O gluma proasta: Ghita Ciobanu a salvat spitalul de copii

Guvernul a alocat cinci milioane de lei pentru spitalul de copii din Timișoara. În acest sens a fost făcut și un amendament care a trecut prin comisiile reunite de buget-finanțe ale Senatului și Camerei Deputaților. Culmea este că, deși spitalul de copii a fost tema centrală a campaniei lui Sorin Grindeanu, un alt deputat, traseistul Ghiță Ciobanu, și-a arogat meritele pentru alocarea banilor.

Banii erau rezervați deja în bugetul Ministerului Dezvoltării, dar nu aveau o fișă separată, lucru care a fost corectat vineri cu acest amendament. Nu e un secret pentru că de acest proiect s-a ocupat deputatul PSD Sorin Grindeanu, spitalul de copii fiind și o miză electorală pentru el. Tot el a discutat cu premierul Victor Ponta pentru alocarea banilor, legătura dintre cei doi fiind de notorietate. De fapt, cel puțin până acum, spitalul de copii este singurul obiectiv din Timișoara prins în bugetul din acest an, în pofida declarațiilor optimiste ale primarului Nicolae Robu, potrivit cărora mai multe proiecte vor fi finanțate.

Culmea tupeului, din această reușită a încercat să se înfrupte fostul vameș Gheorghe Ciobanu, ajuns, printr-un accident al naturii, deputat PSD de Timiș. El a sunat pe cine mai are timp să-l bage în seamă, asumându-și într-o manieră absolut grotescă finanțarea obiectivului.

Deși face parte din Comisia de buget-finanțe, Ghiță Ciobanu nici măcar n-a citit amendamentul respectiv, de acest lucru ocupându-se deputatul PSD de Vâlcea, Vasile Bleotu. Mai mult, Ciobanu s-a lăudat că a salvat onoarea USL Timiș cu obținerea acestor bani. Dacă însă onoarea USL a ajuns să fie reperată de fostul vameș, mai bine ar sta cu ea nereperată…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

Mishu a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:19 )

Bravo Domnule deputat Ciobanu! Rusine Iuliei Avram pentru subiectivismul si maniera „groteasca” in care scrie!

Ioan a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:20 )

Felicitari domnului Ciobanu pentru activitatea din Parlament si pentru ca ii pasa, pacat insa ca presa interpreteaza astfel! Sunt mandru de domnul deputat

Stefan a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:31 )

Cand nu aveti ce face scrieti despre un om care n-are nici o vina… Sa va fie rusine, jurnalisti de nimic ce sunteti !!:)

tauru a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:32 )

in primul rand, un mod grosolan si mizerabil de a face presa din partea acestei domnitecu atacuri bazate pe un limbaj de strada. Groetesc mi se pare comportamentul si felul de a scrie al nesimtitei asteia, rusine!!!! Bine ca se implica omu si face ceva

Amy a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:36 )

Inainte sa vorbiti ar fi mai bine sa va documentati.Domnul Ciobanu nu a ajuns printr-un accident deputat PSD, el este un om de valoare care a stiut sa isi aduca aproape oamenii, sa le castige respectul si sa fie alaturi de ei.
Cat despre Spitalul de Copii, sunt sigura ca domnul deputat nu a luat asupra lui meritul pentru acest proiect!

Ana a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:43 )

Oare jurnalistii astia nu au auzit de canoanele jurnalismului????Cum e posibil sa scri asa despre un om care face treaba????RUSINEEEE! BRAVO CIOBANU!!!!!

Marinel a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:44 )

Sunt mandru ca l-am ales pe Ciobanu deputat

Dumitrescu a spus: (februarie 2nd, 2013 at 12:49 )

Domnul Gheorge Ciobanu este un om, un deputat al faptelor si voi va luati de un asemenea om? Rusine!

Ade a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:05 )

Presa din ziua de azi nu mai are rusine !Interpreteaza cum vor ei. Cum poti sa spui asa ceva despre un om ca si Gheorghe Ciobanu? Ciobanu e deputatul faptelor si nu al vorbelor(ca si altii) !!! RUSINE !!! RUSINE !!!

MC a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:12 )

Presa mocirloasa,rusine,! Gheorghe Ciobanu este DEPUTATUL FAPTELOR!

carina a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:14 )

dumnezeule, vad ca acelasi om se semneaza in mai multe feluri si isi roteste limbuta in fundul vamesului. le doresc copiilor vostri sa le dea dumnezeu parte doar de oameni ca ciobanu in viata.

MC a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:24 )

Se pare ca acest articol este pus la pastrare inca din campania electorala si nu a mai fost publicat ,iar azi fiind o zi moarta din pct de vedere al evenimentelor,redactorul si-a scos o conserva…jenibil,romanesc .Ziar de cacealma!

lofos a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:30 )

nici nu ai la ce sa te astepti de la un asemenea personaj alunecos. da-i prostului putere si vezi ce se intampla. pana la urma grindeanu a fost executat de un prieten.

lidia a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:45 )

ciobanu este cea mai proasta gluma in materie de politicieni. un oligofren catarat pe culmile politicii. hotia o are in sange inca de cand activa ca vames. e ceva normal pentru el sa fure, sa pacaleasca, sa nu se tina de cuvant. astea sunt calitatile lui.

munteanu ioan a spus: (februarie 2nd, 2013 at 13:48 )

Bai comentatorilor ,sa va spun cine este acest CIOBANU,in primul rand este cel mai mare traseist politic al ultimilor ani nu a mai fost bine in PDL,hop am trecut si eu la PSD sa prind un loc cald in parlament,CIOBANU ESTE CAPUL NR 1 IN TRAFICUL CU TIGARETE DIN VAMELE DIN VESTUL TARII ,pentru acest infractor lucreaza toti traficantii de tigarete din Timis,cand unii trceau tigari cu pachetele ,CIOBANU trecea cu tirul,acesta este acest PRODUCATOR SI SPAGAR CIOBANU.Rusine cu asa deputati ce ne reprezinta pe noi cetatenii.

vasi a spus: (februarie 2nd, 2013 at 14:08 )

numai in romania un penal ca ciobanu poate sa ajunga atat de sus in politica. dar nici grindeanu nu are voie sa se planga, doar se stie bine cu ciobanu. cand s-a inscris ciobanu in psd imi aduc aminte ca grindeanu l-a adus aici pe ponta. cam asta e nivelul politicii romanesti.

draga iulia a spus: (februarie 2nd, 2013 at 14:14 )

din articolul tau reiese un singur lucru..ca grindeanu e disperat si simte cutitul care ii va intra curand in spate…da domnilor…grindeanu e atat de disperat incat isi suna duduia din presa in miez de noapte ca sa fabrice urgent un articol care sa dea bine chipurile pt el si naspa rau pt ciobanu…si mai reiese ceva…daca nu ciobanu a citit amendamentul in comisie inseamna ca pacaliciu de popoviciu a facut cu iesirea lui de joi ceva valva pe langa ponta care siiigur nu are chef de tavaleala prin noroi acasa la tata socru…

@draga iulia a spus: (februarie 2nd, 2013 at 14:29 )

cred ca vorbim aici de supararea lui grindeanu, care ar fi intemeiata daca nu am cunoaste trecutul lui alaturi de don ciobanu. si mai vorbim de un caracter infect si un politician minuscul, adica despre ciobanu, a carui sira a spinarii nu mai sta la orizontala de zeci de ani.

Mishu a spus: (februarie 2nd, 2013 at 14:59 )

Sorin si Ghita sunt colegi de banca in Camera derutatilor. hahahaha… si au fost parteneri de afaceri.

Nini a spus: (februarie 2nd, 2013 at 15:28 )

Ce bine sta domnul Ciobanu cu banu, dupa atatea comentarii lingusitoare se vede ca are postaci multi.

Stely a spus: (februarie 2nd, 2013 at 18:02 )

Rusine sa va fie ca va luati de un OM care ajuta Oamenii!!!

? a spus: (februarie 2nd, 2013 at 18:10 )

intrebarea e…ce urmareste ciobanu?

papadopulos a spus: (februarie 2nd, 2013 at 19:14 )

asa e cand ti-l bagi pe dracu-n casa. isi merita soarta grindeanu pentru ca a e unul din cei care a sustinut transferul vaemesului ordinar la psd. lamentarile astea isi aveau rostul daca grindeanu se opunea venirii lui cipbanu ciolanu in psd.

Cineva din sistem a spus: (februarie 3rd, 2013 at 10:00 )

Dacă după 2008 am avut revolutia portocalie,azi ,din păcate,asistam la revolutia vamesilor,cel puțin in jud Timis. Din toți managerii de valoare din oraș,omul in care mulți timișoreni si-au pus mari speranțe, salvatorul vopsit in papagal ,Robu,a ales …bineinteles, tot un vames ,ptr calitati doar de d-sa stiute,de unii dintre noi doar banuite ….!!!! Ce sa mai vorbim atunci de „omul ptr oameni „!!!??? Oare cei care îl apreciază in comentariile de mai sus au habar ,măcar in proporție de 10/100, de sumele vehiculate de acest sforar !!?? N-ați stat oameni buni probabil niciodată la coada ,la intrare sau ieșire din tara,într-un punct vamal condus de acest necioplit !!??? Ați fii vorbit altfel despre el astăzi !! Poate unii nu știți,dar spagarul asta si-a construit din salariu un hotel pe str Brediceanu,Delpack. As vrea sa reușiți aceasta performanța toți cei care il onorati cu atâta încredere !!! Aveți oare habar ce taxe se strangeau pe vremea acestui odios ???!!! Când l-am văzut vineri,in comisia de buget-finanțe,râdea tot timpul ca vitelul la poarta noua !! După câteva ore a anunțat triumfator ca el a rezolvat finanțarea spitalului !!!?? Ha-ha-ha !!! El , in istoria sa de vames,nu știe decât linia bugetară a ADUNĂRII !!! Adica,de ex. : o aprobare nescrisa de la Buc a unui șef din sistem,adica sistemul vamal ,al poliției de frontiera,etc.,ptr trecerea ilegală a unui tir de țigări costa …x EUR. Ciobanu dublează suma,ca doar 50/100 era si partea lui,si o impune celorlalti vamesi ,care trebuiau sa asigure succesul operatiunii. Aceștia ,la rândul lor, strangeau de la carausii de țigări din vama ,o suma acoperitoare si ptr ei -vezi dezvaluirile din dosarele Moravita si celelalte vami controlate in 2010-2011, Cam aceste linii bugetare le cunoaște „omul ptr oameni”.!!! De moralitatea personajului nu mai are rost sa comentez ,oricum nevertebratu ‘ nu are aceste notiuni in vocabular. RUSINE !!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În data de 19 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură Buziaș va avea loc spectacolul festiv „Sărbătoarea Crăciunului”. Cu acest prilej se vor aniversa 35 de ani de activitate artistică a cunoscutului interpret Adrian Stanca. Evenimentul va reuni nume reprezentative ale folclorului românesc. Pe scenă vor urca îndrăgitele interprete Andreea Voica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
La iniţiativa Druckeriei, jucătorii lui Poli Timişoara joacă astăzi într-un echipament special dedicat eroilor timişoreni căzuţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Poli joacă azi ultimul meci al sezonului. Moment aparte pregătit de Druckeria, jucătorii lui Poli au ieşit pe teren cu tricouri speciale dedicate Revoluţiei din 1989. Pe tricou scrie mare “RESPECT ‘89”, fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă Druckeria. Jucătorii lui Poli Timişoara, în echipament special dedicat eroilor Revoluţiei
Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!
Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
Dosarul de candidatură a Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent. Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost acceptată
România are o societate civilă vocală, rapidă și mereu indignată. Are însă o incapacitate cronică de a schimba reguli. Criza din justiție nu este o abatere de la acest tipar. Este dovada. Un material jurnalistic a produs reacția standard: revoltă publică, analize la cald, poziționări morale, presiune online. Societatea civilă a intrat în scenă, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce societatea civilă nu schimbă regulile
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.