Concurs cu final asteptat: fostul vames Sorin Dragoi va fi city manager

Mai multe surse din Primăria Timişoara şi PNL Timiş susţin că fostul vameş Sorin Drăgoi va fi noul city manager al Timişoarei. Postul abia a fost scos la concurs, dar lucrurile par să fie clare. Nicolae Robu îl vrea administrator al orașului pe cel pe care l-a numit consilier personal în septembrie 2012.

Pentru ca postul să-i revină sigur patronului de la Casa del Sole, în fişa postului va fi trecut şi faptul că, pentru a fi city manager, este obligatoriu un doctorat. Condiția nu este însă specificată în anunțul de înscriere la concurs.

Nicolae Robu a prins încredere în Sorin Drăgoi imediat. La trei săptămâni după ce l-a numit consilier personal, primarul a lăsat deja să se înţeleagă cine este favorit pentru funcţia de city manager. „Am un consilier care în momentul de faţă exercită atribuţii de city manager. Este vorba despre Sorin Drăgoi, drept urmare, când vom ajunge să scoatem postul la concurs, sigur că ne putem aştepta ca dânsul să fie candidat”, susţinea Robu.

Concursul pentru funcţia de city manager se va întinde pe două zile: pe 12 martie are loc proba scrisă, pentru ca o zi mai târziu să se desfăşoare intreviul şi susţinerea proeictului de management. Dosarele se depun până pe 13 februarie, iar proiectul de management poate fi depus până pe 22 februarie.

Sorin Drăgoi a fost inspector vamal în Vama București și, la un moment dat, a fost în cărți pentru un post de șef de vamă, însă lucrurile n-au mers așa cum și-ar fi dorit el, așa că a părăsit sistemul vamal. Ulterior a fost asociat la două firme de imobiliare și a deținut un casino. Este administratorul unor restaurante din Timișoara.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

josefinius a spus: (februarie 1st, 2013 at 18:24 )

potzi sa -l futzi si pe robu cu , competentele lui ! se stia de mult cine va fi , si atunci robule ce puoula calului tot ne aburesti cu ,,competente” , cand tot la buzunar te uiti. scarba si dispret ptr. tine.
incepi sa-ti recompensezi analfabeti si interlopii care te-au facut primar. idem , ciuhandu….cacat se primar .

geo a spus: (februarie 1st, 2013 at 22:29 )

Va garantez ca „mopul” nu va mai fi primar peste trei ani! Si-a luat consilieri trei corupti si-o parasuta pe care o parleste din cand in cand si isi bate joc de un oras intreg.

ji-ji a spus: (februarie 2nd, 2013 at 14:46 )

si jichici? iarasi a ramas pe langa consilierul local liberal? saracu, s-a luptat cel mai aprig cu ciuhandu si administratia care a fost. pentru ce? sa fie tratat cu acelasi dispret, de data asta chiar de-ai lui. esti fain, robule. iar noi, timisorenii, niste prosti ca am votat un incompetent ca tine.

Gherghel a spus: (februarie 2nd, 2013 at 17:46 )

Ce-mi place cum ii enerveaza Robu pe cretinii astia cu fiecare lucru bun pe care il face. Cretinii astia sunt turbati vazand ce bun ii Robu si cum se schimba orasul de cand e el primar. Tine-o tot asa mister Robu ca mi unuia imi place la nebunie.

@Gherghel a spus: (februarie 2nd, 2013 at 18:18 )

prietene, cum se poate supara cineva pe un primar care face treaba? dar poate ne spui tu in calitatea ta de timisorean ce a facut robu pana acum. de cetatean, nu de slugoi liberal. si fara sa faci referire la ce a mostenit de la adminstratia ciuhandu. toti spuneti, la unison, doar despre greaua mostenire. sa spunem ca e asa. atunci, in cazul asta, de ce taie robu doar panglici la proiectele finalizate gandite si impuse de fosta administratie? nu spune nimeni ca robu nu a facut treaba, dar nu pentru timisoreni, ci pentru doi frati. aici asa e. limbajul ordinar va caracterizeaza pe toti liberalii. sunteti rai si faceti rau din instinct. dar sa nu uitati un lucru: ve-ti lua spituri in cur la propriu si la figurat peste un an sau doi, cand timisorenii va vor alerga prin oras.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale

SCM USV Timișoara a luat o scurtă vacanță după câștigarea titlului național de rugby în șapte. În fapt, doar un pic mai mult de jumătate din lot se bucură de zile libere. 12 jucători ai SCM USV Timișoara se află cu începe din această săptămână la patru loturi naționale. Grosul contingentului, nouă rugbiști, merg la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vacanță, dar nu pentru toți! 12 jucători de la echipa de rugby merg la naționale
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului

Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Orchestra Operei Naționale Române din Timișoara, alături de mezzosopranele Antonela Barnat și Gabriella Varvari, tenorii Remus Alăzăroae și Bogdan Zahariea și baritonul Darius Gruiță, vor transforma Iulius Gardens într-o scenă a emoției, eleganței și rafinamentului muzical. În același timp, vara copiilor continuă cu ateliere de creație și activități interactive desfășurate în parc. Participarea la toate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concert în aer liber al Operei Naționale Române din Timișoara la Iulius Gardens Timișoara
Mediul de afaceri din zona de vest a României va avea la dispoziție un fond regional de capital în valoare de maxim 37 de milioane de euro, care va fi dedicat start-up-urilor și companiilor tehnologice. Acesta va fi operat de un consorțiu româno-francez, format din Aster Capital Partners (Franța), Iceberg+ și Venture Booster. Agenția pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele din zona de vest cu activitate în software, inginerie sau sănătate vor avea la dispoziție un fond de investiții de 37 de milioane de euro
Sute de copii din Dumbrăvița, de la Academia de Fotbal CSC, vor beneficia de o nouă bază sportivă, care se va ridica în comuna de lângă Timișoara. Aceasta după ce Consiliul Județean Timiș va aloca a 1,6 milioane de lei pentru această inițiativă. Joi a avut loc aprobarea acordului dintre CJT și primăria comunei. Chiar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Dumbrăvița se va amenaja, în parteneriat cu CJ Timiș, o nouă bază sportivă pentru copiii academiei de fotbal din localitate
Societatea de Transport Public Timișoara, în parteneriat cu Academia Titi Aur, a organizat joi, 25 iunie, la Universitatea de Vest din Timișoara, sesiunea de instruire “Conducere preventivă și managementul riscului în transportul public urban”, prima inițiativă de acest fel organizată de o societate de transport public din România. Evenimentul a reunit conducători de bord ai...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sesiune de instruire cu personalul STPT despre conducerea preventivă și managementul riscului
După inițiativa Consiliului Județean Timiș de a înființa la Ciacova un centru pentru susținerea persoanelor cu adicții, iată că și Timișoara ar urma să aibă un centru similar. De această dată prin intermediul Spitalului de Copii, într-o clădire a Primăriei. Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” ar urma să înființeze un Centru de Sănătate Mintală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara vrea propriul centru de prevenire a adicțiilor
Lucrările majore de extindere a rețelei de canalizare din localitatea Jebel au fost finalizate și recepționate oficial în iunie 2026. Acest proiect de infrastructură a fost derulat de operatorul regional Aquatim SA în cadrul contractului de execuție CL-23, finanțat prin fonduri europene. Detalii tehnice ale proiectului recepționat Infrastructură nouă: Extindere pe 45 de străzi, totalizând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Vești bune pentru jebeleni. Din 1 iulie locuitorii localității se pot racorda la rețeaua de canalizare
Juniorii grupei 2015 de la CFR Timișoara (Micii Leoparzi) au participat la un turneu internațional pe litoralul din Bulgaria, ca parte dintr-un cantonament competițional care a inclus și Serbia (Novi Sad) și Croația (Osijek). Este o vară fierbine pentru „leoparzii” lui Adi Brazovan, care au participat la trei turnee puternice. Bilanțul este extraordinar, 21 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Micii leoparzi au făcut legea în Bulgaria! Victorie la un puternic turneu disputat la Nisipurile de Aur
Top