Doi jucatori au revenit la Poli, dupa doua luni in concediu fara plata!

Portarul Cosmin Amarinei şi Darius Rogozinaru au fost anunţaţi ca şi plecaţi de la Poli Timişoara în această iarnă, după ce Valentin Velcea i-a anunţat că nu se mai bazează pe ei în retur. Cu toate acestea, la două luni distanţă cei doi jucători au revenit pe terenul de antrenament din cadrul complexului „Dan Păltinişanu”, unde se pregătesc alături de juniorii antrenaţi de Cristian Contescu.

Artizani ai promovării cu ACS Recaş, cei doi jucători nu au prea avut noroc în cadrul noii construcţii fotbalistice. Cosmin Amarinei a apărat de câteva ori în municipiu, pentru echipa a doua, în timp ce Rogozinaru nu a bifat nici măcar un minut pentru Poli Timişoara, din cauza unei accidentări suferite în vara anului trecut.

Cei doi au fost anunţaţi de Valentin Velcea, la începutul acestui an, că nu se mai bazează pe ei, fiind invitaţi să-şi caute echipe. O variantă ar fi fost CSM Lugoj, în cel de-al treilea eşalon, dar jucătorii nu au dat curs ofertei de acolo. Totuşi, niciunul nu şi-a reziliat contractul cu Poli Timişoara, preferând să-şi ia concediu fără plată. În aceste condiţii, în lipsa unor oferte concrete, Rogozinaru şi Amarinei au revenit la Poli Timişoara, ambii fiind sub contract cu clubul timişorean pentru încă un an.

Comparativ, Rogozinaru, accidentat anul trecut, nu a avut parte de acelaşi tratament ca şi Mihai Gherasim, portarul de 20 de ani de la Poli, care are parte de tratament preferenţial faţă de colegii din lot. Secretul? Este pila federală a lui Mircea Sandu. Se pare că pentru unii conducătorii de la Poli contează mai puţin un jucător care are treabă cu istoria echipei, fiind titular indiscutabil în echipa care a promovat în Liga a II-a şi s-a metamorfozat într-o nouă Poli, decât un tânăr cu pile federale în dotare.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

paul p a spus: (aprilie 3rd, 2013 at 16:16 )

Plictiseala mare in liga 5-a. In curand toata lumea se va plictisi de voi ,ziarele nu vor mai fi interesate de acest subiect ,Poli va promova,lumea va veni pe Dan Paltinisanu si inevitabil proiectul POLITIC ASU – Drukeria va disparea .Sunt curios cati veti ramane din vara la ASU ?

vasile samargi a spus: (aprilie 3rd, 2013 at 19:09 )

Nu știu de ce unii bat câmpii și vorbesc sau scriu în comentrii pe lângă subiect! Probabil au idei puține șio fixe!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top