Iancu ameninta cu FIFA si UEFA, in cazul SS Politehnica

Marian Iancu nu se lasă până nu îi pune cu botul pe labe pe suporterii timişoreni, care au îndrăznit să-l contreze. Bucureşteanul a trimis somaţii către FRF şi AJF Timiş, ameninţând pe cei responsaili că se va adresa FIFA şi UEFA în privinţa dreptului folosirii denumirii de SS Politehnica.

Marian Iancu le atrage atenţia celor de la FRF şi AJF că aşteaptă, la sediul din Timişoara, dar şi la cel din Bucureşti, toate măsurile luate cu privire la punerea în aplicare a hotărârii TAS, hotărâre care îi conferă, în plan fotbalistic, dreptul la folosirea denumirii, culorilor şi palmaresului.

„Din datele pe care le avem, există cel puţin o echipă care poartă numele asociat cu culorile pe care doar noi avem dreptul să le folosim, afiliată la AJF Timiş şi înscrisă în competiţii inferioare pe care acest organism le reglementeazaă Chiar dacă acest club este administrat de Universitatea Politehnica Timişoara, facem menţiunea expresă să luaţi toate măsurile pentru ca acesta să schimbe numele şi culorile echipamentelor cu care se prezintă în competiţii. La data prezentă FRF a recunoscut dreptul nostru fapt pentru care vă rugăm să respectaţi regulamentele şi statutele în vigoare.

În caz contrar, în data de 15.08.2012 vom notifica comisia de disciplină FIFA şi pe cale de consecinţă UEFA cu privire la incălcarea gravă a statutelor şi regulamentelor impuse de acestea şi vom cere sancţionarea FRF cu suspendarea participării echipelor româneşti în competiţiile europene, cât şi daune interese pe care le vom cuantifica la acel moment imputabile celor responsabili (FRF, AJF Timiș)”, se arată în adresa emisă de Marian Iancu.

SS Politehnica este echipa Universităţii Politehnica din Timişoara, este susţinută de suporterii polişti, și evoluează în Campionatul Judeţean.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

19 comentarii pentru acest articol

OOOPAAAAAAA! a spus: (august 13th, 2012 at 16:41 )

Noroc ca Lata e total independent si -l doare undeva de ce zic „Nasu'”,FIFA, UEFA, sau TAS ! Altfel era nasol !

Radu Victor a spus: (august 13th, 2012 at 16:46 )

Hai sa facem de placul lui Iancu: sa numim echipa FC Timisoara si sa luam culorile alb-mov.

@ Radu Victor a spus: (august 13th, 2012 at 17:13 )

Hai .

denis a spus: (august 13th, 2012 at 17:51 )

consider ca in aceasta problema ar trebui sa avem ocazia sa-l vedem iesit la rampa si pe domnul primar robu, acelasi care le-a permis suporterilor sa-si faca echipa lor. am impresia ca e un mare blat intre robu si iancu, treaba care nu-i va face bine primarului. acs poli va fi o echipa fara suporteri. vor merge, fortati, doar membri de partid. urata treaba ati facut domnilor. chiar nu va pasa de parerea suporterilor?

@ denis a spus: (august 13th, 2012 at 19:28 )

mai ce destept baiet! crezi ca daca tu nu vi la meciuri, nu vine nimeni? sper sa te ti de cuvant si sa vi cand te aduc eu in spate! si tu si altii ca tine!

denis a spus: (august 13th, 2012 at 19:32 )

prietene, o sa vin la meci cand voi avea carnet de membru de partid, asa cum ai tu. eu sunt doar un suporter, nu membru de partid. din pacate, smecheri si smecherasi ca tine au omorat poli timisoara. ciuhandu, orza, ostaficiuc si mai nou robu si bojin, astia au politizat echipa excesiv, iar marian iancu, stapanul vostru, a omorat-o. daca ai fi polist pe bune ai spera sa vin la jocurile echipei, dar esti doar un membru de partid iar voi membrii va doriti intimitate pe stadion. o sa o aveti. sunt curios insa ce o sa faci cand o sa te puna stapanul sa aduci lume la stadion.

banatanugugulanu a spus: (august 13th, 2012 at 19:52 )

@denis: membrii de partid sunt dei de la „drukeria” ! ei au carnete de partid, sunt consilieri, au proiecte comune cu unii politicieni.. (probabil si proiectul „ss poli” este in comun cu aceeasi politicieni)si ce este cel mai important este ca au votat impotriva fotbalului timisorean in momentele cheie!

denis a spus: (august 13th, 2012 at 19:57 )

@banatugugulanu
membri de partid sunt in ambele parti, eu nu fac parte din niciuna. se pare ca tu da. dar, in momentul de fata, echipa este politizata de ai tai, in trecut fiind de ceilalti.

@ denis a spus: (august 13th, 2012 at 21:47 )

te dai de gol! esti unealta partidului ca sustii ideea lor si anume:”TOTI CEI CARE O SUSTIN PE ACS POLI, sunt lingai, pupi in curisti,membriide partid, iar cei care sustin pe ss poli SUNT SUPORTERI ADEVARATI,CINSTITI, etc, etc” Asta va face partidul sa trambitati!!! dar care-s argumentele/ De ce ACS POLI nu e POLI, iar ss poli e poli? ACS POLI s-a facut cu Recasul, iar ss poli a fost confiscata(precum comunistiiu pe Unirea Tricolor si au facut dinamo….), a fost confiscata de la acei bieti studenti,si facuta ss poli si , aia dati afara si bagati in locul lor,. CU JAPCA, niste calcatori pe sireturi, care-si dau su stangu-n stangu, de la drukeria !!! Dar partidul te pune pe tine si alti fraieri care-i mai gaseste sa sustina invers! Din partea mea si a altora stati de dimineata pana seara si tu si tot partidul vostru , acolo la teren! Nu inteleg de ce va tot pune sa amenintati ca nu veniti pe EL MONUMENTAL, de parca v-ar chema cineva, sau ar avea cineva nevoie de voi!!!

utu a spus: (august 13th, 2012 at 22:16 )

Oameni buni va sfaditi degeaba,fara investitori degeaba,eu am vorbit personal cu un investitor de divizia D,om cu potential care se plangea ca-i foarte greu sa tii o echipa chiar la nivelul ligi a patra,exemplul elocvent a domnului Tender care dupa doua,trei luni de tinut pe POLI s-a dus la Iancu cu rugamintea sa-l scape de echipa iar d.Tender este unul dintre cei mai potenti oameni din punct de vedere financiar din Romania,entuziasmul este bun dar nu suficient,eu unul sunt sceptic ca cele doua proiecte vor fii viabile la nivelul asteptariilor microbistilor timisoreni.Toate cele bune.

FI-AT VORBELE TALE PRESEDINTE IANCU.... a spus: (august 13th, 2012 at 22:55 )

FORMATIUNEA DRUNK-ERIA CU TOT CU DUHOVNICUL ORZA…..AU PRIMIT O RASPLATA BINEMERITATA DE LA PRESEDINTELE NOSTRU………VOI …(DRUNK-ERIA )…CARE ATI ARATAT ….CURUL LA CINE NU TREBUIE…CEL CARE VA DAT O PAINE DE MANCAT IN PELUZA.,…IATA ACUM PEDEAPSA…CEA MARE VA ARATAT ….CIOCANUL….CU BARBA…:))))

mimo a spus: (august 13th, 2012 at 23:17 )

nenea iancu am si eu o intrebare:
– „Timisoara” mai putem spune unei echipe din orasul nostru !?

@ mimo a spus: (august 13th, 2012 at 23:37 )

Imi dau seama cat de greu poti pricepe si tu ceva! Dar, hai sa incercam totusi, fa un efort,incearca sa-ti incorzi, ba chiar sa-ti incordezi neuronul ! Asa, forteaza mai mult si mai mult, acum incearca sa pricepi, hai ca poti, se vede ca poti, asa, acum esti pregatit, deja poti intelege ca: in Timisoara este deja o echipa numita ACS POLI ! Vezi, bravo! Ai reusit! Cred ca ai inteles! Vezi, daca vrei – poti! Ai tai n-au avut habar, cat de sus poti tu sa sari ! Uf! Cine ar fi crezut ca si asta poate pricepe! Dar, oare a inteles?!?

sorin A a spus: (august 14th, 2012 at 08:08 )

OAMENI BUNI ! Faceti in ceasul al 24-lea SCHIMBAREA DENUMIRII din ACS POLI in ACS STIINTA si din ASU POLITEHNICA in ORICE VOR SUPORTERII . Iesiti din SUBORDONAREA LUI IANCU . POLI va ramane in sufletul suporterilor iar ELEFANTUL SA SE SPELE PE CAP CU FALIMENTUL SI DATORIILE VECHII SOCIETATI . Daca nu faceti asta acum , Iancu va COORDONA DIN UMBRA FOTBALUL TIMISOREAN FOLOSINDU-SE DE NAIVITATEA UNUI PRIMAR AFON SI DE NISTE CONSILIERI NEINTERESATI DE FOTBAL in scopul clar de A VINDE EL PERSONAL ORICE TALENT SE RIDICA DIN ACEASTA ZONA . TREZIREA !

@prostu satului a spus: (august 14th, 2012 at 08:08 )

Buei Costieli, di cie iubesti papsoiu lui Marian asa di tari?

sorin A a spus: (august 14th, 2012 at 08:19 )

Prin preluarea numelui culorilor si pana la urma chiar a palmaresului lui POLI , SE VOR PRELUA SI DATORIILE VECHII SOCIETATI . E CLAR PTR ORICE JUDECATOR DE LA TAS CA NOUA POLI ESTE DE FAPT CONTINUATOAREA POLITEHNICII TIMISOARA . A-ti facut o fuziune cu RECASUL . OK , preluati ACS si adaugati STIINTA sau BANATUL sau orice DAR NU POLI . Evitati sa TRANSFERATI ESCROCHERIILE LUI IANCU PE NOUL CLUB PRIN PRELUAREA NUMELUI ,CULORILOR SI APOI A PALMARESULUI . DOMNULE PRIMAR , TREZESTE-TE ! NU VENII CU BASME CA POLI NU VINE DE LA POLITEHNICA ! DAR DE LA CE ? SA VINA NOUA POLI DE LA POLITIC ?

denis a spus: (august 14th, 2012 at 08:37 )

chiar nu fac parte din niciun partid. ii hulesc in aceiasi masura pe toti. dar na… voi trebuie sa improscati cu rahat pe toti cei care nu sunt de acord cu voi. daca unii timisoreni nu sunt de acord cu magaria asta in care este bagat pe sestache si iancu, inseamna ca sunt politici? comunisti, asta sunteti. din pacate faceti parte dintr-un partid istoric iar din cauza unor imbecili ca voi va avea aceiasi soarta cu a pntcd-ului.

@ denis si @sorin A a spus: (august 14th, 2012 at 09:51 )

Mai baieti, nu stiu ce varste aveti,dar sa stiti ca in viata NU E BINE SA VORBITI, despre ceva, despre care nu sunteti informati! Culorile si palmaresul Politehnicii Timisoara NU SUNT LA IANCU !!! Ele apartin acum lui AEROSTAR BACAU, care le-a OBTINUT IN CONTUL DATORIEI, pe care o aveau de primit de la Iancu pt. transferul lui Pantilimon! DECI: orice adresa face Iancu e nula! Cat despre cei care au de recuperat bani de la Politehnica, probabil se vor adresa, cand vor afla, la Bacau !

@ @ prostu satului a spus: (august 14th, 2012 at 09:53 )

da di se noi moldovieni sa nu aviem voii in druchieria? ca zasi tu? da sine esci tu riegili di la druchieria?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Top