluţiei
Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!
Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
Dosarul de candidatură a Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent. Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost acceptată
România are o societate civilă vocală, rapidă și mereu indignată. Are însă o incapacitate cronică de a schimba reguli. Criza din justiție nu este o abatere de la acest tipar. Este dovada. Un material jurnalistic a produs reacția standard: revoltă publică, analize la cald, poziționări morale, presiune online. Societatea civilă a intrat în scenă, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce societatea civilă nu schimbă regulile
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.