Robu muta Dermatologia, medicii il intreaba de ce arunca 500.000 de euro

Epopeea mutării Clinicii de Dermatologie de pe strada Mărășești intră într-o nouă etapă. Primarul Nicolae Robu ignoră medicii și a anunțat că va promova cât de curând o hotărâre de consiliu local prin care spitalul va fi mutat pe strada Daliei. Prof. dr. Caius Solovan, șeful clinicii, e siderat de lipsa de considerație a edilului șef.

Primarul Nicolae Robu o ține pe-a lui: fostul cămin de nefamiliști de pe strada Daliei este mult mai potrivit pentru sediul Clinicii de Dermatologie decât actuala clădire, unde s-au făcut investiții de 500.000 de euro. Primăria Timişoara va iniţia o hotărâre de consiliu local care va consfinți mutarea spitalului. Medicii de la Dermatologie au trimis o scrisoare mai multor autorități, în care expun întreaga situație, dar Robu nu i-a băgat în seamă.

„Având în vedere opinia consiliului de administraţie, acea clădire de pe strada Daliei este mult mai potrivită. Având în vedere şi opinia reprezentantului de sănătate publică, am decis să iniţiem o hotărâre de consiliu pe baza căreia să mutăm clinica. Este surprinzător pentru noi şi medici să asistăm la o opoziţie nefundamentală a conducerii Clinicii de Dermatologie. În aceeași clădire vom muta și Policlinica 3”, a declarat Robu. Primarul susține că nu trebuie să fi specialist ca să-ți dai seama că un salon într-o fostă cameră de cămin, în care vor încăpea două-trei paturi, e mai potrivit decât unul din saloanele actuale ale clinicii.

Prof. dr. Caius Solovan, șeful Clinicii de Dermatologie, e uimit de reacția edilului șef. „Mai binele lui nu este mai bine nostru. Nu știu cine a vorbit în numele clinicii noastre. Poate pentru laboratoare, birouri sau policlinică o fi mai bine. Pentru o clinică universitară așa cum trebuie să fie în secolul XXI, categoric nu e mai bine. Este un bloc de patru niveluri, un fost cămin de nefamiliști. N-o să urcăm acum pacienții la nivelul doi și trei, așa cum vrea domnul primar. Să-i urce domnia sa, că și așa, din vorbe, a pus lifturi peste tot în oraș”, spune medicul.

Solovan are și o explicație pentru întreaga tevatură. „Este o problemă artificial creată de primarul Robu. Problema urgentă este cu Policlinica 3, care funcționează într-o clădire revendicată și trebuie mutată. Domnul primar le-a oferit galant clădirea de pe Daliei, dar cu condiția ca să plecăm și noi de aici. Nu are nicio problemă direct cu noi, doar își rezolvă astfel nu comentez ce”, afirmă prof. Solovan.

Nu există nicio justificare să mute Dermatologia. S-au investit bani aici, ce facem, îi aruncăm pe geam? Pacienților li se cere coplată. Două milioane de lei împărțit la zece sunt coplățile a 200.000 de pacienți. Așa de ușor se aruncă acești bani? Pe de altă parte, se iau alți bani pentru amenajarea de dincolo. Și oricum, orice s-ar face acolo, tot o cârpeală va fi”, a concluzionat medicul.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ca sa fie liniste a spus: (aprilie 15th, 2013 at 20:09 )

nimeni nu se gandeste la bolnavi??? doctorii sa fie in centru, nu conteaza ca bolnavii stau ca-n WCu !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestat de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestat de PNL la Prefectură
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Iulius Town: Winter Sale

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Timișoara și-a prezentat oferta în domeniul infrastructurii de conferințe

Oferta Timișoarei în materie de infrastructură de conferințe și evenimente a fost testată, timp de trei zile, la finalul săptămânii trecute, de 18 reprezentanți ai unor importante companii care organizează conferințe, congrese și expoziții. La invitația Visit Timișoara, cinci organizatori de evenimente din România, opt din Ungaria și cinci din Serbia au inspectat săli de conferințe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara și-a prezentat oferta în domeniul infrastructurii de conferințe

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar al Proiectului ” #Skills4Future: Dezvoltarea Competențelor Digitale, Durabile și Antreprenoriale în era tehnologiei”, cofinanțat din Fondul Social European Plus prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, anunță începerea înscrierilor la o nouă serie a cursului de Dezvoltare Sustenabilă. Proiectul vizează promovarea învățării pe tot parcursul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș oferă un nou curs de Dezvoltare Durabilă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Oferta Timișoarei în materie de infrastructură de conferințe și evenimente a fost testată, timp de trei zile, la finalul săptămânii trecute, de 18 reprezentanți ai unor importante companii care organizează conferințe, congrese și expoziții. La invitația Visit Timișoara, cinci organizatori de evenimente din România, opt din Ungaria și cinci din Serbia au inspectat săli de conferințe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara și-a prezentat oferta în domeniul infrastructurii de conferințe
Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către asociația Seeds of Kenosis pentru suma modică de 482 de euro pe lună a fost contestată de Partidul Național Liberal la Prefectura Timiș, în contencios administrativ. Motivul, nerespectarea procedurii de atribuire a spațiilor publice către ONG în Timișoara. Fostul viceprimar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestat de PNL la Prefectură
Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor fi implementate în școlile din Timișoara prin programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, în anul școlar 2026-2027. Inițiativa aparține asociației CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare, iar proiectul a ajuns cea de-a noua ediție. Profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”
Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul Local al Spațiilor Verzi, instrument recepționat de către municipalitate. Inventarul anterior, vechi de aproape 25 de ani, nu reflecta realitatea din teren în contextul dezvoltării urbane accelerate și extinderea cartierelor. Timișoara nu a dispus până acum de un registru funcțional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate
În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia. Pe parcursul acestui stagiu de pregătire echipa viola va disputa trei jocuri de pregătire. Poliștii vor pleca marți, 3 februarie, dimineața cu autocarul echipei spre aeroportul din Budapesta, de unde vor călători pe calea aerului până în Antalya. Echipa și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale
Recent, comunitatea academică și profesională din România a asistat la o recunoaștere de excepție a valorii Școlii timișorene de arhitectură. Proiectul clădirii liceului „Ana Şandor” din cadrul ansamblului British International School of Timișoara, semnat de prof. univ. dr. arh. Vlad Gaivoronschi și asist. univ. drd. arh. Simina Cuc, a fost distins cu două dintre cele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT și redefinirea spațiului educațional în secolul XXI: Arhitectura ca Pedagogie
Rectorul Universității de Vest TImișoara, Marilen Pirtea, vorbește din nou despre riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație. Fără cadre instituționale clare, utilizarea Inteligenței Artificiale poate încuraja accelerarea proceselor care golesc de sens învățarea, în detrimentul formării gândirii critice și autonomiei intelectuale, avertizează acesta. Deși Inteligența Artificială are un potențial educațional semnificativ, modul în care este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Marilen Pirtea analizează din nou avantajele și riscurile utilizării Inteligenței Artificiale în educație
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.