Reteta lui Ciuhandu: campanie pe banii UE si ai municipalitatii / FOTO

Gheorghe Ciuhandu nu și-a anunțat oficial candidatura pentru al cincilea mandat la Primăria Timișoara. Edilul în funcție n-a mizat niciodată pe mii de afișe și flyere, pomeni electorale și pungi cu daruri. A fost destul să finalizeze lucrările de anvergură chiar în prag de alegeri. Staff-ul său de campanie mizează pe asta și în 2012.

Gheorghe Ciuhandu nu a împărțit niciodată găleți și fulare și nici n-a dat de mâncare alegătorilor, în speranța că-i va face să pună ștampila pe numele lui. A avut însă de partea lui lucrările executate de municipalitate, care au adus voturile exact atunci când trebuie. Deși încă nu și-a anunțat oficial candidatura, e clar pe cine mizează în acest an edilul șef al Timișoarei. Pentru romantici și amatorii de plimbări va fi gata Parcul Rozelor, iar pentru părinți și bunici, care nu mai știu pe unde să-și ducă prichindeii, va fi inaugurat, după mai mulți ani, Parcul Copiilor.
Parcul Rozelor, pentru a cărui nouă față s-au plătit 1,5 milioane de euro, bani europeni, va fi redeschis exact în mijlocul campaniei electorale. Lăsat multă vreme în paragină, una dintre emblemele orașului își va recăpăta gloria de odinioară. Parcul Copiilor, închis de OPC în 2003, va fi inaugurat și el la sfârșitul lunii mai. Acesta a costat 2,5 milioane de euro, din bani publici, iar proiectantul se laudă că va fi unic în țară.
Absolut întâmplător, tot până la alegeri ar trebui finalizate și așa-numitul mall agro-alimentar din Piața Iosefin, dar și reabilitarea străzii Iancu Văcărescu, arteră care ar urma să devină cea mai modernă din România, capabilă să se spele singură noaptea. Cele două investiții depășesc 4,2 milioane de euro.

[nggallery id=1163]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

27 comentarii pentru acest articol

eu a spus: (aprilie 6th, 2012 at 08:54 )

Oau! cata campanie face acest ziar,.. care uita sa spuna ca dupa un deceniu de cand ne promite acest primar ca va termina parcul copiilor, si nu-i terminat nici acum, uita de aditionalele de la contracte, uita de infrastructura proasta a timisoare, uita de craterele din asfalt, uita de parcari, uita de poluare, uita de dezapeziri, cladiri istorice, stc… a si sa nu uitam ca a si votat impotriva sustinerii lui Poli!

Nu inteleg a spus: (aprilie 6th, 2012 at 08:55 )

Bine ca se fac, nu? sau pentru ca sunt facute de administratia Ciuhandu e rau? Asa zisul mall alimentar chiar asta va fi. Sau inventam un fel de a vorbi „a la Stanici” si zicem: de dam cu hidrobicicleta pe asa zisa Bega, dupa care mergem la asa zisul restaurant si ne incheiem seara cu o plimbare in asa zisa Piata a Operei dupa care mergem la asa zisa casa. :)) ar fi interesent, insa destul de obositor 🙂

city boy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:03 )

E patentata de si ras-patentata reteta. aduceti-va aminte ca la ultima campanie se dadeau concerte pe banii ratt-ului cu bajaga- ca asa ii place lu’ orza, plus ca baietii de la sarbi au pus botul repede la retele de plata ale lui romitza- ca sa arate la prostime marea realizare cu troleele. Afacerea in sine ar fi trebuit sa se lase cu catuse si gratii, iar de soarta prea-falimentarului ratt ce sa mai vorbim… si e doar un exemplu!

remy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:09 )

adevarul e ca 16t ani inseamna cam mult. omul e plictisit, dar ii face praf pe toti contracandidatii. aici e problema ce amai mare, cea care consta in ce ne ofera partidele politice. acum ar fi robu, mult mai ok decat orice contracandidat a avut ciuhandu in celalte campanii.

Titulici a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:14 )

Sa vina insusi Basescu sa taie panglica la Parcul Copiilor propun!!
Sigur va fi primit bine la Timisoara!

city boy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:29 )

tu apari periodic sa bagi cate un comment? cat iei pe litera?

city boy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:30 )

pt city boy si alti boi: adica e grav ca se fac proiecte si nu se fac postere si bannere? depresurizata minte aveti !

city boy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:56 )

va multumesc pentru „finele” si foarte educatele aprecieri… cum sunt sefii vostri, asa si voi- forma fara fond si multa, multa minciuna si fatarnicie. Si acum, raspunsuri: e grav sa te faci ca faci proiecte. iar din asta sa ramana mai mult in unele buzunare decat in materie de „plus” pentru oras si cetateni. Doi: iau pe litera mai mult decat ai sa poti tu lua vreodata. Iau o minima satisfactie: aceea ca spun liber ceea ce cred despre mizerabilii care imi conudc orasul in interes personal sau de grup. O zi buna. bagati, ca de-abia v-a inceput programul si se supara sefii daca nu va iese norma de postari!

Edi a spus: (aprilie 6th, 2012 at 09:59 )

Parcul copiilor il termina pana la alegeri ? am vazut ca s-au suplimentat cheltuielile ca n-au prevazut in plan trecerea catorva fire electrice peste parc

ofelia a spus: (aprilie 6th, 2012 at 10:08 )

propun sa se organizeze alegeri in fiecare an.

P.G a spus: (aprilie 6th, 2012 at 10:39 )

4 mandate au fost suficiente,m-am saturat de Ciuhandru,proiecte peste proiecte si nimic concret,de ce nu face ceva pentru toti aurolacii si boschetarii din timisoara,pentru ca aici vorbim de vieti omenesti nu de parcuri,totul e facut sa dea bine in campanie,eu asi vrea sa-i dau sansa si altui om sa vina la primarie,au fost de ajuns 16 ani.

un timisorean a spus: (aprilie 6th, 2012 at 11:17 )

Propun sa fie alegeri de 4(PATRU) ORI PE AN, ar putea atunci dl.ciuhadru sa arate ce poate, mai ales ca multora li se pare normal, ca tot la 4 ani, cu o luna inainte de alegeri sa se termine TOATE REALIUZARILE DIN ZECE ANI. Aceasta ocazie ar putea fi de patru ori pe an!

sciroco a spus: (aprilie 6th, 2012 at 11:37 )

eu propun ca opozantii lui ciuhandu sa vina cu oameni care il pot invinge. restul e can can… fara t la sfarsit si cu c in loc de K.

Alin a spus: (aprilie 6th, 2012 at 11:45 )

Jenanta strategie, sincer sper ca va avea loc o schimbare in orasul asta ca nu se mai poate asa

alina a spus: (aprilie 6th, 2012 at 11:53 )

e nevoie de o schimbare, dar nu poti spune ca strategia lui ciuhandu e jenanta. ce ai vrea sa faca? ok, sa se rertaga, ar fi o solutie buna. dar uite ca nu se retrage. in atarii conditii e normal sa se foloseascva inclusiv de primarie in campanie. peste tot in lume se intampla asa.

Electoratul a spus: (aprilie 6th, 2012 at 13:38 )

Ciuhandu a mizat intotdeauna pe aceeasi votanti,la fiecare 4 ani,el a fost capabil sa isi scoata la urne,pensionarii lui,care pe an ce trece s-au mai dus pe lumea cealalta,dar au fost acolo cand a avut el nevoie…asadar tot ce trebuie sa facem cei care isi doresc altceva decat pe acest zero barat la primarie,e sa strangem putin mai mult de 10% din populatia TM sa voteze pe altcineva

Iule a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:07 )

Acum se va vedea daca timisorenii s-au maturizat la cap sau au prostit mai rau, speram sa nu mai vedem acelasi primar inca 4 ani!

30000 a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:12 )

cei 30.000 care l-au votat la ultimile alegeri pe Ciuhandu,nu s-au inmultit,in niciun caz.anul acesta vor fi aceeasi care il vor vota,daca nu cumva s-au mai curatat,cum spunea cel de mai sus,sau nu mai pot fi pacaliti de aceleasi tertipuri ieftine ca pana acum.sa speram ca metoda aceasta,de a termina lucrarile NUMAI iin pragul alegerilor,o sa le dea de gandit celor care au pecetuit soarta orasului in ultimii 16 ani

(...) a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:31 )

Cred ca singura varianta pentru un trai mai bun in Timisoara este cea de ai da sansa D-lui Nicolae Robu sa faca ceva pentru orasul acesta…si pentru viitorul nostru

rimi a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:31 )

gresit, ciuhandu face pomeni electorale pe banii nostrii, de ani de zile: gratuitati la transport pentru pensionari, pana falimenteaza RATT-ul, centre cu sala de fitnes si cabinet de stomatologie gratis tot pentru pensionari (votanti fideli), paranghelii cate vrei…

cetatean a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:37 )

E nevoie de schimare sau nu ?

cornel a spus: (aprilie 6th, 2012 at 14:56 )

e clar nevoie de schimbare!

marian a spus: (aprilie 6th, 2012 at 15:02 )

sunt de acor cu ceea ce spune cornel dar mai adaug….nu de orice schimbare e nevoie…ci de o schimbare majora si numai noi putem sa facem asta

@ city boy a spus: (aprilie 6th, 2012 at 21:50 )

problema ta e ca esti frustrat. si o sa ramai la fel si duyp aalegeri, indiferent de scorul lor. cei ca tine, raman tarati pe viata.

aceeasi placa a spus: (aprilie 6th, 2012 at 22:39 )

daca tot foloseszte aceeasi placa sper ca macar de data asta sa nu se mai gaseasca fraieri ca sa o si muste

city boy a spus: (aprilie 7th, 2012 at 08:33 )

@city boy, ai facut o obsesie pentru mine… nu e sanatos… probabil ca imi cunosti identitatea si iti versi fierea de ciuda… mai mult, probabil ca esti orza sau vreun apropiat. Romitza- sau oricare din gasca lui ai fi- stiu ca doare adevarul pe care il cred si il expun despre voi… dar si voi trebuie sa stiti ca degeaba v-ati chinuit sa inchideti o gura. Pentru ca ea va vorbi in continuare, asa cum poate. Va urma !

@ city boy a spus: (aprilie 7th, 2012 at 17:48 )

sigur esti in toate cele intregi?:)))))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Top