Aventurile lui Trica si Popoviciu prin Regionala CFR

Pierderi de milioane de euro. Atât consideră sindicaliștii din Regionala CFR Timișoara că au fi costat afacerile necurate derulate în ultimii ani de directorul Valeriu Trică. La unele dintre acestea, Trică a fost „ajutat” și de bunul său prieten, deputatul PD-L Alin Popoviciu.

La puține zile după ce a ajuns premier, Victor Ponta anunța că actualul guvern nu se va grăbi să schimbe șefii de companii, regii sau „deconcentrate”, cu excepția celor implicați politic. Un caz elocvent despre implicarea unui director la stat în afaceri și în viața politică este cel al lui Valeriu Trică, directorul Regionalei CFR Timișoara. Pentru câteva luni, cu sprijinul lui Alin Popoviciu, Trică a fost director general al Companiei Naționale CFR, fiind îndepărtat în momentul în care Anca Boagiu a ajuns ministru al Transporturilor.

În noiembrie 2009, Trică și-a amenințat subordonații cu concedierea, în cazul în care nu vor fi prezenți la mitingul electoral al lui Traian Băsescu din Parcul Rozelor. Valeriu Trică este un partener de afaceri oneroase al deputatului Alin Popoviciu, secretar executiv al PD-L și prim-vicepreședinte al PD-L Timiș, care nu ratează nicio ocazie pentru a se bate cu pumnii în piept că nu are afaceri cu statul.

Contractul pe care firma lui Popoviciu, Prozax SRL, îl are cu Regionala CFR este celebru. În 2009, societatea a primit aproape moca, de la regională, un spaţiu ultracentral din Timişoara, fostul sediu al Clubului CFR. Contractul a fost semnat pentru 4.000 de lei pe lună, fără o evaluare corectă şi fără un anunţ public clar. Pentru dezafectarea clubului era nevoie de un acord al Ministerului Culturii, dar acesta n-a existat. Astfel, în loc de minimum 25 de euro/mp, prețul real în zona respectivă, spaţiul s-a închiriat cu 0,65 de euro/mp. Paguba produsă CFR-ului: 30.000 de euro pe lună. Printr-un act adițional, contractul a fost prelungit ulterior la 15 ani. Așadar, o „gaură” de 5,4 milioane de euro în conturile unei societăți oricum cu mari pierderi. Aceeaşi societate a lui Popoviciu deţine aproape toate spaţiile comerciale, chioşcuri, buticuri din Gara de Nord.

Alin Popoviciu are grijă și de prietenii săi în relația cu CFR. Sorin Cociobea, fost consilier al deputatului, este patronul firmei Sifco Plast. Aceasta a primit de la CFR un contract de 115.000 de euro, pentru lucrări de reparaţii la faţadele clădirilor unor gări şi halte. În urmă cu mai puțin de trei ani, în 2009, firma avea un singur angajat şi un profit de 854 de lei. În acelaşi an, firma înregistrase datorii în valoare de 320.664 lei. Tot în 2009, Sifco Plast a donat către PD-L, în preajma alegerilor prezidenţiale, 63.000 de lei.

Afacerile pe care le derulează Trică în regională nu le pică bine sindicaliștilor feroviari. Aceștia pregătesc o adresă oficială pentru noul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi, prin care vor să ridice mai multe probleme și afaceri cel puțin dubioase.

Un exemplu este firma „Carina și Flavia” SRL din Arad, la care Trică este acționar. Societatea aprovizionaeză cu diverse materiale Regionala CFR sau firme care au contracte cu aceasta. Sindicaliștii afirmă că, prin intermediul lui Popoviciu, aceeași firmă are mai multe contracte cu primăriile din colegiul deputatului.

O altă firmă care ar derula contracte tari cu Regionala este SC Daria SRL din Satu Mare, firmă aparținînd unui fin al lui Trică. Societatea are mai multe lucrări de întreținere și reparații la nivelul regionalei și se aprovizionează de la „Carina și Flavia”. Un alt fin al lui Trică, Ioan Simu, șef Divizie în Regională, a primit pentru firma sa, Ramsime SRL, un contract privind executarea parcării din Gara de Nord.

În 2009, Trică, împreună cu actualul director general al CFR, Ion Stoichescu, pe atunci șef de Divizie în Regionala CFR Timișoara, ar fi pus de o afacere imobiliară la Arad. Cei doi ar fi vândut către ICIM un teren de 10.000 mp, aparținând regionalei, situat în Stația CFR Arad, cu 16,50 de euro/mp. În aceeaşi zi, firma arădeană a vândut același teren către un trust de investiţii cu… 235 euro/mp. Evaluarea terenului nu a fost făcută de o firmă de specialitate, ci de un angajat CFR. Paguba s-ar fi ridicat la trei milioane de euro. Un fleac pentru o companie cu pierderi de sute de milioane de euro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

21 comentarii pentru acest articol

Gordo a spus: (mai 23rd, 2012 at 08:44 )

Al doilea sondaj pentru Primaria Sinandrei (15-22 mai) – http://primarsinandrei.blogspot.com/2012/05/al-doilea-sondaj-pentru-primaria.html

curios a spus: (mai 23rd, 2012 at 08:44 )

Toate arestarile din ultimii ani arata ca nu s-a tinut cont de apartenenta politica. Daca e asa cum scrieti voi, sunt curios de ce DNA nu face nimic, de ce institutiile statului nu au reactionat la fel ca in alte cazuri. Sa nu-mi spuneti mie ca Popoviciu sau Trica are spate asa de puternic incat toata lumea tace. Asta e articol scris la comanda, care cititor credeti ca verifica firmele enumerate de voi ca sa se convinga?

ciupilica a spus: (mai 23rd, 2012 at 09:14 )

Are dreptate d-nul ,,Curios,,. E clar ca lumina zilei ca acest articol e la comanda politica si ai are ca autori pe sindicalistii pupincuristi ca Epure,Apostu et.Company,pentru ca sub conducerea lui TRICA nu si-au facut mendrele jegoase si meschine,cand ei schimbau si puneau pe functii pe toti papagalii.

cititor a spus: (mai 23rd, 2012 at 09:23 )

E clar ca acuma o sa caute nod in papura la toti ca sa-i schimbe ca doar si-a dat cuvantu Ponta ca nu va face asta dar e clar ca listele sunt pregatite ca intotdeauna numa cuvantu e cuvant si tre sa se mentina aparentele, nu?

raluca a spus: (mai 23rd, 2012 at 09:24 )

mesajele de mai sus, al doilea si al treilea, ne prezinta o mostra formidabila de pupincurist. tot ceea ce este impotriva stapanului, trebuie sa fie neaparat facut la comanda. oameni buni, mergeti si inchiriati un spatiu in centrul orasului si vedeti cat platiti. dupa asta faceti investitia lui popoviciu si vedeti daca va merge afacerea.

pisoiasu vesel a spus: (mai 23rd, 2012 at 09:31 )

si acum vom asista cum infractorii din pdl se vor victimiza acuzand actuasla putere ca-i haituieste. la fel de adevarat este si ca uselisti, in special pesedistii, isi vor infinge ghearele si trompele in tarisoara asta si vor face ce au facut pana acum, timp de 8 ani, pedelistii. ne asteapta vremuri de tot rahatul.

Toma necredinciosul a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:02 )

Incredibil! Sa stii exact ca s-a furat ca ijn codru in timpul lui Trica, iar niste curiosi citittori cu ciupllicfa sa ii ia apararea. Numai dc nu toti trei poarta un singurt nume: Valeriu Ioan Trica.

degeaba! a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:13 )

E clar ca USListii inlatura tot acum, starpesc tot ce a mai ramas din fosta guvernare ca sa se pune ei pe muls banu public. Cand a fost Iliescu la conducere nu ai auzit odat macar de arestarea dapai de condamnarea vreunuia din structuri, ce credeti ca acum va fi diferit cu Ponta?

@degeaba a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:20 )

Si USL-istii sunt vinovati ca PD-L-istii au furat, in cazul de fata Trica si Popoviciu?

CFR a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:43 )

Cfr-ul asta e o gaura neagra pentru ca toti au furat! Si cel mai mare tun l-a dat Mitrea care e bine mersi pe scaunul de parlamentar. Asa ca lasati-ma cu gargara asta de Trica si Popoviciu ca e evident.

las k vine Mitrea iara a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:45 )

Va bucurati PSDilor ? Vine Mitrea si va face iar plinul? Sunteti de kkt!

Iulia draga a spus: (mai 23rd, 2012 at 10:50 )

Ce-mi plac expresiile de genu: se pare ca un fin de-al lui X si surse din apropierea lui Y sustin ca….Eu v-as da in judecata pentru calomnie si defaimare. Desi Popoviciu si Trica merita trasi de urechi si facuti de kkt pentru comportamentul lor de cartier. Un articol adevarat se bazeaza pe investigatii, informatii oficiale, documente etc, nu pe barfe pe care le pot inventa chiar si eu, fara sa ma dau mare ziarist.

ciupilica a spus: (mai 23rd, 2012 at 14:31 )

Nu spune nimeni ca pe vremea PSD-ului cu Mitrea – Ministrul Tranporturilor si Mihai Necolaiciuc – Director General la CNCFR sau dat cele mai mari ,,tunuri,, si ce masuri s-au luat….0,cu totii sunt bine merci.Dreptate are ,,Iulia draga,,.

Ghiocelu' a spus: (mai 23rd, 2012 at 20:52 )

„Iulia draga”, nu știi vorba aia cu ‘nu iese fum fără foc’ ? Ai rămâne tare mirat de s-ar adeveri „bârfele” din articol despre prozacu’ de Popo-viciu ? Puțintică răbdare, încă n-a ieșit tot kktul la suprafață…

connaisseur a spus: (mai 24th, 2012 at 00:57 )

Ptr. Ciupilică: Bravos, Ciupilică, ai descoperit mersul pe jos (şi pe din dosul PDL)! Şi cine basca mea e Necolaiciuc decât o rudă de-a lui Băsescu (prin nevastă) ? Şi cine a fost si a ramas mare shogun al transporturilor, iar pe vremea guvernului Boc pregătea vânzarea CFR pe mana Boagoiaicăi, nu tot Băsescu?
Greu cu voi, nu realizati că apărând infractori puteti fi acuzati cel putin de … complicitate?!?

traciatu a spus: (mai 24th, 2012 at 09:11 )

sa vina dom Pompoviciu secretare la primarie in locu lu cojocare care pliaca la puscarie dupe alegeri cu toata banda lui de hotz. noi lasteptam cu drag.

Viobota a spus: (mai 24th, 2012 at 11:04 )

Trica e ținut de Frunzaverde p(r)ostacilor, mason ca si el, in Loja lu’ Șerban exvicele de CAp Timiș, in prezent „studentul” lui Bala. Bineinteles ca in curind va fi coleg cu fostul sau Mare Maestru si cu…mulți din agramatii care populeaza articolele Dvs scrise la comanda sindicalistilor cărora nu le mai ajung hotiile cu motorina sustrasa!

Timisoara Nord a spus: (mai 27th, 2012 at 13:13 )

Priviti ce face la Calatori dl. Silvasan – profesoru’ lu’ Trica:

http://www.pressalert.ro/2012/05/sindicalistii-nealiniati-pd-l-sicanati-de-conducerea-cfr-calatori-timisoara/

Gigel a spus: (mai 27th, 2012 at 15:31 )

Pt. Iulia draga, nu sunt birfe nici speculatii,vrifica Registrul Comertului Arad si vezi ca TRICA este actionar la una din firmele de mai sus.Pt. CIUPILICA, ori esti prost,ori pupincurist.De la revolutie niciodata Reg.CFR T-soara nu a mai avut la conducere o asemenea adunatura de hoti,TRICA(vezi afacerile cu firmele,spatiile comerciale),STOICHESCU(spatii si locuinte),SIMU (parcarea), ALEXANDRU(aprovizionare,lemne care nu au mai ajuns la statii) si DROASCA(care dupa ce s-a ocupat de disparitia sinei din unele statii a fugit la alta firma).Pt. VIOBOTA ori fi si sindicalisti in spatele unor informatii(probabil) dar daca vrei sa stii cei cu motorina, fa niste sapaturi la statia ARAD VEST (sef st.PUTEVET STEFAN) si vei afla care-i treaba si cu motorina si nu vei mai face acuzatii fara sa cunosti adevarul.O sa ai mari surprize.

megan a spus: (mai 27th, 2012 at 20:21 )

ultimul tun (mai 2012) dat de trica, marin alexandru, ivan marin, chezan calin, roibanescu alexandru si patrut dragana se numeste SC New Global Corp SRL Deva (fosta Tehno Devis, fosta Global Corp). Prejudiciul adus cfr: cca.7.000.000 lei RON
droasca, si-a dat demisia de la cfr, si a „fugit” la „culoarul” 4 paneuropean, care a inceput pe relatia curtici-simeria. a mirosit ca este de furat la greu
patrut dragana, si-a dat demisia si a plecat cica in privat. mana dreapta a lui trica, in fraudele economice, fosta contabila sefa, nu a mai asteptat alegerile, ascultand de sfatul sorei sale care lucreaza pe un post important la ORC Timis

ionica a spus: (iunie 1st, 2012 at 18:43 )

Tot articolul cuprinde lucruri adevarate, insa sunt fapte pe care presa le-a mai publicat. Autoarea ar fi putut sa se documenteze putin si ar fi avut material pentru un adevarat serial. Afacerile gen Flavianda-Rapido Gusto, Spatii comerciale, parcari au produs numai maruntisul. Vilele au fost produse prin Daria si Sifco.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.