Poli ar putea fi depunctata saptamana viitoare!

Marian Iancu se delectează cu emiterea de comunicate de presă din care nu se înţelege nimic, în timp ce Poli se scufundă câte puţin, dar sigur. Clubul este obligat să-şi achite rapid o parte din vechile datorii. În caz contrar, va suferi o penalizare de cel puţin 12 puncte.

Unul din comunicatele bizare emise de Marian Iancu este şi cel în care a făcut referire la datoria lui Poli faţă de Benfica Lisabona în contul transferului lui Laszlo Sepsi din 2010. Iancu spunea că sunt discuţii cu clubul lusitan pentru eşalonarea datoriei de 1,3 milioane de euro. Dovada minciunii acestuia se va vedea săptămâna viitoare, când Poli va suporta o depunctare de şase puncte.

Acelaşi Marian Iancu sublinia faptul că datoria faţă de echipa Banik Ostrava pentru transferul lui Lukas Magera a fost stinsă. Nimic mai fals, pentru că Poli riscă, tot săptămâna viitoare, o altă depunctare, tot de şase puncte, pentru neachitarea sumei de 700.000 de euro către Banik Ostrava.

Pentru ca tacâmul să fie complet, Poli mai are o datorie de 30.000 de euro și către fostul căpitan Dan Alexa. Acesta s-a adresat instanțelor sportive care ar putea decide o nouă penalizare a alb-violeților, cel mai probabil tot de şase puncte.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Alex a spus: (aprilie 24th, 2012 at 11:53 )

Daca nu stiti despre ce-i vorba de ce postati articole doar sa va aflati in treaba?! Stiti ce inseamna esalonarea datoriilor?! Adica pe intelesul prostilor, iti platesti o datorie in mai multe transe. Poli va fi depunctata pentru neplata transelor de cateva sute de mii de euro care erau scadente si nicidecum pentru neplata a 2mil€ asa cum specificati voi in articolul de doi bani.

@alex a spus: (aprilie 24th, 2012 at 12:09 )

si care e diferenta, in fond? are vreo importanta ca echipa va fi depunctata pentru neplata a cateva sute de mii de euro (de parca suma asta ar fi o bagatela) sau pentru neplata a 2 milioane de euro? s-au platit sau nu datoriile? ca daca nu, nu conteaza cat de mari sau de mici sunt, tot neplatite se numesc si tot penalizari aduc. crezi ca iancu stie ce e aia esalonare?

maia a spus: (aprilie 24th, 2012 at 12:43 )

eu cred ca lumea intelege treraba cu esalonarile, dar problmema e ca trebuie sa fie de acord si cealalta parte, adica benfica lisabona. cum aia nu sunt de acord sa prelungeasca agonia, nu se intampla nici smecheria cu esalonarea.

sebastian a spus: (aprilie 24th, 2012 at 13:13 )

Cel mai rau lucru ce se putea intampla Politehnicii este :::Marian Iancu ! Unicul vinovat pt tot ce se intampla ;minciuni,minciuni si ..numai minciuni ! Un bucurestean nu va face performanta nicodata in Timisoara ,pt ca nu are interes !

papaiani a spus: (aprilie 24th, 2012 at 13:24 )

@sebastian
partial iti dau dreptate, dar doar partial. ma intgreb, fotbalistic vorbind, ce au facut bravii banateni pentru poli? cel putin in ultimii 15 ani… cam nimic. e adevarat, iancu are un aer dambovitian, de ferentari, dar a facut ceva treaba pe aici. e deranjant insa santajul permanent la care ne supune pe toti.

banateanu a spus: (aprilie 24th, 2012 at 14:43 )

credeam ca noi banateni avem orgoliu si mandrie si vom salva simbolul banatului… dar de ce sa avem noi orgoliu si mandrie?! nu mai bine ne lipsim noi de poli si stam noi asa frumos…si ne uitam la tv de acasa la fostele cluburi ale militiei si armatei ?!!

ioan a spus: (aprilie 24th, 2012 at 14:58 )

pai mandria e cea care ne cam incurca. daca nu am avea exces de mandrie am putea sa vedem lucrurile cu luciditate si, cel mai important, am rezolva problema. dar cum noua ne place sa ne mancam rahatul de sub noi, cautam vinovati in dreapta si in stanga, fara sa ne uitam la noi.

timisorean a spus: (aprilie 24th, 2012 at 16:24 )

ce mai atita turavura, so traga oblonu si sa ne lase dracu-n pace, sa-i umplem frigiderele de carne, roabei de cacat!!!

ciuhamdu4ever a spus: (aprilie 24th, 2012 at 20:50 )

din cauza lui iancu v-a fi depunctata, din doua-n doua zile, cu cate 6 puncte, asa ca vom ajunge la – 1626 de puncte , pana la sfarsitul campionatului!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Mijlocașul și căpitanul celor de la CSA Steaua București, Stephan Drăghici (28 de ani), s-a înțeles cu Poli Timișoara și va juca pe Bega în următoarele două sezoane. Acesta vine din postura de jucător liber de contract pentru a pune umărul la obiectivul bănățenilor de a ataca promovarea în Superligă în ediția 2026/2027, din „prima”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Încă un jucător de calitate vine la Politehnica Timișoara. Căpitanul Stelei va avea un contract pe doi ani cu clubul alb-violet
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.