100 de minute de dezbatere, tot fara Robu / FOTO

Nicolae Robu n-a participat nici la cea de-a doua dezbatere organizată la Timișoara, deși prezența lui fusese anunțată anterior. Absența a fost taxată mai mult sau mai puțin acid de candidații care au răspuns invitației adresate de Coaliția 52.

Întâlnirea de la CRAFT s-a desfășurat după regulile impuse de postul de televiziune TVT89, care a și întregistrat întreaga discuție. Fiecare candidat și-a prezentat planul de bătaie pe care și-a construit campania și a răspuns unor întrebări punctuale puse de Adrian Adam, Adrian Marcu, Adriana Rusu, Siegfried Thiel și Nicolae Țăran. Totul, cronometrat la secundă, fără atacuri la persoană.

Ioan Coriolan Gârboni, care s-a retras din cursă, a bătut monedă pe postul de city manager, neocupat în Primăria Timișoara, dar și pe proiectele sale legate de Aqualand și turism cultural pe bază de Tarzan. Deși, practic, nu mai candidează, Gârboni a promis că va face, din fonduri private, un parc pentru skateri, în valoare de 20.000 de euro. Asta, imediat după alegeri.

Gheorghe Nodiți marșează pe ce știe el mai bine, adică domeniul sanitar, dar și pe o temă culeasă din mers în această campanie, aceea a eradicării mafiei imobiliare. Reducerea birocrației este un alt obiectiv pe care și-l propune candidatul PD-L.

Adrian Orza (PNȚCD – FDGR) a fost foarte concis în ceea ce privește proiectele pe care le va duce la capăt dacă ajunge primar: pasajul Michelangelo, reabilitarea canalului Bega, reabilitarea centrului istoric al orașului și a Colterm. Toate aceste patru teme sunt preluate de la actualul primar Gheorghe Ciuhandu.

Ion Răducanu este dușmanul declarat al poluării din Timișoara, care, în opinia sa, este cea mai gravă problemă a orașului. Candidatul UNPR a aruncat și o săgeată către Nicolae Robu, afirmând că un studiu realizat de un institut patronat de Politehnică s-a schimbat radical după încheierea unui contract cu o fabrică despre care se spune că este principalul poluator din Timișoarei.

Grigore Trif, de la PRM, a făcut apel la înțelepciunea lui Moromete – „pe ce te bazezi, domnule?” – care, crede el, le lipsește contracandidaților. Trif a fost, de altfel, singurul care a pronunțat clar cifre și costuri legate de diferite proiecte. El insistă pe vânzarea complexului „Dan Păltinișanu” și ridicarea,în locul lui, a unui ansamblu imobiliar modern.

Poate cea mai trăsnită chestiune asupra căreia au fost nevoiți să se pronunțe candidații a fost cea ridicată de analistul economic Nicolae Țăran. Acesta a vrut neapărat să știe ce vor face ei în privința… creșterii natalității în oraș! Toți au admis că aceasta este, într-adevăr, o problemă, a cărei rezolvare nu ține însă de edilul șef.

Lipsa lui Nicolae Robu nu s-a prea simțit, deși candidații au aruncat, pe ici, pe colo, câte o ironie la adresa acestuia. Probabil că s-a ghidat după vorba lui Grigore Trif: „Robu nu este important, câtă vreme noi nu suntem importanți pentru el”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

ii clar! a spus: (iunie 7th, 2012 at 19:31 )

o iesit din spital ca zmeu si acuma da numa rateuri: sta in pat si scrie scrisori pt ca nu e in stare sa poarte o discutie dapai o dezbatere!

Alin a spus: (iunie 7th, 2012 at 19:48 )

si Timisoara tot asa va arata …tot fara Robu…chiar daca iese primar!

ion a spus: (iunie 7th, 2012 at 20:49 )

Robu e ucenic in somnoleza. Maestrul e Antonescu!

Popa a spus: (iunie 8th, 2012 at 00:37 )

Robu e singurul care poate scoate Timisoara din mizeria in care a ajuns! 😀

Alinelu a spus: (iunie 8th, 2012 at 00:50 )

Robu daca ar fi participat si-ar fi spulbertat competitia!

Obositor-za a spus: (iunie 8th, 2012 at 00:53 )

S-au aduant taranistii si portocalele sa se ia de Robu! :)), Ce dragut, insa not stim cine va rade dupa 10! 😉

Carla a spus: (iunie 8th, 2012 at 01:39 )

Robu va avea peste 60% la alegeri!!!!

Simona a spus: (iunie 8th, 2012 at 02:57 )

Daca Robu ar fi participat la dezbatere ar fi dat clasa tuturor!

@Alinelu a spus: (iunie 8th, 2012 at 08:08 )

ai tras prea mult pe nal, Alinelu? asta nu e in stare sa spulbere nimic. norocul liberalilor consta in faptul ca nu candideaza ciuhandu, dar si ca e tinut ascuns. ori de cate ori a iesit public, robu s-a umplut de penibil.

Sorin a spus: (iunie 8th, 2012 at 10:53 )

Timisoara chiar are acum o mare sansa: sa aiba un primar cinstit, cu viziune, respectuos cu toata lumea si capabil sa faca ce trebuie facut pt. oras. Disperarea lui Ciuhandu si Orza e disperarea clanurilor din spatele lor.
Deci sa mergem la vot si sa votam Robu primar!

Relu a spus: (iunie 8th, 2012 at 12:18 )

oare de ce nu ma surprinde faptu ca nu a mai venit Robu la dezbatere…oare pentru ca nu are nimic de spus?niciun proiec scris negru pe alb,doar vorbe in vant?hmmm…iti da de gandit

nesimtit a spus: (iunie 8th, 2012 at 14:08 )

asa nesimtire si lipsa de fair play nu mi-a mai fost dat sa vad demult.sa nu anunti tu ca nu mai participi,sa nu ai bunul simt si sa iti desconsideri concurenti in asa hal,nu e demn de un primar al TM,imi pare rau,nu sunt partizanul nimanui dintre ceilalti competitori,dar Robu nu mi-a dat niciun motiv ca sa-l votez,dimpotriva

Emma a spus: (iunie 9th, 2012 at 22:56 )

Daca a fost absent la o dezbatere asta nu inseamna ca va fi absent si in urmatorii 4 ani de mandat! A demonstrat pana acum ca e un om de cuvant si onest ! Dorim sa avem un primar precum Robu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!

În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alianța dreptei Unite este formată din susținători ai valorilor de dreapta și din oameni care conștientizează amenințarea ca PSD-ul să acapareze întreaga putere în România. Este un pericol cât se poate de real. Oamenii uită destul de repede anii 2000-2004, perioada Năstase, perioada Dragnea 2016-2020. În liniște, PSD-ul ne lucrează, pe fiecare dintre noi. Provin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica: În patru ani, Dominic a schimbat multe în Timișoara. PSD nu s-a schimbat, pericolul e acolo.
CSC Dumbrăviţa se află în fața unui nou joc ce îi poate asigura, din punct de vedere matematic, îndeplinirea obiectivului. Sâmbătă, de la ora 11.00, pe arena „Ștefan Dobay”, vine Metaloglobus București. O victorie în această partidă ar echivala cu menținerea în Liga a II-a pentru al doilea an la rând al echipei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şansa salvării vine sâmbătă
Veselie mare, vineri dimineața, la Biroul Electoral Municipal Timișoara. Nicolae Robu, la braț cu Alfred Simonis au venit să depună candidatura fostului primar la obținerea unui nou mandat. Alături de el s-au mai aflat și cei doi noi lideri liberali trimiși de la București să ocupe locurile de șefi la PNL Timiș și Timișoara, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alianța PSD – PNL a depus candidaturile la alegerile locale pentru Timișoara și Timiș/FOTO
Alfred Simonis, liderul PSD Timiș, le recomandă celor de la Consiliul Județean Timiș să facă deja cererea pentru emiterea hotărârii de guvern de demolare a stadionului Dan Păltinișanu, pentru ca această operațiune să meargă în paralel cu cea de proiectare și licitație, care e derulată de CNI. Această etapă nu e condiționată de demolare, spune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis sfătuiește CJ Timiș să se apuce de demolarea stadionului: ”Avem opt luni pentru proiectare, timp în care putem demola baza”
Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a participat la deschiderea oficială a celei de-a VII-a ediții a FoodIntelForum – Agribusiness – Producție alimentară/băuturi – Retail – Ho.Re.Ca., eveniment găzduit de Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, sub cupola Leader Space. „Doresc să vă mulțumesc pentru invitația de a participa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Conducerea CCIA Timiș a participat la deschiderea FoodIntelForum
Compania Colterm a decis ca în următoarea perioadă să oprească furnizarea energiei termice pentru încălzirea populației din sistemul de termoficare al orașului. Decizia a fost luată ca urmare a creșterii temperaturilor exterioare. Încălzirea va fi oprită cel târziu luni dimineața, dar parametrii de furnizare vor fi reduși progresiv în aceste zile. ”Având în vedere temperaturile...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se oprește furnizarea căldurii la Timișoara
Checea există ca şi comună doar fiindcă nişte minţi luminate au decis, în urmă cu ceva ani, să pulverizeze vechile UAT-uri, înfiinţându-se astfel, doar în Timiş câteva zeci de comune noi, unele dintre ele neavând bani nici pentru salariile angajaţilor. (Precum în povestea cu bolovanul aruncat în baltă, acum alte minţi luminate încearcă să comaseze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (5). Poveste din Checea, comuna în care naşul şi finul se bat pentru funcţia de primar. Şi nu e singura curiozitate de acolo
În urmă cu două decenii, un startup început în Timișoara a avut o altfel de abordare: să revoluționeze piața națională a imprimantelor, aducând inovație și eficiență în fiecare birou și în fiecare casă. Din 2004 și până acum, Sky Group s-a transformat într-un lider de necontestat în producție, import și distribuție. Astăzi, Sky Group nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sky Group la 20 de ani: Povestea merge mai departe!
Învățământul dual a fost unul dinte cele mai discutate subiecte de pe ordinea de zi a întâlnirii membrilor guvernului veniți la Timișoara cu mediul de afaceri local. Această zonă e clar mai puternic dezvoltată decât Moldova, iar necesitatea de forță de muncă e mult mai mare, a spus premierul Marcel Ciolacu. Evoluția României este clar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premierul Ciolacu a discutat cu mediul de afaceri local: E nevoie de forță de muncă înalt calificată
Top