Robu a parafat certificatul de deces al „acvariului”

O lună și o săptămână. Atât a mai stat, cel puțin la nivel de acte, „acvariul” în Piața Operei, de la ultima declarație de mutare făcută de Nicolae Robu. Acesta a semnat, joi, certificatul de urbanism pentru desființarea hidosului edificiu.

„Acvariul” își trăiește chiar ultimele zile. Finalul e aproape de tot, după ce primarul Nicolae Robu a semnat certificatul care dă undă liberă buldozerelor. „Mă bucur mult. Proprietarul a depus cerere de eliberare a certificatului de urbanism pentru demolarea acvariului și am aprobat-o. In scurtă vreme, acesta va fi demolat”, a declarat Robu.

Termenul de concesiune pentru clădire a expirat în luna iulie și, încă de la instalarea în biroul de pe CD Loga 1, Nicolae Robu a spus că „acvariul” trebuie să dispară. La finele lunii octombrie, Daniel Azgur, unul dintre patronii „acvariului” susţinea că nici vorbă de mutare foarte curând. „Nu am ajuns la nicio înţelegere cu primăria. Nu este nimic bătut în cuie. Domnul Robu poate să facă orice declaraţie vrea, dar noi nu ne-am înţeles încă”, afirma Azgur.

Oamenii și-au schimbat însă foarte repede opiniile. La această întoarcere cu 180 de grade a contribuit, foarte probabil, și hotărârea de consiliu local prin care proprietarilor „acvariului” li s-a dat ceva substanțial în schimb. Primăria Timişoara le-a oferit trei terenuri cu o suprafață de 8.100 de metri pătrați, pentru ca ei să fie de acord cu demolarea.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

alexandru a spus: (decembrie 6th, 2012 at 17:48 )

deBanat!!! Spune realitatea!!! Voi il pupati in dorsal pe ROBU si el IMPARTE Timisoara bucata cu bucata.
ROBULE ai dat terenurile astea in numele tau SA ITI FIE SPRE VESNICA POMENIRE!!!!!!!!!!!

alin a spus: (decembrie 6th, 2012 at 18:09 )

daca fiecare tinere de cuvant a lui robu ve va costa ca si in cazul asta, in patru ani asta ne va pune sa ne amanetam organele sau sa le vindem, numai pentru a se tine el de promisiuni. e grav ce a facut robu in cazul acvariului. sa dai trei proprietati ca ti se scoala tie, mi se pare mult prea mult. omul nu are control, logica si discernamant.

EXCELENTA IDEE....... a spus: (decembrie 6th, 2012 at 18:39 )

UITE CA Dl.ROBU A REUSIT SA REPARE CE AU DISTRUS ALTII in TIMISOARA, spre DISPERAREA adversarilor lui politici ! Se pare ca unii din ARD , au „arso” in DAMBLAGEALA, facand Parkinson instantaneu !

ani a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:23 )

Ce a reusit Robu sa repare cetatene. Robu a reusit sa-l puna inapoi arhitect sef pe ala care a dat autorizatia de construire, si pe care Ciuhandu la dat afara. Sa nu uitam de domnul SECRETAR care deasemenea a facut jocurile cu acest acvariu si cu celelalte imobile date tiganilor. A REUSIT ROBU SA-L DEA AFARA DE LE PRIMARIE PE JONY??? SI LUCRUL ASTA A FOST O PROMISIUNE IN CAMPANIE. In Primarie nu sa schimbat nimic, in afara de Ciupa tot aceiasi oameni trag sforile. Pana la urma imi raspunzi si mie ce a reparat ROBU?

@EXCELENTA IDEE.... a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:28 )

cine a spus ca ce au facut ceilalti e in regula? au facut mizerii, asta e clar, dar e mult pana departe, adica pana la felul in care a indreptat aceasta greseala actualul primar. de fapt, poate imi spui si mie cum poate fi indreptat un lucru stramb printr-o decizie stramba? stai stramb, dar gandeste drept, daca poti, si vezi enormitatea comisa de primarul robu. dar cred ca e greu, tu fiind doar un pstac de serviciu, nu un om cu exprimari libere. ai un discurs de partid in stil utecist, se vede de la o posta. nu toti suntem adversarii politici ai domnului robu. mai suntem si adversari pe principii, dar e greu ca un vasal sa inteleaga asta.

Pop a spus: (decembrie 6th, 2012 at 19:34 )

Iarasi moare de ciuda Brancovan!!Acest papagal al zilelor noastre!

Rumburak a spus: (decembrie 6th, 2012 at 20:05 )

CU nu este AC. o intelegere trebuie aprobata in HCL, sedinta care se tine o data pe luna. deci nu avem decit propaganda electorala.

Emanuel a spus: (decembrie 6th, 2012 at 23:56 )

Robu nu a dat nimic pt demolarea acvariului fraierilor in frunte cu Mihai Oancea. Terenurile sunt date de Primarie la schimb cu subpasajul care este foarte valoros ca de pe el proprietarii acvariului au facut peste un milion de euro numai din chirii. Abia astept sa vad ca acest subpasaj se deschide pt masini.

@Emanuel a spus: (decembrie 7th, 2012 at 08:35 )

prietene, daca nu i-ai face pe toti fraieri ar fi extrem de frumos. nu inteleg de unde inversunarea asta, pe orice tema legata de primarie a unor indivizi. e mai frumos sa discutam fara sa ne jignim. nu suntem toti implicati, intr-un fel sau altul, in politica. poate ca opiniile noastre nu sunt mereu corecte, dar asta nu iti da niciun drept sa jiognesti cu tot felul de apelative. ma mai gandesc ca nu esti nici tu detinatorul adevarului absolut.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Flavius Biea

Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial

Gala Boxing Fighting Championship 4 „Biea luptă pentru România”, va avea loc sâmbătă, începând cu ora 20 la Sala Constantin Jude. Cântarul oficial se va desfăşura, vineri, 26 aprilie, de la ora 18.00, la Iulius Town. După o carieră impresionantă la amatori, unde a câștigat 9 titluri de campion național, 3 titluri de campion european,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

3. Apel scurt_page-0001

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dacă la 67 de ani unii îşi plimbă nepoţii prin parc, un „peşte bătrân” se ocupa cu racolarea tinerelor cu probleme pe care le trimitea la „produs”. Joi, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Timiș, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în Timișoara, la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor. Intervalul de depunere: 14.05.2024-26.06.204* sau până când valoarea proiectelor depuse este de cel puțin 110% din valoarea alocării sesiunii Fonduri disponibile: 124.692,42 Euro Ghidul solicitantului este disponibil pe site-ul GAL Colinele Recaș, la adresa: https://galcolinelerecas.com/apeluri-deschise/.
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Primăria Municipiului Timișoara și Arhiepiscopia Timișoarei vor semna, în perioada imediat următoare, un contract de închiriere a imobilului de pe bulevardul Loga nr. 3, în vederea desfășurării activității Grădiniței cu Program Prelungit nr. 19. Clădirea cu demisol, parter și etaj, în suprafață totală de 1.145,3 mp, a fost verificată deja de către echipe de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Elevii interesați să vadă cum e viața de studenți pot participa și în acest an la proiectul West Summer University (WSU), universitatea de vară destinată elevilor începând cu vârsta de minimum 16 ani, organizat la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), care simulează toate aspectele vieții de student. În acest an, acesta va avea loc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vară revine cu o nouă ediție a Școlii de Vară. Elevii vor afla cum e să fii student
Sediul Prefecturii Timiș găzduiește de la această oră ședința Guvernului României. În frunte cu primul ministru, Marcel Ciolacu, miniștrii dezbat  în sedință  mai multe proiecte.  Lista include și trei asemenea proiecte extrem de importante pentru județ. Vorbim despre cele referitoare la Institutul Oncologic, cel de aprobare a indicatorilor pentru noul stadion care va fi ridicat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
O stradă ocupată timp de mai mulţi ani de samsarii imobiliari din Dumbrăviţa urmează să fie asfaltată. Strada a fost cedată primăriei abia anul trecut, după ce Primăria Dumbrăviţa şi locuitorii comunei au făcut front comun. Printre imobiliarii care au stăpânit strada se numără şi candidata PSD-PNL la primărie, Alina Sperlea.  Este un lucru arhicunoscut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
Universitatea de Vest din Timișoara a obținut certificatului de acreditare pentru „Centrul de Inovare și Transfer Tehnologic” constituit în cadrul instituției. Acestă acreditare marchează un pas semnificativ în consolidarea rolului UVT ca pol de inovație în regiune și întărește capacitatea centrului de a oferi servicii de top în domeniile Digital (Economie digitală și tehnologii spațiale), Green (Mediu și eco-tehnologii),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a obținut acreditarea Centrului de Inovare și Transfer Tehnologic
Top