Marian Iancu intareste enclava timisoreana de la Dinamo

Marian Iancu minte de îngheaţă apele. După ce a trâmbiţat prin presă că Poli va fi prioritară când vine vorba de transferul unor jucători pe care îi are sub contract, Marian Iancu este foarte aproape să cedeze trei foşti polişti tocmai la Dinamo Bucureşti.

Claudiu Belu, Florin Ilie şi Alex Popovici sunt, conform prosport.ro, ca şi cedaţi de Marian Iancu la Dinamo Bucureşti. În prezent împrumutaţi la Concordia Chiajna, cei trei foşti polişti sunt obiectul unei dispute între Marian Iancu şi primarul localităţii Chiajna, Mircea Minea, care nu a virat niciun leu pentru împrumutul fotbaliştilor.

Supărat că primarul Chiajnei nu i-a dat niciun ban, Marian Iancu este decis să-i mute pe cei trei în curtea lui Dinamo, unde sunt încă șase foşti polişti. Este vorba despre Luchin, Scutaru, Curtean, Axente, Rotariu și Cârstea. Pe lângă aceştia, lotul lui Dinamo cuprinde şi cinci puşti de la LPS Banatul, cedaţi de Dan Pitpaiac cu acordul conducerii liceului.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

deBanat.ro a spus: (februarie 8th, 2013 at 12:48 )

Parca iesise din schema acest personaj, se tot vehicula ca nu mai are nici o treaba cu jucatorii lui Poli sau…?

puyol a spus: (februarie 8th, 2013 at 13:08 )

iancu a fost, este si va fi in peisajul echipei acs. nu au cum sa scape de el.

drukeria-membriidepartid a spus: (februarie 8th, 2013 at 13:34 )

Sub conducerea ‘acestui personaj’ s-au realizat cele mai importante performante din istoria lui Poli! PUNCT. … restul e can can!

drukeria-membriidepartid a spus: (februarie 8th, 2013 at 13:52 )

Unde esti tu Iancule? sa mai tremuram de emotie intr-un meci de calificare cu Sahtiorul lui lucescu… Unde esti tu Iancule sa sa ne bucuram de prima calificare in grupele unei competitii europene?.. unde esti tu iancule sa ne mai cante imnul champions league ca in meciul cu stuttgart?… unde esti tu iancule sa mai vedem LIVE: Ajax, Anderlecht,Partizan, Manchester City??? …Unde esti tu iancule sa mai ne bucuram de victoriile impotriva clonelor comuniste(steaua&dinamo chiar in ‘groapa’)?… unde esti tu iancule sa mai avem golgeteri ai campionatului?… unde esti tu iancule sa mai promovezi si sa cresti atatia jucatori tineri cati a dat timisoara pe vremea ta?… unde esti tu iancule? etc….
Off.. ce am fost si ce am ajuns!
Daca Timisoara a avut performanta in vre-un domeniu in anii trecuti acela a fost FOTBALUL prin POLI! Si cand Poli a avut cea mai mare nevoie de timisoreni(la salvare licentei) alesii timisorenilor au votat: „NU LICENTEI!”
RUSINE!

@pt. deBanat(cam dezinformat) si multi altii a spus: (februarie 8th, 2013 at 14:04 )

Toata lumea stie ca acesti trei jucatori ,NU AU FOST si NU SUNT ai lui ACS POLI !(din pacate…)………………………………………………………….Toata lumea stie ca Iancu nu mai are nimic cu ACS Poli, decat unele procente de la unii juniori. ……………………………………………………….Scuze! Am gresit! Nu toata lumea, caci o parte a „media” habar nu are!

@drukeria-membrii........ a spus: (februarie 8th, 2013 at 14:07 )

ca bine zici, numai ca „MAREA LUCRARE” a lui orza si ostaficiuc, ajutati din imbecilitate de drukeria au distrus TOT!

ddt a spus: (februarie 8th, 2013 at 21:48 )

vaicarelile nu au rost acum. pe vremea desfiintarii echipei am ezitat daca Iancu ar trebui sprijinit sau nu. sa privim lucrurile realist: cu bani nu foarte multi si cu pricepere se pot face lucruri bune si pina acum s-au facut. continuarea cu Iancu se putea realiza la aceesi bani sua mai ieftin, dar nu ar fii fost o solutie. acelasi Kivorkian, acelasi Iancu care indruma echipa prin media centrala, aceeasi nervi pe la toate posturile TV. si dusmania unei lumi intregi, dar mai ales a lui M. Sandu, care i-a furat din fata nasului cel putin un campionat si a intronat Galatiul campioana. nu neg ca au fost performante, dar platite cu 40 de mil.€. la Iancu mai trebuie pus un coeficient cam de 0,5 deci 20 de mil. €, dar si asta e mult. Rezultatul: timpul a trecut, epoca Iancu s-a terminat si trebuie vazut cum raminem, Pina acum peste asteptari si speram in continuare tot asa. chiar contam ca unii ca d-lui Brincovan sa-i vina mintea la cap si sa Tina iarasi cu unica echipa de Liga 1 pe care o va avea Timisoara speram.

Aditzaaa a spus: (februarie 8th, 2013 at 23:44 )

Echipa lu’ Iancu au distruso Comunisti ce au fost la conducerea Timisoarei si pe langa ei au fost „marii” conducatori de galerie, Drukeria.. Numele adevaratei galeriei Timisorene va fi CVUCS , Drukeria ii facuta de niste „capre” care stau capra pentr’u un ban.

@Aditzaaa a spus: (februarie 9th, 2013 at 09:53 )

ca bine zici….cand imi aduc aminte cum supermembrii din megadrukeria, indemnau timisorenii sa nu dea 21 de lei pe TREI MECIURI(Ajax,Anderlecht si D.Zagreb, ca e mult si ii ia Iancu, iar acum oile dau 600 de lei pe cel mai ieftin bilet la AJAX !!!!!! cum au putut sa prosteasca tembelii de la drukeria un intreg oras? numai pt. ca ei se razboiau cu Iancu, apoi cu Chivo, dar mai intai cu Craciunescu, dar si cu Nasu, dar si cu mitica, cu Balint,Sabau, dar cu cine nu s-au razboit ei, caci erau cei mai destepti,cei mai priceputi, cei mai, cei mai si cand colo stau capra pt. orice banut, de la oricine-i minte….

Aditzaaa a spus: (februarie 10th, 2013 at 17:16 )

Asta este…Romania tot timpu va fii un popor de „sclavii” ( Mam referit , nu se uita la fapte ci invers la vorbele unor persoane care se gandesc doar la propaganda.)

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top