Bojin: „Suma pe care mi-o imputa ANI nu e nici jumatate din cat castigam”

Înainte de Congresul Naţional al PSD, Titu Bojin recunoaşte că scandalul ANI ar putea avea legătură cu alegerile din PSD. El candidează alături de deputatul PSD de Caraş-Severin, Ion Mocioalcă, pentru o funcţie de vicepreşedinte al partidului. Aradul şi Hunedoara nu şi-au desemnat candidaţi la funcţiile de vicepreşedinţi naţionali în Partidul Social Democrat.

Cu câteva zile în urmă, ANI a anunţat că Titu Bojin este în vizorul său pentru mai multe capete de acuzare. Abia miercuri hârtia cu intenţia ANI a ajuns la Apele Banat. Președintele CJ Timiș crede că lucrurile nu sunt întâmplătoare. „Este curios că după 13 ani, chiar în preajma Congresului PSD, ANI a găsit că aş fi incompatibil. Sunt anumite răutăţi, nu vreau să-i caracterizez pe cei ce ar fi putut să le facă. Să-i ajute Dumnezeu. Nu se potrivesc însă acuzele ANI. De un an nu mai sunt nici consilier judeţean şi nici director. În condiţiile în care ANI verifică de câteva luni de activitatea mea, sigur, există un semn de întrebare în această concluzie. Mai ales că ANI nu m-a întrebat niciodată nimic”, ne-a spus Bojin.

Culmea este că liderul PSD Timiş le atrage atenţia inspectorilor ANI că face mai mulţi bani decât cred aceștia. „Suma care mi se impută de ANI nu este nici jumătate din ceea ce câştigăm eu cu familia. Toţi am tras la aceeaşi căruţă, la aceeaşi firmă. Eu nu am fost nici o zi funcţionar public. Sunt pe cont propriu imediat după revoluţie. În 1990 mi-am deschis firmă. Nu am lucrat niciun minut ca funcţionar public. Sunt lucruri suspecte ce par să aibă legătură cu ce se întâmplă la sfârşitul săptămânii”, ne-a mai spus Bojin.

Din punct de vedere politic, preşedintele CJ Timiş este încrezător și crede că-l va învinge uşor pe contracandidatul său. „Nu cred ca treaba cu ANI să-mi scadă şansele la congres, nu are nicio relevanţă. Cu tot respectul faţă de colegii mei din zonă, preşedinţi de consilii judeţene care sunt parlamentari, eu cred că sunt singurul statornic”, mai spune Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

Radu T. a spus: (aprilie 18th, 2013 at 12:01 )

Pai daca esti in mediul privat din 1990 ce ai cautat la directia apelor?Ce cauti la CJ?Oare nu vrei sa dai de lucru firmelor tale?
Esti o sugativa a banului public.

jurca a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:01 )

adica recunosti mai dragule ca esti mai hot decat te-au gasit astia, ha?

victor a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:03 )

cat e de penibil! dupa ce ca abia leaga doua cuvinte pt ca nu are mai mult de 4 clase, acu se mai vede si mare ce stiu eu ce pe al bucuresti…nenica…faptul ca tre sa platesti pt ce ai furat nu are nici o legatura cu niciun gongres sa ne fie clar da?

vai vai vai a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:21 )

dupa ce ca e prost, mai e si super arogant!!!! poate iasa la iveala si cum plimbai voturire noaptea acu aproape un an de zile…apropo…acusi trece anu…bilantul tau o sa fie dezastruso!!!

bucur c. a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:26 )

pe mine ma uimea pana de curand nesimtirea cu care trateaza robu diverse atacuri, dar bojin le intrece pe toate!!!!! e si nesimtit, si arogant si, mai ales, prost pamant!!!

Dorina a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:27 )

Nea Titu e un tradator de prima clasa.Dupa ce a stat director la ape pe vremea portocaliilor,acum e mare sef la CJT.Omul asta a mers peste tot unde putea sa dea de lucru frimelor lui si mare tupeul sa zica ca el e afacerist.
E afacerist pe banul public.

un singur cuvant! nesimtire!!!! a spus: (aprilie 18th, 2013 at 13:42 )

parca mai ieri zicea ca deplange traiul de subzistenta al timisenilor…si el castiga milioane de euro…cata aroganta

Vlad a spus: (aprilie 18th, 2013 at 14:07 )

Asa e frumos,psd-istii nu se balacaresc in presa intre ei in preajma alegerilor,dar isi dau in cap cu dosare.Asta inseamna sa faci politica:)))

Fabian a spus: (aprilie 18th, 2013 at 14:17 )

Big BOSS,tata socru stii ca nu te suporta,si acum vrei sa mai si candidezi impotriva finului.Pai cum vrei tu sa iti dea unda verde Titulescu…noroc ca esti ales(nu pentru calitatile tale) ca zburai si de la CJT

Tiberiu a spus: (aprilie 18th, 2013 at 14:24 )

Bravo Bojine zi-le ca tu ai furat mult mai mult,prostii astia de la ANI nu au reusit sa iti descopere decat o mica parte din hotii.Doar sa nu se bage cineva si in istoricul de la Ape ca s-ar putea sa il schimbi pe Bombonel…

Surse a spus: (aprilie 18th, 2013 at 14:28 )

Bojin nu vrea sa se opreasca la functia de vice,marele obiectiv este sa fie prezidentiabilul PSD,caci,dupa spusele surselor noastre,ultimul candidat psd nu a fost suficent de prostanac fata de cat poate el

Valahu' a spus: (aprilie 18th, 2013 at 17:31 )

Ca sa fie sigur ca unic candidat la functia de vice pe partea de vest este Mocioalca,Ponta a introdus proba obligatorie la limba romana,astfel Bojin anuntand ca se retrage

Ioan Dragos a spus: (aprilie 18th, 2013 at 20:37 )

Cica n-a lucrat ca functionar public. Pai cine dadea contracte grase la firma lu’ nevasta-ta, bai escrocule? Nu erai la directia apelor????

Astia sunt votatii de catre pensionari si asistati social !!! Mafia politica.

PSD-profesionalism a spus: (aprilie 18th, 2013 at 21:25 )

Nastase,hot de dovedit este venerat,vanghelie si Bojin,analfabeti in functii cheie,nicusor constantinescu,betivan notoriu-presedinte de regiune,ponta plagiator-sef suprem.Frumos partid ne conduce.E pacat sa nu ii sustinem cu toata forta

Lucian Blaga a spus: (aprilie 18th, 2013 at 23:18 )
Carina a spus: (aprilie 18th, 2013 at 23:43 )

Ce poza buna ati gasit cu Bojin.

Carina a spus: (aprilie 18th, 2013 at 23:45 )

Ce poza buna ati gasit cu Bojin

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor

În urmă cu o zi, un anume Alexandru Filpişan, cunoscut pe reţelele sociale drept „Alex Alex”, a postat şi distribuit o înregistrare video în care viceprimarul cu atribuţii de primar, Ruben Laţcău, este prezentat drept un personaj agresiv, care s-ar lua la bătaie cu timişorenii. „Un individ cu astfel de ieșiri nu are ce căuta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum se fabrică un fake news. Când victima, Ruben Laţcău, este transformată în agresor
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D

Economic vezi arhiva Economic

imobiliare

Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comunele Dudeștii Noi și Becicherecu Mic, reunite în cadrul unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară în vederea introducerii alimentării cu gaze naturale în cele două localități, se văd nevoite să ceară sprijinul Consiliului Județean Timiș pentru a duce la bun sfârșit investiția, care, teoretic, era finanțată din bani guvernamentali, prin Anghel Saligny. Practic, statul a uitat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dudeștii Noi și Becicherecu Mic se văd nevoite să ceară ajutor de urgență de la CJT, după ce statul a uitat să își respecte contractele
În parteneriat, Primăria Timișoara și Asociația Peisagiștilor din România (AsoP) au reușit o remarcabilă performanță dendrologică: au identificat primii 12 arbori remarcabili din oraș, în Parcul Copiilor și în Parcul Regina Maria. Printre aceștia se numără un Ginkgo Biloba a cărui poveste este legată de familia Mühle, dar și stejari, ulmi, frasini, tei și platani...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a descoperit 12 arbori remarcabili, inclusiv Ginkgo Biloba plantat de Muhle, în parcurile Timișoarei
Consiliul Județean Timiș se vede nevoit să modifice din nou hotărârea referitoare la realizarea proiectului de extindere la patru benzi a drumului care leagă Sânandrei de Drumul Național 69, Timișoara – Arad. Este a 15 modificare care trebuie aplicată, aceasta la cererea Ministerului Dezvoltări, pentru a se putea obține finanțarea prin Anghel Saligny promisă, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de aprobare a extinderii drumului Sânandrei – DN 69, modificată a 15-a oară, pentru obținerea de bani de la guvern. Proiectul, aproape gata
Visul agenților imobiliari din Timișoara se împlinește și piața vânzării de locuințe cea mai stabilă din țară ajunge în topul scumpirilor dintre orașele mari din România. O creștere mai mare a prețurilor s-a înregistrat doar la București. Conform datelor Imobiliare.ro, Bucureștiul devansează Brașovul și urcă pe locul al doilea în topul orașelor cu cele mai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au început scumpirile pe piața locuințelor din Timișoara. Ultimele date duc orașul în topul național al creșterilor
Luna octombrie a anului 2023 aducea redeschiderea Cinema Timiș, cea mai mare sală de proiecție din Timișoara, cu o capacitate de 500 de locuri și situat chiar în centrul orașului. Cei trei ani de activitate vor fi sărbătoriți cu o serie de evenimente speciale, care vor avea loc în perioada 16-18 octombrie. La Cinema Timiș,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinema Timiș ajunge la trei ani de activitate de la redeschidere. Timp de trei zile va fi un program inedit
Universitatea de Vest Timișoara pornește un nou proiect, prin laboratorul de robotică, „Closing the Loop”, prin care va dezvolta capacitatea de a transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D. Studenții și membrii comunității vor participa la întregul circuit, de la colectarea plasticului până la realizarea unor obiecte noi, inclusiv mobilier și lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Printr-un proiect inedit, UVT va transforma deșeurile din plastic în material pentru imprimarea 3D
Organizația care se ocupă cu managementul fondurilor europene în Regiunea Vest lansează un proiect extrem de ambițios în domeniul transportului public. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest – ADR Vest propune realizarea unui sistem integrat de transport public inter și intrajudețean, care să conecteze localitățile din Timiș, Arad, Caraș-Severin și Hunedoara. Acesta va fi realizat cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Provocare pentru autorități. Șapte milioane de euro pentru realizarea unui sistem de transport public inter și intrajudețean în Regiunea Vest
Lucrările de pe șantierul Centurii Vest de ocolire a Timișoarei merg excelent. La cinci luni de la emiterea ordinului de începere, stadiul general al lucrărilor a depășit 25%. Pe secțiuni, la unele dintre obiective s-a depășit de mult stadiul general. La terasamente, lucrările de decapare și excavație au ajuns la peste 78%, iar lucrările de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un sfert din Centura Vest este terminată, la cinci luni de la începerea lucrărilor/Foto
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.