Concursul portilor de intrare in Timisoara e doar orientativ

Primarul Nicolae Robu a anunţat câştigătorii concursului pentru porţile oraşului. Tinerii vor primi bani şi câte o diplomă, dar nu se știe dacă, până la urmă, ideile lor vor fi luate în seamă la renovarea intrărilor în Timișoara.

Juriul care a decis cele mai bune lucrări a fost format din arhitecţii Radu Radoslav, Vlad Gaivoronschi şi Emilian Sorin Ciurariu. Câştigătorii primelor locuri sunt: Calea Aradului – Norbert Ianko şi Maria-Teodora Sîrca (locul I), Calea Torontalului – Alexandru Damian (locul I), Calea Sever Bocu (Lipovei) – Alexandru Damian (locul II), Calea Dorobanților (Lugojului) – Olimpia Onci (locul I), Calea Buziașului – Alexandru Damian (locul II), Calea Martirilor – Radion Negură (locul I), Calea Șagului – Oana Jurcă (locul I), Strada Ovidiu Balea – Alexandru Damian (locul II), Strada Polonă – Radion Negură (locul II).

Tinerii de pe locul I vor primi 1.000 lei, cei de pe locul II – 500 lei, iar locul III – 300 lei. „Am avut bucuria să constat că ideea pe care am lansat-o de a-i implica pe studenţii Facultăţii de Arhitectură în problematica oraşului în speţă a avut succes. Au fost o mulţime de proiecte depuse de studenţi sub coordonarea unor cadre didactice şi au fost proiecte chiar foarte-foarte interesante”, spune Robu.

Primarul Nicolae Robu speră ca în anul 2014 să fie refăcută măcar una dintre porţile de intrare în oraş, dar asta nu înseamnă că vor fi respectate ad literam ideile studenţilor. „La vremea respectivă vom face o licitaţie pentru a contracta o firmă specializată care va face proiectele şi vom pleca de la aceste idei ale studenţilor. Acestea sunt un bun punct de pornire”, a conchis edilul șef.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12

Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi

UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La câteva ore de la declarațiile de presă ale lui Alin Nica, pe tema procesului de contestare a alocării banilor din bugetul de echilibrare, respectiv a sumelor allocate pentru drumurile locale, Mihai Ritivoiu, prefectul de Timiș, îi răspunde. El spune că procesul se putea judeca și în lipsa reprezentanților Prefecturii, problemele sunt cu totul altele....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectul Mihai Ritivoiu îi răspunde lui Alin Nica, pe tema procesului cu CJT: ”Disperare fantastică? O fi, dar nu la mine”
Alianța Timișoara Unită, care îl susține pe Dominic Fritz la Primăria Timișoara, respectiv Alianța Dreapta Unită, care îl susține pe Alin Nica la șefia Consiliului Județean, au avut luni zi plină. Acestea au depus dosarele de candidatură pentru liderii lor și pentru listele cu consilieri, la Biroul Electoral Municipal Timișoara și la Biroul Electoral Județean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz și Alin Nica și-au depus candidaturile la funcția de primar al Timișoarei și președinte al Consiliului Județean Timiș
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a primit o carte de rezident din partea autorităților române și anunță că nu are niciun buletin de Germania sau vreun domiciliu secret acolo. În plus, după Paști își va depune dosarul pentru obținerea cetățeniei, a anunțat, luni, Fritz. Tocmai ce mi-a venit cartea de rezidență permanentă, spune cu mândrie primarul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz are carte nouă de rezidență permanentă în Timișoara
Fostul primar Nicolae Robu minte cu o debordantă naturaleţe chiar şi atunci când minciuna este mai mult decât evidentă. De unde rezultă că la el minciuna este patologică. S-a întâmplat în urmă cu o zi, într-un – să-i spun aşa – război al stickerelor. În urmă cu o zi, primarul Dominic Fritz a prezentat pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (8). Patologia minciunii. Robu minte de îngheaţă apele chiar şi atunci când minciuna e de prisos
Recent a avut loc etapa zonală de Fotbal fete – U 12 ani – ”Cupa Tymbark Junior”, competiţie desfăşurată în cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar. Reprezentantele județelor Arad, Alba, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinţi și Timiș au oferit un adevărat spectacol fotbalistic, cu momente memorabile desfășurate pe terenurile de joc ale bazei sportive Euro Center Sport...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campioana națională de fotbal fete a Școlii 24 confirmă și anul acesta prin calificarea la etapa finală a Cupei Tymbark Junior U12
Alin Nica, președintele CJT, acuză Prefectura Timiș că tergiversează procesul în care a contestat modul de alocare a banilor din fondurile de echilibrare, respectiv banii pentru drumuri de la Consiliul Județean.  În acest fel se dorește întârzierea alocării banilor, prilejul fiind folosit de PSD ca și formă de luptă politică.  “Săptămâna trecută am avut termen...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele CJT acuză “Prefectura PSD” că tergiversează procesul fondurilor bugetare de echilibrare, în scop politic
UPT nu înseamnă doar învăţământ de calitate, dimensiunea institului cu o istorie de peste 100 de ani fiind dată şi de programele inovative şi în alte domenii, cum ar fi de exemplu cultura. Dacă în 2023 Universitatea Politehnica Timișoara și-a deschis spațiile și a organizat cele mai multe evenimente în cadrul Capitalei Culturale Europene, dimensiunea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT continuă să inoveze şi în domeniul cultural: vouchere speciale pentru studenţi
Un domeniu în care am rămas din nou în urmă față de alte județe este cel al festivalurilor de muzică. Aici nu mai este vina ‘Bucureștiului care nu ne-a dat bani’, ci o problemă locală, de colaborare și organizare. Este frustrant ca timișorenii să fie nevoiți să meargă la Cluj pentru Untold și Electric Castle...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara merită un festival muzical de top
Primarul suspendat al comunei Checea, Daniel Florea, nu va mai putea candida pentru un nou mandat, potrivit unei decizii definitive din justiţie. Este al treilea primar, după Recaş şi Şandra, care are interzis la candidatură. După edilii PSD din Recaş şi Şandra (ultimul suspendat din funcţie) nici Daniel Florea, primarul suspendat al comunei Checea, nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un primar din Timiş are interzis la candidatură. PNL-istul Daniel Florea nu va putea candida pentru Primăria Checea
Top