Paisie Lugojanul, „povestit” la DNA de fostii angajati ai centrelor educationale

Procurorii DNA Timişoara au audiat primul martor în dosarul „Şpagă din bani europeni”, girat de Arhiepiscopia Timişoarei. Sunt inculpați în acest dosar Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei, preoţii Alin Cuza şi Cristian Pavel şi contabila Mihaela Zărie. Cu toții pot ajunge la închisoare.

Sorina Sima, coordonatorul fostului centru educaţional de la Sânnicolau Mare, a explicat procurorilor unde s-a ajuns din cauza Preasfinţitului Paisie Lugojanul şi a acoliţilor săi. În faţa procurorilor, Sima a susţinut că nu ar fi primit toţi banii pe care îi datora Arhiepiscopia Timişoarei, dar nici nu mai vrea să audă de ei. Miercuri sunt așteptate la DNA Timişoara două asistente sociale și bucătăreasa de la centrul educaţional din Lugoj, precum și o angajată de la Făget. Vineri vor da declarații mai multe angajate de la Sânnicolau Mare.

Centrele educaţionale au fost create în baza unui proiect european POSDRU, coordonat de Asociaţia Filantropia Alba-Iulia şi Arhiepiscopia Alba Iulia. Arhiepiscopia Timișoara a fost partener în acest proiect. Scandalul care a dus la închiderea centrelor educaționale a început după ce Arhiepiscopia Timişoarei a solicitat 500 de lei lunar, ca „donaţie”, din salariul fiecăruia dintre cei 22 de angajaţi ai centrelor. Iniţial, aceşti bani au fost daţi în nume colectiv, pe chitanţe, apoi nu a mai existat nicio hârtie oficială.

Sunt inculpați în acest dosar Ion Gheorghe, adică Preasfinţitul Paisie Lugojanul, episcopul vicar al Timişoarei, preoţii Alin Cuza şi Cristian Pavel şi contabila Mihaela Zărie. Dacă se va dovedi că au furat banii angajaţilor şi şi-au însuşit bursele copiilor amărâţi, ei pot ajunge direct după gratii. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi-a declinat competenţa în acest dosar, către DNA Timişoara.

Paisie a avut inteligenţa să nu semneze nicio hârtie în acest caz, dar subordonaţii săi au fost nevoiţi să-i dea ascultare. „Am crezut că dacă facem, cu toţii, aceste donaţii, vom putea ajuta copiii săraci. A trebuit să facem ascultare. Nu am avut altă soluţie”, ne-a declarat, la începutul scandalului, preotul Cristian Pavel, unul dintre cei doi coordonatori ai centrelor sociale din Timiş. În ciuda probelor, atât Mitropolia Banatului, cât şi Patriarhia Română păstrează o tăcere suspectă. „Grija” pentru banii europeni de care a dat dovadă Arhiepiscopia Timişoarei a atras închiderea a 16 centre educaţional-sociale din întreaga țară. În Timiş s-au închis cinci astfel de centre.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

7 comentarii pentru acest articol

oana a spus: (ianuarie 16th, 2013 at 11:31 )

Nu-i mai satura Dumnzeu pe astia de bani. Iau de la gura saracilor, in timp ce vorbesc despre Dumnezeu. Cand dracu a zis Isus sa dam bani, ca tampitii, Bisericii? Decat sa dau bani bisericii, prefer sa ajut unul mai sarac de la mine din bloc. Distanta dintre mine si biserica e mai mare decat cea dintre mine si alieni.

POPORUL TIMISEAN a spus: (ianuarie 16th, 2013 at 12:56 )

CEREM MAZILIREA ACESTUI ION GHEORGHE ZIS SI „PAISIE”.
SA VORBEASACA PATRIARHUL DANIEL SI SA SE FACA LUMINA IN ACEST CAZ CARE ARUNCA O PERDEA NEAGRA ASUPRA BISERICII ORT. ROMANE CAT SI A ROMANIEI IN GENERAL.

Dacian a spus: (ianuarie 16th, 2013 at 15:30 )

Da’ si cand ii trazneste Dumnezeu drept in tzasta, le explodeaza tichiile aurite!
Biserica(indiferent de nume) este cauza tuturor relelor din lume!
Analizati!

Anastasie. a spus: (ianuarie 16th, 2013 at 19:27 )

Am analizat, Dacian. Esti un prost!

eulampe calugar sfant a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 05:44 )

bey Dacian
ti afurisasc.iesti un comonist care spurci pi oaminii Domnului Dumniazau. las’ca agiungi tu pi mana noastra cand dai coltzu ca nici un Sfant Perinte no satz tzina slujba di pominire sio se agiungi in iad la scarotzchi.

GHEORGHE a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 08:55 )

Dar oare D. N. A. nu se sesizeaza ca la Arad angajati C. I. S. care este infintat tot prin Progaramul POSDRU nu au primit salariile de circa 3-4 luni desi proiectul sa incheiat in luna Decembrie. Sa nu mai punem ca si la Arad s au cerut acele DONATII la angajati C. I. S.
In vara au fost SALTATE anunite persoane importante di cadrul Arhiepiscopiei de catre DIICOT dar din pacate nu se mai stie nimic.
Asa ca nu numai la Timisoara se practica DONATIILE

GHEORGHE a spus: (ianuarie 17th, 2013 at 09:21 )

TREBUIE FACUT CURATENIE IN B. O. R.
Si la Arad se intimpla la fel ca si la Timisoara, doar cei din conducerea Arhiepiscopiei sunt buni prieteni cu cei de la Mitropolie ca doar au facut un proiect impreuna.
Daca la Patriarhie nu se iau masurile necesare pentru a stopa aceste jafuri ca alfel nu le poti numi inseamna ca si ei sunt partasi la ele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
Top