Disponibilizari si proteste la Aeroportul Timisoara / UPDATE: Conducerea AIT neaga greva

 În jur de 35 de angajați ai Aeroportului Internațional Timișoara au ieșit pe platou și cheamă pe toată lumea la grevă generală.  Totul a pornit de la ședință de sindicat, care s-a transformat în acest protest spontan. Directorul Aeroportului, Dan Idolu, afirmă că este vorba de angajați care urmează să fie disponibilizați.

„În primele luni ale anului a fost depășit plafonul de cheltuieli cu salariile. S-au făcut angajări și s-au acordat multe prime. Nu mai există bani, acesta e adevărul. Nu putem risca să nu avem bani de salarii pentru luna decembrie. S-a întrunit Consiliul de Administrație și s-a decis să facem unele restructurări. Am apelat chiar la o firmă de specialitate, iar 35 de oameni au primit înștiințări că vor fi disponibilizați. Aceștia sunt oamenii care protestează acum”, spune Dan Idolu. Directorul AIT susține că activitatea aeroportului se desfășoară în condiții absolut normale.

Conducerea Aeroportului timișorean spune că activitatea operațională pe Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia  nu a fost perturbata niciun moment, operațiunile aeroportuare efectuându-se conform programului zilnic. Întregul personal aflat în serviciu și-a desfășurat activitatea obișnuită conform fișelor de post. Aceasta susține că nu a fost vorba niciun moment de o greva spontană sau de un alt fel de manifestație autorizata sau de alt fel.

UPDATE: ”La solicitarea sindicatului „16 Decembrie 1989”, vineri  a avut loc o ședința de sindicat la care au participat circa 30 de persoane din cei 270 de membri de sindicat, în majoritate personal notificat în vederea disponibilizării și care se află în perioadă de preaviz. La finalul ședinței, a avut loc o întâlnire între conducerea AIT-TV și reprezentanții sindicatului, în cursul căreia s-a luat act de solicitările acestora.

Ca urmare a deciziei Consiliului de Administrație nr 4 din 7 august 2012, s-a avizat noua organigramă a SN Aeroportul Internațional Timișoara Traian Vuia și statul de funcții, în acord cu noile cerințe operaționale ale aeroportului și a constrângerilor bugetare. Bugetul salarial pentru acest an a fost de 6,96 milioane  de lei, ceea ce reprezintă un câștig mediu brut de 2.231,73 lei/ angajat și un număr mediu de 260 de persoane”, a explicat Dan Idolu, directorul AIT.

La 30 iunie 2012, aeroportul avea 274 de angajați, ceea ce a generat cheltuieli salariale în valoare de 3,59 milioane de lei. În urmă analizei financiare efectuate la nivelul conducerii AIT-TV s-a stabilit că, în aceste condiții, există riscul ca, în a două jumătate a lunii noiembrie și în luna decembrie, să nu poată fi achitate drepturile salariale.

„Precizăm că au fost trimise 32 de notificări pentru disponibilizare. Majoritatea celor ce urmează a fi disponibilizați sunt din zona administrativă, nu din cea operațională. Mai facem precizarea că, în prezent, organizația sindicală nu are încheiat cu administrația aeroportului un contract colectiv de muncă”, a mai arătat directorul aeroportului timișorean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

28 comentarii pentru acest articol

Vefeii a spus: (septembrie 7th, 2012 at 12:51 )

Auzi Dane, dar tu ca ai angajat oameni, cum e? Ti-ai adus toata gasca de infractori pe AIT. Iti aduci aminte cum ii numeai…”guvernul meu din umbra”??? Pe langa ca esti alcoolic, mai esti si nebun. Zilele tale pe AIT sunt numarate. O sa pleci acolo de unde ai venit!

aurel a spus: (septembrie 7th, 2012 at 12:55 )

sunt angajatii pdl? macar spuneti pe fata. e simplu, aia din pdl vor fi inlocuiti cu cei din usl. asta e reteta. si totul pentru binele romanilor.

Marius a spus: (septembrie 7th, 2012 at 13:54 )

vai si amar! oameni nevinovati isi pierd locurile de munca, ca sa vina ‘spatele” lui idolu… a depasit bugetul cu salariul lui si al rudelor, si acum da afara… ce fel de management e asta? cum de i se permite asa ceva?

Groaznic a spus: (septembrie 7th, 2012 at 14:21 )

Cate blesteme o sa-si ia omu asta!

Marius a spus: (septembrie 7th, 2012 at 14:24 )

si-a angajat oamenii si acum ii da afara pe ceilalti? si-a depasit iar bugetu din cauza salariul fabulos?
DE CE NIMENI NU IL CERCETEAZA? repede, ca deja oameni nevinovati au de suferit!
Cum sa faci angajari cu oameni care nu stiu nimic, si sa-i dai afara pe cei deja instruiti? cat tupeu poti sa ai!

Pentru Aurel a spus: (septembrie 7th, 2012 at 14:27 )

nu e vorba de angajati pdl, ci de muncitorii simpli, aia de jos de curata pistele, etc.
deci e vorba, cum zicea si Marius, de oameni nevinovati, fara aparare, care trebuie dati afara pentru a-si repune idolul oamenii lui pe posturi.

Florin a spus: (septembrie 7th, 2012 at 14:29 )

Dr. Daniel Florin Baran este un cercetator post-doctoral de cercetare de la Disney Zürich în grupul de animație. Baran Florin Daniel a obținut B.S. grade în matematică și sci calculator

Talmes a spus: (septembrie 7th, 2012 at 15:48 )

Fredi de la PSD si Taropa de la PPDD ce fac? Sting greva cu ceva lichide sau trag lejer o tagara pe nas? Vai de capul vostru uselistilor sunteti la fel de betzi ca Danutu Idolu

Emili si Marius a spus: (septembrie 7th, 2012 at 16:30 )

Mai putin si vine lumea la Bojin la birou. O sa-i ceara sa-l duca pe alcoolicul de Idolu acasa la el la Remetea. Poate o sa ceara sa-l ia Busoi cu el la Bruxelles. Toti nenorocitii ajung sa se razbune pe oameni nevinovati, simpli salariati. Asta e usl pe care l-am votat? Ati capusat aeroportul, v-ati batut jOc de noi, ne-ati mintit gunoaielor.
BOjine hai sa-l iei pe idOlu cat mai e treaz!!!

Ha-ha a spus: (septembrie 7th, 2012 at 16:40 )

Bravo Dane!!!,la zid cu necalificatii,trantorii,revolutionarii fara un glont ,macar prin par!!!

Foamea a spus: (septembrie 7th, 2012 at 16:46 )

Sindicatul „16 decembrie” atata a luptat cu dividentele de pe aeroportul Timisoara,le-a dat,le-a luat inapoi fara acceptul angajatiilor,s-a ales praful de ele!!!

pepe a spus: (septembrie 7th, 2012 at 17:01 )

Oare cati angajati sint astazi ?cite specimene stau pe acelasi post si incaseaza prime , salarii si sporuri nelegale?ITM tace dupa controlul care incearca sa ascunda ILEGALITATILE PENALE de pe aeroport.Madam LES ar fi cazul sa te trezesti si sa mai chemi ITM odata sa rezolvati ILEGALITATILE.HUUUUUUUUUUUUUUUUU

@Talmes a spus: (septembrie 7th, 2012 at 17:38 )

care e faza cu fredi si taropa?

Ionel a spus: (septembrie 7th, 2012 at 18:12 )

Sa nu mai mintim poporul cu televizorul….realitatea este cu totul alta decat ceea ce spune conducerea aeroportului. Nici vorba de 30 de notificari ci in prezent sunt peste 70 de persoane care urmeaza sa isi piarda locul de munca din simplu fapt ca sunt angajati de pe timpul fostei conduceri, sau oameni cu vechime de peste 30 de ani in aeroport care au avut tupeul sa isi faca bine treaba cooperand cu fosta conducere. Acest Idolu este o ruina si o epava care a distrus aeroportul si continua sa o faca atata timp cat va sta la conducere. Domnule ministru al transporturilor va rugam sa veniti sa vedeti adevarul pe aeroportul din Timisoara, sa vedeti cum conducerea da afara oamenii calificati pentru a aduce promisiunile electorale, oameni fara nici un fel de pregatire, care mananca fondul de salarii cu sporuri enorme de conducere gen: Dorosenco, Stamatovici, Raimer, si lista continua. Aici s-a terminat fondul de salarii. Domnul Idolu ar trebui sa vorbeasca despre salariile facute acestor noi angajati si sporurile de conducere si nu de primele bine meritate luate de oamenii muncitori care se luptau cu nametii de zapada in plina iarna. Cat despre CCM, „nimic mai fals” ca sa il citam pe domnul CACARAU ca doar fac parte din aceeasi gasca. Chiar saptamana trecuta a venit hartie de la ITM unde se specifica foarte clar ca valabilitatea CCM-ului este pana la data de 23.10.2012. Disponibilizarile au avut loc in toate departamentele si serviciile de pe aeroport, atat administrativ cat si operational, sau cum explicati disponibilizarile intregului departament de infrastructura si aproape jumatate din departamentul operational? Domnule Ministru fiti foarte atent la ce se intampla pe aeroportul din Timisoara si luati masuri imediate

Omu' Nou a spus: (septembrie 7th, 2012 at 20:14 )

Hopaaaaaa , sar postacii portocalii adusi de izmenarul sanmartinean la beregata directorului. Nu va lasati intimidat domnule director. Majoritatea salariatilor onesti din AIT sunt alaturi de dv. Faceti curatzenie , la ghena cu gunoaiele portocalii care au invadat AIT. Dati-i afara pe toti ciumetzi lui sanmartinean. Fiti ferm si hotarat. Suntem alaturi de dv. Si suntem multi !

Ionel a spus: (septembrie 7th, 2012 at 21:37 )

Ai perfecta dreptate. Sunteti multi si prosti. Si dupa comentariul postat poate toata lumea sa isi dea seama ce fel de analfabeti si inculti a angajat noua conducere pe aeroport.
Acestia sunt oamenii care ne reprezinta institutia pe plan intern si extern, doar suntem aeroport international. Foarte bine tineti-o tot asa!

Umbra a spus: (septembrie 7th, 2012 at 23:59 )

Pedelistul Cornel Sămărtinean, fostul director al Aeroportului Internaţional “Traian Vuia” din Timișoara, a fost părtaș când s-a falsificat contractul de închiriere pentru spaţiul de 80 de metri pătraţi încheiat cu firma Trinvest Bakery SRL, administrată de Cristian Iga, vărul deputatului PD-L, Alin Popoviciu. Vă reamintim că PRESSALERT.ro a dezvăluit faptul că au fost organizate pseudo-licitaţii pentru ca spaţiile comerciale cele mai bune din aeroportul din Timişoara să fie închiriate vărului lui Popoviciu la preţuri şi de patru ori mai mici decât înainte de această operaţiune cu iz penal.

ionel, ionelule nu mai bea baiatule...... a spus: (septembrie 8th, 2012 at 00:41 )

mai baiatule , tu esti pe langa subiect tare de tot. probabil ca sunt vreo 70 dar ar trebuii sa fie vreo 120. numai incompetenti angajati de samartinean si de preunca. cei care spun ca au vechime pe aeroport ar trebuii sa le crape obrazul de rusine ca pentru cativa bani in plus la salariu si o prima si-au tradat colegii , care unii au fost disponibilizati de samartinean iar altii au avut de suportat bataia de joc a acestuia. mai mult ca sigur ca esti un pedelist incult fiindca altfel stiai ca reimer, dorosenco si stamatovici nu sunt noi angajati ci sunt vechi angajati pe care i-a dat afara samartinean. asa ca nu mai plingeti pe la colturi ca voi i-ati dat afara pe vechii angajati ca sa va infigeti voi pedelistii de seama , habarnisti in ale aviatiei , care ati lovit avioanele si nu stiati in ce avioane se afla bombele si multe altele…………
O fi Idolu cum o fi , dar este un om onest, crescut pe aeroport, care nu tolereaza lenea si minciuna pe care voi ati promovat-o la nivel de rang, impreuna cu les floare, asa zisa lider de sindicat, caragui , pirvanescu, luchian, mezin, ursu, dan alin, preunca, alexa rodica, stoica carmen, stoica cornel, lazar dorel, si multi altii care vor face subiectul unei foarte interesante anchete.

Opaaa a spus: (septembrie 8th, 2012 at 09:10 )

se pare ca usl a uitat ca domnu director a fost internat la PSIHIATRIE!
Voi, ce care sustineti ca saracul director e om onest (cu acte dovedite de furaciune si de incheieri de contracte dubioase) puteti da si o scuza ca joi a venit BEAT CRITA pe aeroport si a condus? putea rani pe cineva, saau sa loveasca vreun avion, si atunci… ?

apropo, ce bombe visezi in avioane? samartinean a fost director doar din 2009, cand Idolu a fost demis ca i s-au descoperit furturile (daaa, de pe AIT furturi), daca sustii sa fie dati afara oamnii lui samartinean, pai atunci incepem cu angajati din 2009! asta ar fi logica.

Prima lu peste a spus: (septembrie 8th, 2012 at 09:14 )

Ce prime s-au dat anul acesta? Dumnezeule, nici o marire de nu stiu cati ani si nici o prima nu a fost primita! Singurul lucru a fost concedierea. Si nici macar nu sunt sustinuti portocalii. Nu inteleg, ce prime???

ooops, uite bomba nu e bomba... a spus: (septembrie 8th, 2012 at 11:18 )

După ce s-au făcut de râs în tratarea ameninţării cu bombă de ieri, şefii aeroportului nu mai au voie să vorbească. Aceasta este prima sancţiune din partea Ministerului Transporturilor, dar nu şi ultima.

La 24 de ore de la cele două apeluri care anunţau prezenţa unei bombe în bagajele unui pasager aflat la bordul unei curse Bucureşti-Timişoara, situaţia de la Aeroportul Internaţional „Traian Vuia” din Timişoara pare să fi revenit la normal. Ieri, cursa Londra-Timişoara trebuia să aterizeze pe pista celui mai mare aeroport din Banat la ora 12:50, dar aeronava a ajuns doar la ora 20:50. Astăzi însă, nu au mai avut loc întârzieri.

Foto: Corina Lupulescu, purtătoarea de cuvânt a aeroportului din Timişoara

Seria de gafe a directorului aeroportului, Cornel Sămărtinean, şi a purtătoarei de cuvânt a instituţiei, Corina Lupulescu, continuă să provoace dispute. Un prim efect este că oficialii aerogării nu mai au voie să discute cu mass-media. „În două trei-zile vom organiza o conferinţă de presă. Pentru că ieri au fost ceva probleme de comunicare, de la Bucureşti ni s-a impus să nu mai discutăm cu mass-media. Zilele viitoare ne vom întâlni cu dumneavoastră să vă prezentăm un raport privind intervenţia impecabilă privind ameninţarea cu bombă de ieri. Nu e neapărat o pedeapsă”, a spus Cornel Sămărtinean.

Taximetrişti în pierdere
Gafele conducerii instituţiei, care a oprit la sol un avion care nu avea nicio legătură cu ameninţarea, respectiv faptul că accesul la aeroport a fost blocat, au atras indignarea timişorenilor care îşi duc existenţa în parcarea aeroportului. „Noi nu ne-am speriat de alarmă, că nu e nici prima şi nici ultima. Dar ieri nu am făcut niciun leu”, a declarat Adrian Lucea, un taximetrist care de trei ani îşi găseşte clienţi în curtea instituţiei.

Foto: până şi taximetriştii din aeroport s-au amuzat de măsurile luate de conducerea aeroportului

Şi la Aeroportul Utilitar Timişoara, evoluţia evenimentelor de pe aeroportul civil a fost privită cu mare atenţie. „Am mai avut şi noi probleme cu ameninţările cu bombe, dar nici chiar aşa. Eu zic că a fost o confuzie între forţele de ordine şi manageri, altfel nu ar fi fost verificate atâtea avioane”, a spus Mihai Gheorghiu, pilot instructor.

Bombe in Romania :)) a spus: (septembrie 8th, 2012 at 11:40 )

Romanii sunt bombele din Romania :)) si ce, aeroportul din Bucuresti a facut-o si mai lata, acolo a murit o persoana 🙁

mitica a spus: (septembrie 8th, 2012 at 11:52 )

cainii latra, caravana trece. cam asta e modelul uselist, la fel cum a fost si cel pedelist. suntem din nou talhariti, de aceasta data de uselisti.

MOMO a spus: (septembrie 8th, 2012 at 13:11 )

Lasa ca e bine cu Freddy acolo.Dirijeaza pe Timisoara toate transporturile de cocaina ca sa aibe ce sa traga pe nas.
Cred ca Freddy poate sa traga pe nas cateva tone aterizate direct din Cuba.

@MOMO a spus: (septembrie 8th, 2012 at 13:13 )

ba da rai mai sunteti, cand vorbiti de baiatul asta. ce dracu’ v-a facut de il jigniti in halul asta? serios acum, fredy e cea mai amre problema dintre politicienii din timis? si mai si spuneti neadevaruri despre el.

Dinu a spus: (septembrie 8th, 2012 at 18:15 )

Fredi-micul Escobar de Banat.
Ăla nu poate funcționa fara 2 liniute trase pe nas.

Anonim a spus: (septembrie 8th, 2012 at 20:48 )

BRAVO IONEL bravo baiatule tine-o tot asa ca ai inceput sa scoti serpii la drumul mare si tine-ti minte ce va spun 14 zile de pe-acum veti fi fiii nimanui serpii aeroportului. Noua AGA va veni alt director va numi si cu toti mandrii vom fi mana lui va fi si-a mea si atunci noi vom vedea care sunt cei ce vor pleca.

Umbra a spus: (septembrie 9th, 2012 at 01:37 )

Anonim sper ca nu esti „martanul” de la Agora,esti bun la catrene,nu te lasi pana nu te fute putin mai mult,superiorii tai,gen.Paul,Directia 5!?!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Busoi Nicolae Robu

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi,  iubeşte atât de mult Timişoara încât a vrut să o priveze de cea mai mare investiţie prin PNRR: Institutul Oncologic. El a vrut să deturneze fondurile de aici, 200 de milioane de euro, către oraşe cu primari PNL. L-a acuzat în acest sens chiar şi candidatul PSD-PNL la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noul preşedinte al PNL Timişoara, Cristian Buşoi, s-a împotrivit celei mai mari investiţii în municipiul de pe Bega prin PNRR: Institutul Oncologic
Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
Top