PRM Timis nu-si gaseste candidati pentru alegeri

Peremiștii din Timiș se chinuie să aibă candidaţi pe toate cele 14 colegii din Timiş. Noul preşedinte, doctorul Livius Ţîrnea, susţine că lista finală va fi gata până la sfârşitul săptămânii. Deocamdată, el este singura certitudine.

Livius Țîrnea va candida pe Colegiul II Senat – Timişoara. Foarte probabil, un alt colegiu de senat va fi ocupat de fostul deputat Ludovic Mardari. Unul dintre motivele pentru care pe listele de candidaţi ale PRM nu este înghesuială este și acela că nu sunt prea mulţi cei care vor să achite o garanţie în valoare de 1.000 de dolari pe candidatură.

Banii vor putea fi recuperaţi doar în cazul în care partidul va obține cel puțin 2% la alegerile din decembrie. În vară, la scrutinul pentru locale, PRM nu a atins acest prag, așa că mulți au spus pas unei eventuale candidaturi la parlamentare.

Au fost mulţi cei care m-au refuzat pentru o eventuală candidatură după ce Gigi Becali s-a dat cu liberalii şi nu a intrat pe listele PRM. Este o nouă greşeală a lui Antonescu, care a făcut praf sloganul liberalilor: Prin noi înşine în pentru noi înşine. Sperăm să reuşim să avem candidaţi pe toate cele 14 colegii din Timiş. Eu voi candida sigur pe Colegiul II Senat Timişoara, iar prioritatea mea zero va fi institutul oncologic. În politică am o viziune de centru-dreapta şi un cult pentru Iuliu Maniu şi brătieni”, ne-a spus Livius Ţîrnea, preşedintele PRM Timiş.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

vadim a spus: (octombrie 23rd, 2012 at 16:59 )

haha, cine mai e si pacaliciul asta? cu oameni de astia ajunge PRM la 0,1%. Tot inainte tovarasi!

Dr. Livius Tirnea a spus: (octombrie 23rd, 2012 at 18:35 )

Am mai declarat cateva chestii pe care reporterul a uitat sa le introduca in text: PRM a fost pedepsit in 2008 si nu a mai fost lasat sa intre in parlament, deoarece a fost SINGURUL partid (stenogramele stau marturie), care s-a opus privatizarilor frauduloase a Petrom, SIDEX Galati, s-a opus exploatarii minelor de aur si argint de la Rosia Montana de catre straini, in beneficiul strainilor. Acestea au fost motivele principale pentru care PRM a trebuit sa plateasca, pentru a nu mai incurca jocurile mafiei. Imediat dupa scoaterea abuziva, prin FRAUDA a PRM din parlament, a inceput criza si in Romania. Oare sa fie doar o simpla coincidenta ? Nu-i nimic, in 2012 PRM va reintra cu fruntea sus si va salva ce se mai poate salva din aceasta Tara… JOS MAFIA ! SUS PATRIA !
Si apropo de sondaje: sa nu uitam ca si in 2000, inainte de parlamentare PRM era dat cu 4 % si toata lumea stie ce a urmat. Problema a fost ca PNT CD nu a prea stiut sa fure (astia nici tigari nu au stiut sa fure cum trebuie si au fost demascati). Si stati cu totii linistiti ca se vor face si listele complete, atat in Timis cat si in toata Tara.

Dr. Livius Tirnea a spus: (octombrie 23rd, 2012 at 18:41 )

Observa ca pe mine nu m-ati trecut la sondajul online de pe colegiul 2 senat. In acest moment, Ehegartner are 37 %, David 23 %, Bertea 11 %, iar Niciunul figureaza cu 31 % (acesta banuiesc ca e procentul meu; si de fapt e mult mai mare, deoarece USL-asii, PDL-istii si OTV-istii si-au mobilizat oamenii sa-i voteze la greu). Sa fie toti sanatosi, vor avea mari surprize din partea PRM…

Andrei a spus: (octombrie 23rd, 2012 at 19:36 )

Sa vorbeasca cu bojin si sarbu ca si ei au pus candidati de pe marginea drumului,in criza de candidati.

Sandu a spus: (octombrie 23rd, 2012 at 19:50 )

Cat exista circari gen vadin ,diaconescu,becali,ciorbea,politica noastra nu o sa fie plictisitoare,doar tragica din pacate…

Dr. Nobody a spus: (octombrie 24th, 2012 at 00:15 )

– Și unde mai pui că l-am pierdut și pe senseiul pedofil… ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş

PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul

Pentru un prim derby, Poli – Chindia, jucat la 38 de grade… meciul a arătat chiar bine. Două echipe solide, multe faze de poartă, dar până la urmă diferență de valoare în favoarea gazdelor. A fost un fragil 1-0, dar o evoluție foarte bună a alb-violeților. La ultima fază, în minutul 96, dâmbovițenii au trecut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Semne bune sezonul are! Politehnica bate Chindia mult mai clar decât o arată scorul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Deși e evident că nu vor fi terminate la timp pentru încadrarea în PNRR, lucrările desfășurate pe lotul de autostradă lipsă din Lugoj – Deva arată un avans consistent al șantierului. La cele două galerii ale tunelului 1 au început lucrările la structura rutieră, stadiul de execuție al acestor galerii depășind 90%. La tunelul 2,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tunelul 1 din lotul de autostradă lipsă din A1 este aproape finalizat/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara se raliază trendului eco-energetic promovat în aceste zile la nivel național și a decis să oprească iluminatul arhitectural pentru mai multe obiective din oraș. În plus, reprezentanții municipalității spun că orașul a redus deja consumul, prin instalarea de becuri led pe numeroase străzi, care beneficiază și de sisteme de telegestiune. Cele mai multe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara stinge în aceste zile iluminatul arhitectural din oraș
PSD a solicitat marți Parchetului să deschidă o anchetă penală privind modul în care prefectul de Timiș, Paul Finta, a aplicat sancțiunea pentru primarul Dominic Fritz în cazul conflictului de interese depistat de Agenția Națională de Integritate. De asemenea, PSD a solicitat Ministerului Afacerilor Interne şi ANI să conteste în instanţa de contencios administrativ ordinul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PSD cere Parchetului, Ministerului de Interne şi ANI să intervină în cazul Dominic Fritz şi să conteste ordinul prefectului de Timiş
Un incendiu devastator a distrus un bloc de tip duplex din localitatea Șag, lăsând două familii fără acoperiș deasupra capului și fără bunurile acumulate într-o viață. În urma acestei calamităţi, primarul comunei Şag, Flavius Roşu a făcut un apel umanitar la solidaritatea comunităţii. “În astfel de momente critice, solidaritatea comunităţii  este singura speranţă pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primarul Şagului, Flavius Roşu, apel umanitar după ce un incediu a distrus locuinţele a două familii
Politehnica Timișoara și-a aflat astăzi programul complet din sezonul regular al Superligii de fotbal feminin. Formația viola va începe campionatul în deplasare, pe terenul lui Vasas Femina Odorheiu Secuiesc, iar primul meci acasă este programat în runda a II-a, când la Timișoara vine Gloria Bistrița. Poli va juca împotriva vicecampioanei din Miercurea Ciuc în deplasare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara începe Superliga în deplasare. Când sunt programate derby-urile pentru play-off
Prefectul de Timiș, Paul Finta, a anunțat marți sancțiunile pe care primarul Timișoarei, Dominic Fritz, le va suferi în urma constatării conflictului de interese de către Agenția Națională de Integritate. Iar, conform deciziei luate, referatul Instituției Prefectului impune sancționarea disciplinară a lui Fritz, cu 10% din indemnizația de primar, pe o perioadă de șase luni....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prefectura Timiș a decis sancțiunea lui Fritz: penalizare cu 10% din indemnizație, pe șase luni
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că a fost semnat contractul de finanțare pentru realizarea Institutului Regional de Oncologie Timișoara. În acest condiții, poate demara construcția pentru acest obiectiv medical important. Timișoara va deveni cel mai important centru din vestul României pentru tratarea cancerului. A fost semnat contractul de finanțare pentru Institutul Regional...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul pentru Institutul Oncologic Timișoara
Discutată săptămâna trecută în plenul Consiliului Judeţean Timiş, posibilitatea de a plăti din bugetul județului incinerarea unor oi din cadrul unui focar de pesta micilor rumegătoare existent la o crescătorie privată a devenit realitate marți. Consilierii județeni au aprobat alocarea de la bugetul județean a sumei de 50.000 de lei pentru a se realiza incinerarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș scoate din buzunarul propriu bani pentru a incinera oile unei ferme private din Giulvăz
Duminică, 9 august, între orele 19.00 și 21.00, are loc o nouă ediție a programului „Turist la tine acasă”, organizată prin proiectul Timișoara Free Tours, de către Asociația Turism Alternativ. De această dată, participanții vor descoperi o față mai puțin cunoscută a orașului, în cadrul turului tematic „Timișoara secretă: legende, mistere și simboluri”. Punctul de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflați secretele Timișoarei în cadrul unui nou tur gratuit organizat de Asociația Turism Alternativ
Artistul vizual Costin Brăteanu sub curatoriatul lui Robert Șerban va prezenta la Muzeul Apei Timișoara, în perioada 4 august – 12 septembrie, expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”. Lucrările realizate în tehnică mixtă au fost create pe parcursul unor simpozioane de creație desfășurate la Kusadasi, Volčji Grad, Beli Kamen, Kostolac, Isverna, Petrinzel, Banja...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Muzeul Apei are loc expoziția „Sub semnul curgerii. Între transparență și permanență”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.