O preoteasa l-a obligat pe Paisie Lugojanul sa se reorienteze

Răsturnare de situaţie în Giroc, după ce primarul PSD Ionel Toma a reuşit o „rocadă” spectaculoasă cu preoți. Toată „lucrătura” a fost pusă la pământ de… o preoteasă încăpățânată! Paisie Lugojanul a fost nevoit să găsească o soluție rapidă pentru ca Toma să scape de parohul Chermeleu.

Preotul paroh Adrian Chermeleu a fost schimbat cu Ionel Maftei, cei doi făcând, evident, și schimb de biserici. Maftei a ajuns în Giroc, iar Chermeleu, în Piața Dacia. Preotul Chermeleu a devenit peste noapte duşmanul primarului Ionel Toma, după ce nu a fost de acord cu ridicarea unei noi biserici, în plină campanie electorală, fără avizele necesare de la Patrimoniu.

Mutarea se pare însă că va fi de scurtă durată. Deși părintele Ionel Maftei a fost instalat deja ca paroh de Giroc de către vicarul administrativ al Arhiepiscopiei Timişoara, preotul Ionel Popescu, el nu va sta prea mult în comună. Asta, în condițiile în care nevasta preotului Maftei a anunţat că divorţează dacă soţul său va fi mutat la Giroc.

Paisie Lugojanul s-a reorientat însă rapid. El l-a chemat la Mitropolia Banatului pe părintele Ache Ioan Novac, din zona Steaua. Pentru a preveni eventualele nemulțumiri din familia Novac, preotul a fost nevoit să vină cu tot cu preoteasă! Sursele noastre susţin că soții Novac ar fi fost de acord să se mute în casa parohială din Giroc.

Marea problemă este că dacă părintele Maftei nu mai pleacă din Piața Dacia, părintele Chermeleu nu va mai ajunge la biserica de acolo, așa cum era stabilit. Foarte probabil, el va trebui să facă schimb de locuri cu preotul Ache Ioan Novac şi să slujească în zona Steaua din Timişoara. Paisie Lugojanul şi-a luat angajamentul că duminică, la ora 18, va sfinţi piatra de temelie a noii biserici din Giroc.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

bonicud a spus: (iunie 19th, 2012 at 15:26 )

Ce inseamna a fi o preoteasa incapatanata,inseamna a fi o sotie vrednica a unui slujitor al Altarului.Dupa cum se stie preoteasa in parohie face mai mul in randul femeilor decat preotul .De ce afirm acest lucru,un ajutor nepretuit al preotului in pastoratie este FEMEIA care zi de zi sta alaturi de acesta[preotul} si la bine si la rau,adica si la bucuriile din parohie,dar si la intristarile prin care trec enoriasii,este „mama proteasa”,adica ACEIA despre care vorbim.De multe ori aceasta stie mai bine cele ce se petre in parohie chiar decat Tata popa.Este bine ca ea sa fie inteleasa in gesturile si faptele savarsite,bine este atunci cand totul se sfarseste cu bine.Ca sa termin pe un ton glumet pot a mai zice:”Ca barbatul sa traiasca bine[oricare ar fi el],sa respecte trei reguli si anume:sa se ia dupa femeie,sa asculte femeia si sa moara dupa ea,ce inseamna acestea?”Sa se ia dupa femeie cu batul,s-o asculte dupa ce a batut-o,sa vada daca mai sufla si s-o lase a muri mai intai ea.Nicu.

bonicud a spus: (iunie 19th, 2012 at 15:40 )

Un preot pe care, cea de langa el nu-l intelege,[preoteasa]nu are a face deca un gest,sau mai bine zis:”Sa caute catre cer si sa traga o vorba mai neortodoxa la adresa celui ce a fost Calugarul Pafnutie.Acesta intr-un Sinod a „sustinut sus si tare ca preotul trebuie a se casatori”.Nu comentez zisa acestui Sf.Parinte,dar vin si eu cu o ideie,buna au rea’rau cu rau,dar mai rau fara rau”Nicu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține

Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României

CSM Reșița, echipa din Valea Domanului care a pornit perfect Liga 2 cu 3 victorii în 3 meciuri joacă și în play-off-ul Cupei. Trupa lui Dorinel Munteanu a eliminat anterior Timișul Șag și va întâlni acum o prim-divizionară. Meciul va fi la TV. Politehnica are o șansă bună de a trece mai departe, dar trebuie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două echipe din Banat au șanse să ajungă în grupele Cupei României
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Șantierul drumului care va lega Moșnița Veche de Centura Sud a fost predată, luni, către constructorul executant. Președintele CJ Timiș, Alfred Simonis, a criticat modul în care a fost gândită strategia rutieră de predecesorii săi, care nu au înțeles că infrastructura de drumuri județene trebuia realizată în același timp cu centura, respectiv să fie gata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amplasamentul noului drum Moșnița Veche – Centura Sud a fost predat constructorului. Termen de execuție, șase luni
Premierul Ilie Bolojan, prezent la Timișoara, a motivat adoptarea deciziei de pornire a investiției la stadionul Dan Păltinișanu doar acum oferind explicații aproximativ zece minute despre prioritizarea investițiilor de la bugetul de stat și despre acoperirea celor care erau deja pornite, la un stadiu matur. Dar, tot el a felicitat acceptarea de către autoritățile locale...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bolojan explică de ce a întârziat aprobarea pentru noul stadion Păltinișanu: prioritizarea unor investiții deja începute și fondurile puține
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a anunţat că va merge la CEDO, după ce CCR a declarat drept constituţional “amendamentul Fritz” la Legea ANI. El  afirmă că, în spatele decizia Curţii Constituţionale stă PSD, care “vrea puterea totală în stat, pentru că doar așa poate fura nestingherit”. Într-o reacţie la decizia CCR, Dominic Fritz a spus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz, reacţie după decizia CCR: “Bine ați venit în dictatura PSD! Drumul meu continuă la CEDO, unde nu ajung telefoanele din Kiseleff”
Curtea Constituţonală a respins sesizarea privind ”amendamentul Fritz” introdus de PSD, în urma căruia șeful USR și-ar putea pierde mandatul de primar. Amendamentul a fost declarat constituțional cu un vot de 5 la 3. În schimb, “amenamentul Grădinaru” a fost declarat neconstituţional. Așa-numitul „amendament Fritz” reprezintă o modificare depusă de PSD şi votată de USR...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCR a declarat constituțional ”amendamentul Fritz”. Primarul Timişoarei, pe cale de a-şi pierde mandatul
Universitatea de Vest Timișoara are de luni un nou cămin pentru studenți. Iar inaugurarea acestuia s-a bucurat de prezența primului ministru interimar, Ilie Bolojan. Șeful Guvernului a vorbit despre decizia corectă a autorităților județene de a contribui la ridicarea noului stadion, de criza din energie și despre cum se va realiza impunerea celor care dețin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan a inaugurat noul cămin studențesc de 900 de locuri al UVT
Primăria Timișoara anunţă că, împreună cu Asociația Arhabito, prin proiectul Ambulanța pentru Monumente – Banat, au demarat intervențiile de restaurare și punere în siguranță a Bazei Uszoda. Timp de o lună, peste 100 de voluntari din întreaga țară, studenți ai facultăților de profil și specialiști în patrimoniu, vor lucra la conservarea ansamblului istoric care împlinește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 100 de voluntari au început lucrările de restaurare și punere în siguranță la Baza Uszoda
Un sondaj de opinie EFOR-ARP aduce date noi despre consumul de social media şi încrederea românilor în reţele sociale. Potrivit rezultatelor sondajului, televiziunea rămâne sursa dominantă de informare în topul încrederii. Între platform, Facebook rămâne dominant, iar TikTok e pentru suveranişti şi tinerii de la ţară. Princialele concluzii exatrse de EFOR (Expert Forum) în urma...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Între Facebook, TikTok și TV. De unde se informează românii
Societatea timișoreană Spumotim, care a cedat terenul fabricii din orașul de pe Bega către un investitor imobiliar, urmează să fie dizolvată și lichidată. Pe respectivul teren de aproape șapte hectare urmează să înceapă construcția unui cartier cu 2.300 de locuințe. Spumotim a fost primul producător de spune poliuretanice din România. Locația fostei fabrici timișorene a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește ridicarea unui nou cartier pe terenul fostei fabrici Spumotim. Investiţie de aproape 200 de milioane de euro
Reprezentanţii SC Horticultura au anunţat că a fost testat sistemul de irigații din Parcul Botanic. Au fost montate două tipuri de sisteme: unul prin picurare, la baza plantelor, și unul cu aspersoare cu acționare digitală care asigură o udare uniformă a rabatului central. Angajaţii Horticultura lucrează, în aceste zile, la instalarea sistemului de irigații în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SC Horticultura a testat sistemul de irigații din Parcul Botanic
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.