Dugulescu spune ca e fraier, pentru ca are onoare

Deputatul PD-L Marius Dugulescu, trecut acum în barca PP-DD pentru a putea candida pe Colegiul III Deputaţi, e în faza mărturisirilor complete. Își toarnă cenușă în cap și spune că a avut prea mult bun simț ca să plece din PDL în primăvară. Asta, după ce fusese prezentat cu surle și trâmbițe drept cea mai tare achiziție a PNL.

Marius Dugulescu a vrut să intre în PNL, dar s-a răzgândit brusc peste câteva zile. Explicația e năucitoare. „Datorită bunului meu simţ am înţeles în aprilie că nu mai sunt dorit în PD-L. Am intenţionat să plec la PNL, dar nu am fost niciodată în acest partid. A fost un transfer eşuat.

I-am promis lui MRU că îl voi susţine la moţiunea de cenzură. Nu am făcut decât să-mi respect cuvântul dat, chiar dacă am avut de pierdut, chiar dacă sunt cel mai fraier deputat. Am cinstea, dreptatea şi onoarea să nu renunţ la convingerile mele şi la cuvântul dat. Şi Boc, şi MRU, şi Anastase m-au rugat să rămân în echipa lor. Când s-a apropiat încheierea listelor parlamentare, am constatat însă că interesul bate cuvântul în PD-L”, a spus Dugulescu.

Plin de onoare, Marius Dugulescu a negat vehement, săptămâni la rând, că ar intra în PP-DD. Deputatul traseist a jucat la două capete, sperând până în ultimul moment că va candida pe listele PD-L. Acum, susţine că mai multe partide l-au curtat intens.

„Politica trebuie făcută în interesul celor care te-au ales. Am acceptat cu bucurie oferta PP-DD. A fost onorantă pentru mine, eu strângeam semnături pentru o candidatură independentă. Independenţii nu pot să ajungă în parlament decât printr-o mare minune. Mă bucur să fiu în această echipă”, a mai spus Dugulescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

24 comentarii pentru acest articol

MRU a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 16:17 )

BRAVOOOOOOO BINE CA TE-AI CONVINS LA TIMP DE MINCINOSII DE LA PDL SI DE GUNOIUL DE MRU ! BRAVO !

dorin a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 17:28 )

asta are onoare? probabil daca o cautam in pantaloni, acolo e onoarea lui.

vali a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 17:37 )

Ce draci de onoare sa aiba in pantaloni? Poate cand o fi exorcizat-o pe Sandra Romain io fi crescut nivelul, dar de atunci a trecut atata timp

Cetateanul Derutat a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:21 )

Hopa! Traseistul – Exorcistul? Asta mai are curaj sa deschida gura? Cristinel…iti dau un sfat:
http://www.facebook.com/photo.php?fbid=254281824694829&set=a.186499868139692.37276.100003390397715&type=1&theater

Nelu-Parta a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:24 )

S-au pricopsit astia de la PP-DD cu fariseul fariseilor,cu iuda asta de Dugulescu.Mai bine las-au locul liber pe lista.Ha,ha,ha,auzi cum pling toate partidele ca n-au apucat sa-l transfere pe Cristinel. Nasol momentul,l-au luat pe smanglitorul pocait in partidu poporului.

Misu a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:47 )

Buna gluma a facut Dugulescu…onoare… nu ma mai pot opri din ras… Asteptam mai departe…

Ileana Cosanziana a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:48 )

Cel mai valoros om din PDL a plecat la partiul elitist al poporului! Ha ha ha! Ia-l si pe Orza cu tine! Si pe noua vedeta Cristi Brancovan zis Neuronul Obosit! In voi sta speranta savantilor de la Jebel!

alina a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:48 )

Pana si copiii mici isi dau seama ce inseamna traseismul politic…si mai vorbim de onoare????

George C. a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 18:53 )

Nu pot sa inteleg cum puteți improsca cu noroi si cu atata usurinta într-un om politic ca dl Dugulescu. Constat ca cei corupții si mizerabilii din politica noastră mioritica nu sunt așa de injurati ca un om care e cinstit si a făcut si face politica într-un mod corect si cu Integritate.
Eu îl cunosc bine pe Marius( Cristi) si familia lui si pot sa va spun ca face politica cu pasiune pentru oameni si a ajuns in aceasta situație pentru ca a vrut sa fie aproape de oameni si sa facă o politica cinstita. Sa va fie rusine cei care aruncati cu vorbe grele fara sa aveți măcar dorința de a cunoaște adevarul. Mult succes lui Marius Dugulescu si am speranța ca într-o zi vor fi mai mulți politicieni necompromisi si care caută binele țării nu binele lor personal! Doamne ajuta!

Praslea a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 19:00 )

Bai @Georgica C…Partiul PPDD aduna oameni buni pentru postul OTV! Senzational, cu Dan Diaconescu! O sa o caute si Dugulescu pe Elodia?

Poli Timișoara a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 19:03 )

constat un lucru interesant, nici un comentariu la articolul cu Maria Barna dar tunete si fulgere la dl Dugulescu.Se pare ca a provocat mare neliniste drei Grapini si vesnicului viceprimar MotorOrza, nu va lăsați dle deputat Dugulescu, oamenii din colegiul 3 va cunosc si știu ce ați făcut in cei 4 ani, cu siguranță o sa castigati!!!

Olaaa a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 21:08 )

Pai Orza zicea ca se retrage daca candideaza Dugulescu. Deci…
Bravoooo cristiii !!!!,

M-ue a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 21:35 )

Pocaitul nare nicio sansa. Poate-l prind prin Soarelui ca-i rup picioarele. Onoare ??!! Doamne , gunoiul asta chiar ne crede tampitzi ??!!

Ion a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 22:21 )

Dugulescu are o mare șansa, va castiga colegiul 3 !

Daniel a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 23:04 )

Bravoooo Cristi !

TRAZNEA DE LA COMLOSH a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 23:07 )

BAAAHHH,ASTA NU ARE NICI UN DRAM DE RUSHINE! DE FAPT E PO(R)CAIT, ASTA SPUNE TOTUL!

Soanca a spus: (noiembrie 2nd, 2012 at 23:45 )

Un traseist ca asta vorbeste de onoare!? Traseist la PPDD? Hai sa fim seriosi…daca asta are onoare atunci cei care nu sunt traseisti cata onoare au? Mai multa decat samuraii probabil…

NICU a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 00:17 )

Domnule Dugulescu aveti tota sustinerea mea si a familiei mele! Foarte bine ca ati plecat din ARD.

vali a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 00:51 )

Votati Dugulescu, restul e vrajeala!

un dezamagit a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 07:57 )

Care onoare? Care cuvant, sau mai exact fata de cine? PD-L, PNL, MRU…? Esti tare Cristi!

usl a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 11:10 )

pai normal ca ai fost un fraier sa te mai intorci la PDL pentru Boc, Anastase, MRU ??? mare fraier ai fost.

agent secret! a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 17:26 )

Asta chiar e culmea: Sa vorbesti despre onoare cu atata dezonorare!!! Chiar n-ai pe ce-ti cheltui banii tata – popa? S-au esti cam pe sponci si vrei sa mai fabrici ceva lovele din politica?!… Si Doamnbe-Doamne ce zice?!…

agent secret! a spus: (noiembrie 3rd, 2012 at 17:30 )

Cat [priveste intrarea in PNL…ar fi fost o mare dezonoare pentru cei care te-ar fi acceptat. Trebuie sa-i multuimesti unui om de bine din PNL Timis care te-a indrumat sa mergi sa-ti speli pacatele in alt partid, ca in PNL , totisi, fanta pt. traseisti e cam stramta si usor selectiva…in actuala conjunctura. Ca vor veni timpuri cu adevarat severe si selective!!!

iulia d a spus: (noiembrie 13th, 2012 at 18:55 )

Dugulescu este un parsiv si un las. este infumurat si arogant pe care nu l-am vazut la fata de patru ani dar imi trimite cu incapatinare felicitari pentru parintii morti de sapte ani, care A furat cit a putut si a carat in america la neamuri ca sa aiba acolo pentru zile negre. acum ne abureste cu demnitatea lui si familia, m-i s-a facut scirba auzindu -l vorbind la PP-DD. Numai cravata violet era de el si era sa uit ca mai era si o bruneta. Asta da credinta si familie. Ha, Ha, Ha!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori

Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, a declarat că botezul fiului său cel mic a fost ”demonizat, satanizat”, referindu-se la reacțiile provocate în presa românească și în societatea românească, în general. El a mai spus că nu vrea să intre ”în logica distructivă a adversarilor politici, care și ei au avut botezuri, și ei au avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis se apără după scandalul botezului: „Nu este treaba gazdei cum vine un invitat îmbrăcat”
Municipalitatea timișoreană pune bazele primei aplicații mobile a orașului. Deocamdată, „Timișoara City App”, e în teste și a fost gândită atât pentru timișoreni, cât și pentru cei care vizitează Timișoara. Lansarea oficială, la începutul lunii viitoare. Cu ajutorul aplicației, utilizatorii vor putea vedea în timp real poziția mijloacelor de transport public și își vor putea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria pregătește Timișoara City App. Deocamdată face ”fine tuning”, cu ajutorul primilor utilizatori
Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO
Universitatea Politehnica Timișoara își cinstește istoria vie prin personalitatea remarcabilă a profesorului Ioan Gheorghe Carțiș, care a împlinit recent venerabila vârstă de 90 de ani. Născut în 1936 la Oradea și absolvent al Politehnicii timișorene în 1959, domnia sa a parcurs ulterior fiecare treaptă a ierarhiei academice în cadrul instituției, devenind o figură providențială pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O viață dedicată excelenței: Profesorul Ioan Gheorghe Carțiș la 90 de ani
Tramvaiele Bozankaya și autobuzele electrice Karsan din parcul STPT vor beneficia de asigurare facultativă de tip CASCO. Contractul a intrat în vigoare începând cu 1 noiembrie 2026, acesta include peste 120 de vehicule. Prin această decizie, STPT face un pas important în protejarea investițiilor realizate de municipalitate în modernizarea transportului public, reducerea riscurilor financiare și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai noi vehicule de transport în comun operate de STPT vor fi asigurate CASCO
Preşedintele USR Timiş, senatorul Sorin Şipoş, reclamă faptul că, deşi în faţa camerelor de vederi se iau la ceartă, PSD şi AUR formează o adevărată alianţă în parlament. El a firmă că, pas cu pas, “extremiștii sunt aduși la putere de către un PSD toxic și cinic”. PSD şi AUR conlucrează tot mai bine în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sorin Şipoş: “Alianța PSD-AUR e reală, respiră și acaparează, rând pe rând, puterea în stat”
Devenit subiect de dispută între consiliul județean și municipalitatea timișoreană, în urmă cu mai multe luni, amenajarea unui sens giratoriu pentru accesul către viitorul Institut Regional Oncologic Timișoara pare să fie acum rezolvat. Cele două administrații, județeană și locală, par să fi ajuns la un acord și noul sens va putea fi realizat, chiar dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii la accesul spre Institutul Oncologic. CJ Timiș și Primăria Timișoara au ajuns la un acord
La jumătatea mandatului de președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis a făcut o analiză a realizărilor acestei perioade. A vorbit despre proiectele instituției, despre proiectele în care instituția este implicată, dar și despre proiectele realizate de ministerele de la București, dar erau blocate în diferite stadii. Spitalul de Mari Arși, Institutul Oncologic, Casa Austria,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Președintele Consiliului Județean Timiș și-a analizat activitatea la jumătatea mandatului: proiecte de succes, transferul banilor spre investiții, planuri de viitor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.