Soarta Garii de Nord se decide la Paris

Gara de Nord din Timișoara va arăta tot ca în lumea a treia și în următoarea perioadă. Cât timp există un proces pe rol, între Ministerul Transporturilor și o firmă de consultanță, nu se poate interveni cu lucrări de reparaţii. Asta a aflat Nicolae Robu după întâlnirea cu ministrul Relu Fenechiu.

Când cobori din tren la Timișoara, ai senzația că ai ajuns într-un loc uitat de lume. Gara de Nord e mizerabilă și orice călător nu se gândește decât cum să iasă cât mai repede din sala de așteptare. Asta, dacă nu și-a rupt deja picioarele pe peroanele ca vai de capul lor. Cele cinci stele ale Timișoarei n-au apucat să strălucească și pe aici și, la cum stau lucrurile, nu sunt șanse ca asta să se întâmple prea curând.

Primarul Nicolae Robu s-a întâlnit, luni, cu ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Relu Fenechiu. În timpul discuțiilor, edilul șef al Timișoarei a cerut urgentarea reabilitării Gării de Nord. Acest lucru nu este însă posibil. „Statul român se judecă pentru 20 de milioane de euro. Procesul are loc la Paris şi avansează extraordinar de greu. I-am cerut ministrului Relu Fenechiu să recurgem la o intervenţie în forţă majoră, fără a afecta derularea procesului”, susține Robu.

Contractul de reabilitare a Gării de Nord Timişoara a fost semnat, prin 2005, cu o societate israeliană care s-a apucat doar teoretic de lucru. CFR a cerut rezilierea contractului, dar partenerii nu au fost, evident, de acord. Procesul de la Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ de la Paris a fost câștigat de CFR, dar lucrurile nu s-au oprit aici. N-a putut fi organizată o licitație din cauza unui alt contract, unul de consultanță, încheiat cu o firmă belgiană. Al doilea proces este încă pe rol la Curtea Internaţională de Arbitraj. (sursa foto: jbv.ro)

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Mihai Ghedu a spus: (aprilie 4th, 2013 at 20:50 )

PROCESE, PROCESE SI ASA MAI DEPARTE, INTENTIONAT CREATE PT. A SE SPALA BANI, LEGAL SI PE SPATELE CETATENILOR IN LOC SA SE FACA TREABA, DE CE DOAR IN ROMANIA SE POATE INTAMPLA UN ASA FENOMEN. DOAR , DOAR SA NU CUMVA SA FIE IN INTERESUL CETATEANULUI. O SA ZICA LUMEA, BINE BA S-A TREZIT SI ASTA SA VB. DE MORALITATE SI IDEALISM IN VREMURI DE HOTIE SI CORUPTIE INTERGALACTICA, VORBA LUI FORTUNA CU APOCALIPSA LUI. DACA SI EPISCOPII SUNT BAGATI IN DETURNARI DE FONDURI EUROPENE, CE SA TE MAI MIRI DE ALTE CHESTII…..

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder

Societatea Timișoara, orgaanizaţie fondată în zilele revoluției din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat la acele evenimente, solicită soliidarite cu jurnaliştii de la Recorder, care au relevat într-un documuntar corupţia din justiţie.   Societatea Timișoara a premiat în 2020 Grupul de investigații Recorder pentru contribuția la promovarea valorilor democratice prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul

Ultima etapă din acest an în C7 a început astăzi și se va termina mâine în jurul orei 16. În primele trei partide, oaspeții au obținut două victortii, iar gazdele, una. După o serie de rezultate negative, însă în care echipa juca bine, CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus la Sebeș contra formației CSU...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT

Există momente în viața unei facultăți care ies din rutina firescului academic și se transformă în întâlniri cu sens, cu energie, cu povești care îți rămân în minte mult timp după ce se încheie. Un astfel de moment a fost organizat la Facultatea de Construcții, programul de studii MTC (Geodezie), din cadrul Universității Politehnica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
Societatea Timișoara, orgaanizaţie fondată în zilele revoluției din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat la acele evenimente, solicită soliidarite cu jurnaliştii de la Recorder, care au relevat într-un documuntar corupţia din justiţie.   Societatea Timișoara a premiat în 2020 Grupul de investigații Recorder pentru contribuția la promovarea valorilor democratice prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder
A crescut într-un an, câți alții în zece. Spitalul MedLife Medici’s sărbătorește un an de la inaugurare, un an în care unitatea a confirmat statutul de reper medical în vestul României prin performanță, tehnologie avansată și o echipă medicală de elită. Evenimentul aniversar a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului academic, parteneri instituționali,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eficiență în domeniul sanitar! Spitalul MedLife Medici’s Timișoara marchează primul an de existență: un an de performanță, investiții și excelență medicală
Activitatea din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara se va desfășura pe baza unui program special cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă, cu asigurarea serviciilor de strictă necesitate pentru cetățeni. Programul adaptat va permite și finalizarea activităților administrative obligatorii la încheierea anului calendaristic. Direcția de Evidență a Persoanelor, în perioada 22 decembrie 2025 – 7 ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și direcțiile de specialitate vor avea program special în perioada sărbătorilor de iarnă
Ultima etapă din acest an în C7 a început astăzi și se va termina mâine în jurul orei 16. În primele trei partide, oaspeții au obținut două victortii, iar gazdele, una. După o serie de rezultate negative, însă în care echipa juca bine, CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus la Sebeș contra formației CSU...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul deținătoarei Cupei României, CSO Voluntari. Partida contează pentru etapa a 12-a a Ligii Naționale și se dispută sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 18.00. Pentru echipa viola este deja a treia partidă din decembrie, după victoriile de acasă cu Galați și Vâlcea. Cu aceste succese, alb-violeții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschetbaliștii joacă în decembrie pe bandă rulantă! Al treilea meci în zece zile
Există momente în viața unei facultăți care ies din rutina firescului academic și se transformă în întâlniri cu sens, cu energie, cu povești care îți rămân în minte mult timp după ce se încheie. Un astfel de moment a fost organizat la Facultatea de Construcții, programul de studii MTC (Geodezie), din cadrul Universității Politehnica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT
Drumul dintre Parța și Petroman a fost modernizat. Consiliul Județean Timiș a făcut recepția investiției de 16 milioane de lei efectuate pe șoseaua amintită. Acum urmează și realizarea și finalizarea lucrărilor la noul pod construit la Parța, lângă cel vechi. ”Am făcut recepția pentru DJ 593B Parța–Petroman, cei aproape 9 km de drum care leagă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizată modernizarea drumului dintre Parța și Petroman/VIDEO
Publicul timișorean este așteptat, duminică, 14 decembrie, între orele 17:00–19:00, la un tur pietonal special dedicat sărbătorii Hanuka. Acțiunea este parte din seria de evenimente „Turist la tine acasă”, organizate de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită și nu necesită rezervare. Evenimentul propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara Free Tours duce timișorenii într-un tur pietonal dedicat sărbătorii de Hanuka
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.