Alin Popoviciu, presedinte interimar la PD-L Timis!

După ani de zile în care a condus cu mână de fier PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc va renunţa la funcţia de preşedinte. Este o chestiune de ore până când va fi făcută publică noua conducere interimară a PD-L Timiş.

Aceasta îl va avea în frunte pe deputatul Alin Popoviciu, iar din comitetul interimar de conducere vor face parte Dănuţ Groza, primarul de Sânnicolau Mare, Petru Roman, primarul de Deta, Traian Lelescu, fostul şef al Direcţiei Agricole Timiş, Dorin Cutu, fostul şef al ARR Timiş, şi Sorin Cociobea, vicepreşedintele PD-L Timiş. Sursele noastre susţin că nu mai există nicio cale de întoarcere.

„Ostaficiuc nu şi-a dat demisia. Rămâne vicepreşedinte la nivel naţional, va rămâne în cadrul organizaţiei, deocamdată tot el este preşedinte. Într-adevăr va fi o echipă nouă,  o echipă care ne vom ocupa de ce înseamnă organizaţia PD-L Timiş. Şi domnul Ostaficiuc va face parte din această echipă şi va avea un rol important în cadrul organizaţiei”, ne-a declarat Alin Popoviciu, unul dintre cei doi deputaţi PD-L de Timiş. Popoviciu nu a vrut să comenteze informaţia conform căreia el va fi noul preşedinte al PD-L Timiş. Sursele noastre din PD-L susţin însă că nimic nu mai poate fi schimbat. Ostaficiuc a luat deja decizia de a se retrage de la conducerea organuizaţiei, iar locul lui va fi luat în proporţie de 100% de Alin Popoviciu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

12 comentarii pentru acest articol

tablourile a spus: (decembrie 13th, 2012 at 19:39 )

va avea timp acum sa admire tablourile lui popas luate de la cejt???

Alinus lingus a spus: (decembrie 13th, 2012 at 22:34 )

Felicitari Costi, ai facut si tu in sfarsit o treaba bune!

moni a spus: (decembrie 13th, 2012 at 23:21 )

bravo Alin chiar meritai asta!

chuck a spus: (decembrie 14th, 2012 at 01:52 )

E ciudat faptul ca celalalt deputat, Cornel Samartinean, nu a fost cooptat in acest conclav al restaurarii PDL Timis! Deci, raman tot cei vechi, adica Popoviciu, gashca si soferul 😉

Un PDL-ist a spus: (decembrie 14th, 2012 at 06:30 )

DEZASTRU !!!! Din lista scurta a interimarilor nu putem decât sublinia prezenta unui spagar notoriu,Alin Popovici,un spagar mai mic de nivelul microbuzelor si camioanelor controlate,Dorin Cutu,si un incompetent renumit Tiberiu Lelescu !!! Asta sa fie rezerva de cadre a unei organizații de partid de dreapta,din județul cel mai „independent” de comunism din ROMANIA !!???? Fratilor ,decât cu o așa echipa mai bine va desfintati !!!! RUSINE !!!

le brand a spus: (decembrie 14th, 2012 at 09:51 )

si asa ne-a parasit cel care ii placea sa-si spuna brandul. da, brandul lu peste.

pedelistul suparat a spus: (decembrie 14th, 2012 at 10:35 )

Cornel Samartinean va prelua PDL Timisoara…in sfarsit scapam de cel mai mare incompetent din PDL Timis – Alain Rus….Mai ramane de dat afara tradatoarea, siliconata Oana Gaita!!! Astia doi l-au terminat pe Ostaficiuc si l-au adus unde l-au adus… adica sa piarda TOT!!!

TATA a spus: (decembrie 14th, 2012 at 10:37 )

daca PDL Timis nu se reorganizeaza rapid… e vai si amar de capul lor!!!

Poponarul incarcerat! a spus: (decembrie 14th, 2012 at 11:40 )

O sursa imi sopteste ca deputatul Cornel Samartinean va prelua in scurt timp camera 107,din locatia Popa Sapca Timisoara!De ce?Stie matale faptele,si sunt multe…

ciudat...ciudat a spus: (decembrie 14th, 2012 at 12:40 )

da, e chiar ciudat ! Cu atitea implicatii in diferite afaceri murdare, nu numai in Timisoara, ci si la nivel de tara, si totusi , dupa deviza veche: „tot inainte” ! Care pe care se sustine sau cine a condus si pina acum ? Poate ca nu Popo a fost unealta lui Ostaficiuc, ci taman invers. Atit doar ca acest .. oare cum poate fii numit mai corect ?…. Popoou a prins curaj acum sa iasa in fata si sa-si atribuie si o functie pe masura. Sau poate lopata lui de „sapaturi” e ceva mai mare decit a stimatii lui colegi corupti. Singura speranta e ca DNA , ANI si altele, sa-si faca totusi treaba si sa nu se mai sperie de unii sau de altii si sa aprecieze corespunzator toate matrapazlicurile acestui Popo-u. Nimic nu e vejnic si toti ne primim cindva pedeapsa cuvenita! Atit doar ca pentru multi,chiar foarte multi, ar fii mai mingiitor sa-l vada pe Popo cit mai devreme judecat, inainte de-a mai face si alte nelegiuiri. Oare pe citi mai are la mina ? Trebuie intii sa fie insufletiti cei santajati de el si apoi sa vezi cum curg informatiile ….Curaj !

ciudat, ciudat...... a spus: (decembrie 14th, 2012 at 17:05 )

da, e chiar ciudat ! Cu atitea implicatii in diferite afaceri murdare, nu numai in Timisoara, ci si la nivel de tara, si totusi , dupa deviza veche: “tot inainte” ! Care pe care se sustine sau cine a condus si pina acum ? Poate ca nu Popo a fost unealta lui Ostaficiuc, ci taman invers. Atit doar ca acest .. oare cum poate fii numit mai corect ?…. Popoou a prins curaj acum sa iasa in fata si sa-si atribuie si o functie pe masura. Sau poate lopata lui de “sapaturi” e ceva mai mare decit a stimatiilor lui colegi corupti. Si asta inseamna sa tii vipera la sin! Acum v-a vedea Ostaficiuc cit v-a scuipa din el Popo, acum cind prinde ceva puteri. Se v-a crede mare si tare cu atita imunitate politica(pe care Ostaficiuc nu o mai are) si, si cu doua noi functii: presedinte si parlamentar pe deasupra. O sa-l salute Ostaficiuc cu “sa traiti sefu´sau cu sa traiti d-l deputat ?” Grija mare, oameni ca el tin mult la astfel de forme de respect , plus ca nu a uitat umilintele de sub papucul lui Ostaficiuc…El e adeptul lui “tu ma tii pe mine , dar eu nu te sustin pe tine…”Si la bine isi uita chair si cei mai apropiati binevoitori, dar mai cei pe care i-a slujit cu inraita ura, doar ca sa-si atinga interesele. Vor ploua cu informatii intime la adresa lui Ostaficiuc si a familiei lui , la cea mai mica impotrivire ! Atentie, mare atentie ! Singura speranta e ca DNA , ANI si altele, sa-si faca totusi treaba si sa nu se mai sperie de unii sau de altii si sa aprecieze corespunzator toate matrapazlicurile acestui Popo-u. Dar v-a “turna” el inainte, pe multi altii, ca sa-si apere pielea sau sa-si usureze soarta…. Caracterului murder nu da sperante la nimic altceva, dovada ca are totul amanuntit documentat referitor la toate persoanele ce i-au stat sau ii stau in cale. Si mai are o boala, mare boala : INVIDIA. Dar nu singura, cronic la el e si LASITATEA. Nimic nu e vejnic si toti ne primim cindva pedeapsa cuvenita! Atit doar ca pentru multi,chiar foarte multi, ar fii mai mingiitor sa-l vada pe Popo cit mai devreme judecat, inainte de-a mai face si alte nelegiuiri. Oare pe citi mai are la mina ? Trebuie intii sa fie insufletiti cei santajati de el si apoi sa vezi cum curg informatiile ….Curaj !

ciudat...ciudat.... a spus: (decembrie 14th, 2012 at 17:18 )

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor

La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La mai puţin de o lună de la desemnarea câştigătorului licitaţiei, miercuri a fost turnată fundația noii grădinițe din Remetea Mare, o investiția în valoare de 6,5 milioane de lei. Proiectul a devenit posibil după aprobarea asocierii dintre Primăria Remetea Mare și Consiliul Județean Timiș. Prezemt pe locaţia viitoarei grădiniţe, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul S-a turnat fundaţia noii grădiniţe din Remetea Mare
Mobilizare de forțe, joi dimineață, în județul Timiș, după ce un autobuz în care se aflau 29 de persoane a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în localitatea Hodoni. Opt persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital, însă, din fericire, toate victimele sunt conștiente și cooperante. Apelul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Accident grav în județul Timiș: un autobuz cu 29 de persoane la bord s-a răsturnat la Hodoni. Opt pasageri au ajuns la spital
Un incendiu izbucnit în noaptea de miercuri spre joi într-o clădire părăsită de pe Bulevardul Antenei din Timișoara a scos la iveală o posibilă crimă. Pompierii chemați să stingă flăcările au descoperit în interior trupul carbonizat al unui bărbat, iar primele indicii din anchetă arată că victima ar fi fost ucisă înainte ca imobilul să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descoperire macabră în Timișoara: bărbat găsit carbonizat într-o clădire dezafectată. Anchetatorii iau în calcul chiar și varianta unei crime
Două investiții importante pentru comunitate au fost, miercuri, pe masa primarului comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu. În primul rând, edilul a semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei din Ghiroda, iar în al doilea rând a stabilit un nou termen pentru semnarea contractului privind containerele școlare, pentru 16 noiembrie. Primăria Ghiroda şi-a propus ca pe strada Egretei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Ghiroda s-s semnat contractul pentru modernizarea străzii Egretei, investiţie de aproape 2 milioane de lei
În acest final de săptămână, Iulius Town găzduiește Maratonul Resuscitării, un eveniment dedicat acordării primului ajutor, Romanian Card Show, o expoziție de cartonașe de colecție, dar și teatru de păpuși pentru cei mici. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, Maratonul Resuscitării reunește în Iulius Town peste 60 de medici, paramedici, asistenți, studenți la medicină și voluntari SMURD,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maratonul Resuscitării, expoziție de cartonașe de colecție și teatru de păpuși, în acest weekend la Iulius Town
La pasarela peste Bega de la Parcul Copiilor, constructorul lucrează la realizarea fundației noii construcții. Chiar dacă vremea s-a răcit se lucrează, următoarele etape vor presupune armarea și betonarea structurii. Forarea noilor piloți a fost finalizată. “Constructorul continuă săpăturile pentru fundație. Forarea piloților – elementele de fundație care vor susține viitoarea pasarelă – s-a încheiat....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează la fundația noii pasarele de la Parcul Copiilor
Până la sfârșitul lunii octombrie, Filip era un băiețel vesel de doar 3 ani din Timișoara, care se bucura de joacă, de copilărie și de animalele pe care le iubește atât de mult. Astăzi, în loc să alerge prin parc, își petrece zilele pe patul unui spital din Barcelona, luptând cu o boală necruțătoare. Diagnosticul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O șansă la viață pentru Filip: Un băiețel de 3 ani din Timișoara are nevoie de ajutorul nostru pentru a învinge cancerul
Vehiculata alianță între PNL și USR are 32% în sondaje în rândul votanților mobilizați, cu doar 3 puncte procentuale mai puțin decât AUR, afirmă directorul institutului INSCOP, Remus Ștefureac. În luna noiembrie este pentru prima dată când a fost testată această alianţă. În ultima perioadă s-a vorbit foarte mult că PNL şi USR vor participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Directorul INSCOP: Alianţa PNL –USR, 32% în sondaje, cu doar trei procente mai puţin decât AUR
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.