Pastorul Dugulescu predica preacurvia. Politica

Urmând exemplul colegului său de alianță Victor Ponta, poposit recent în Timișoara pentru a gira venirea transfugului politic Ghiță Ciobanu, liderul PNL Crin Antonescu a ajuns și el pe Bega pentru a binecuvânta primirea în partid a altui traseist politic. Pe numele lui de buletin Marius Cristinel Dugulescu, pastor neoprotestant ajuns în 2008 dintr-o eroare a naturii și o conjunctură extrem de norocoasă deputat PD-L pe Colegiul III Timișoara.

La fel ca și Ponta, mare adversar din gură al vagabondajului politic, Crin Antonescu n-a fost zgârcit cu laudele la adresa noii achiziții. Trebuie spus că negocierile între Dugulescu și PNL, purtate la București, nu la Timișoara, durează de o lună și s-au purtat la sânge. Așa, ca între „oameni de onoare”. Uitându-se probabil într-o oglindă convexă, Dugulescu s-a văzut prea mare pentru un colegiu atât de mic, așa că și-a dorit pentru alegerile următoare un ditamai colegiu senatorial. Pe care se pare că l-a și primit. Și, la urma urmei, nu-i prost cine cere, ci acela care dă.

În această perioadă de negocieri, deBanat.ro a scris de cel puțin două ori despre iminenta trecere a lui Dugulescu la PNL. De fiecare dată, pastorul neoprotestant a mințit cu nerușinare, jurându-se că el nu pleacă nicăieri și că noi scriem prostii. Mai mult, după plecarea lui Ghiță Ciobanu, Dugulescu a apărut în conferință de presă alături de liderul PD-L Timiș, Constantin Ostaficiuc, jurându-se că nu pleacă nicăieri. Că el e om de onoare. Ba în perioada asta și-a făcut timp să-l care la o nuntă țigănească și pe candidatul PD-L la Primăria Timișoara, Gheorghe Nodiți.

Tot în ultima perioadă ipochimenul devenit liberal și-a făcut campanie la nivel național cu o inițiativă legislativă împotriva avortului. Ce are liberalismul cu o lege care ne aduce aminte de Ceaușescu doar Crin Antonescu ne poate spune. Or, în PNL se pare că nu mai contează nicio ideologie, ci doar traseismul, oportunismul, nesimțirea și fariseismul. Și revin la faptul că dl Dugulescu este pastor neoprotesant, așadar dă oamenilor lecții de etică și morală. Nu cunosc îndeaproape cutumele cultelor neoprotesante, dar cred că nici acolo minciuna nu e o virtute. Și nici măcar preacurvia. Fie ea și politică.

P.S. La pachet cu Dugulescu a intrat în PNL un alt traseist de marcă din zona neoprotestantă: Nelu Balaș. O altă achiziție pe cinste pentru PNL Timiș! Balaș are la activ următoarele partide: UFD, PSD, PD-L, iar acum PNL. Noroc că mai sunt partide pe scena politică, iar Balaș e relativ tânăr, așa că ar fi păcat să se cantoneze la doar patru formațiuni.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

39 comentarii pentru acest articol

radu a spus: (aprilie 20th, 2012 at 14:17 )

Ce scarboşenie! Se răsuceşte în mormant veritabilul pastor Dugulescu!

ghita a spus: (aprilie 20th, 2012 at 14:17 )

bai frate incredibil PNL asta!!! ia toti reesapatii din politica romaneasca…incet incet pdl se scapa de toate gunoaiele!
hahaha!! o sa vada ei penelistii cu ce tampiti s-au ales!!!

Alina a spus: (aprilie 20th, 2012 at 14:22 )

Un mare castig pt PNL !!!! Bravo Dugulescu si PNL !

Seba a spus: (aprilie 20th, 2012 at 14:27 )

Ino esti penibil, scrie urat de coruptii din Timisoara nu de un om care are cele mai bune intentii.Ce faci tu este preacurvie jurnalistica pe bani !

crina a spus: (aprilie 20th, 2012 at 14:32 )

@seba… nu-l mai linge in curul ala p[ocait pe dugulescu, ca se vede de la o posta ca esti un acolit de-al lui. pupati-va cururile alea slinoase la adunarile voastre de cacat. domnul deputat a mintit cu nesimtire disimulata, iar tu mai dai si sfaturi. mars la baptistii voastri si lasati-ne in pace, jegoci tradatori si mincinosi ce sunteti.

Nelu a spus: (aprilie 20th, 2012 at 16:11 )

Numai comentat aiurea comandate de la PDL .Pacat a cei de la PDL fac politica in modul asta.

Marius a spus: (aprilie 20th, 2012 at 16:22 )

O grămadă de mizeri scrise aici la adresa unui om pe care nici nu îl cunoasteti pacat ca uni oameni se preteaza la așa ceva.cat despre domnul Dugulescu nu am de zis decât ca este un om cinstit si corect care are niște valori mult peste lideri Pdl Timiș

pisti a spus: (aprilie 20th, 2012 at 16:23 )

daca sunt impotriva trebuie sa fie neaparat de la pnl. nu va este rusine sa aruncati pisica in alta gradina, cand e de fapt la voi? sunteti niste nesimtiti ordinari. baitul asta a mintit fara nicio problema cand a spus ca nu pleaca din pdl. s-a afisat cu ostaficiuc si a spus asta, iar acum e mare iubitor de liberali. sunteti niste ordinari. va cacati pe voi ca sunteti pocaiti. ce exemplu sunteti voi, cand rahatul asta cu ochi tradeaza fara sa aiba vreo remuscare, ha? mars acasa si lasati-ne naibii in pace.

Dan a spus: (aprilie 20th, 2012 at 16:43 )

Urat titlu al acestui articol,nu coincide cu adevarul.Daca nu te mai simți bine intr-un loc nu înseamnă „preacurvie” Aces om are o coloana vertebrala iar dacă era dorit de conducerea acestui partid încă era membru dar Pdl filiala timiș e plină de catei si de oameni care nu sunt demni de conducerea Pdl Timiș

osanale a spus: (aprilie 20th, 2012 at 16:49 )

Fratilor ati inceput cu osanalele la adresa lui Dugulescu? In primul rand timsiorenii de rand habar n-au cine-i ala (eventual au auzit de taicasu) si lasti vrajelile ca nu s-a mai simtit bine intr-un loc, al naibii cum in atatia ani a tot plecat de la partide ca nu se mai simtea bine si ajungea sa fie tot in partidul de la Putere….cam ciudate coincidentele nu?

Virgo a spus: (aprilie 20th, 2012 at 17:04 )

La asa achizitii nu mai ramane nimic de votat in tara asta, s-au si aliat PSD si PNL da tot le-au mai trebuit niste PDListi. Eu nu inteleg asta sa critici toata ziua Puterea da cand vine dusmanu la tine tu il primesti ba mai il si pui al loc de cinste! Ce coerenta in fapte dle Ponta+Antonescu

pacala a spus: (aprilie 20th, 2012 at 17:05 )

are coloana dugulescu? hahahahaha. pai acum vreo doua saptamani spunea ca nu pleaca. am urmarit indeaproape subiectul draganescu. initial am crezut ca este dezinformare cu plecatul sau ca sa vad azi ca si-a bagat piciorul in el de partid, chiar daca a promis ca ramane. deci, care e faza cu coloana. are pe naiba coloana, dugulescu e o nevertebrata.

Una a spus: (aprilie 20th, 2012 at 17:10 )

Foarte bine ca ați plecat din Cuibul acela de serpii

pupila larg cascata a spus: (aprilie 20th, 2012 at 17:36 )

un fleac, inca un nesimtit, nimic nou sub cer!

cocosila a spus: (aprilie 20th, 2012 at 19:08 )

Conform ziarului Adevarul, PNL-ul l-ar fi achizitionat pe fostul PDL-ist Marius Dugulescu in speranta obtinerii de voturi din partea comunitatii baptistilor. Tinand cont de faptul ca Ponta si-a facut campanie printre penticostalii (vorbitorii in limbi) din State iar acum, mai nou, fac ochi dulci altor parlamentari pocaiti, doar cu numele, nu putem sa nu ne gandim la o sectarizare a USL-ului care pentru interes ar imbratisa orice credinta numai sa vina la putere.

Marius a spus: (aprilie 20th, 2012 at 20:58 )

Cine stie ce a facut pentru Timisoara acest individ care raspunde la numele de dugulescu (cu „d” mic) il rog sa-mi raspunda. Mare rusine!!! Va vedea dupa alegeri ce plasa va lua. Abia astept.

Nelu a spus: (aprilie 21st, 2012 at 00:32 )

o mizerie de articol, foarte bine domnule Dugulescu ca ati plecat din groapa cu serpi!!!! Stima pentru decizia luata!!!

caius a spus: (aprilie 21st, 2012 at 06:54 )

bai, voi il faceti domn pe dugulescu? se vede de la o posta ca sunteti vuvuzelele pocaitului ordinar. huoooooooooooooooooooo!!!!!!!!!!!!

Gabi a spus: (aprilie 21st, 2012 at 09:17 )

@Marius- acest domn a făcut ce nu a făcut nici un alt parlamentar, a ținut constant legătura cu cetățenii, a ajutat sa obțină finanțare 12 scoli si gradinite din Timișoara, SMURD, biserici.A făcut multe vizite la gradinite si Ariel de bătrâni pt a le dona diverse bunuri.Este singurul parlamentar din Timișoara care are cabinet parlamentar deschis pt cetățeni in fiecare zi de la 8-16 unde tine audiențe si are un avocat pentru a tine audiențe juridice gratuite tot spre folosul cetateanului.Incearca sa ajute cât mai mulți oameni , este modest si respectuos.Are cele mai multe inițiativa legislative si printre primii la prezenta in camera deputatilor.A informat cetățenii constant despre activitatea avuta trimitand rapoarte de activitate periodice.Este un OM, un OM adevărat pentru care noi cei care îl urmat avem tot respectul!

Aurel a spus: (aprilie 21st, 2012 at 13:42 )

Puslamaua asta il face pe taica-su de vina. Din pacate de vina sunt tot oamenii din colegiul lui care l-au votat pe acest mascarici!

Aurel a spus: (aprilie 21st, 2012 at 13:43 )

Puslamaua asta il face pe taica-su de rusine. Din pacate de vina sunt tot oamenii din colegiul lui care l-au votat pe acest mascarici!

sorin a spus: (aprilie 21st, 2012 at 13:55 )

sa vedem ce o sa faca la alegeri pastorul dugulescu….

Liviu Bacana a spus: (aprilie 21st, 2012 at 17:28 )

RUSINE Dugulescu !!!!! Rusine USL !!!!!!(national evident!!!)

horia a spus: (aprilie 21st, 2012 at 18:14 )

felicitari Dugulescu,nu e usor dar sa stiti a sunteti pe drumul cel bun, nu acultati de carcotasii rau voitori.asucces!

stoia horatiu a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 05:08 )

salutari fostului meu coleg de liceu eugen sasu din partea lui horatiu

Florin a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 11:28 )

Cum poate aschia sari atat de departe???, l-am cunoscut in oarecare masura pe Duglescu senior, (initiatorul miscari Marsul Invieri,un lucru spiritual reprezentativ pt toti crestini indiferent de religie sau cult,consider eu), nu cred ca s-ar mandri deloc cu progenitura tradatoare si slugarnica. Mi-e sila !

Angela Damian a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 14:28 )

eu l-am cunoscut si pe Dugulescu senior si il cunosc si pe Marius Dugulescu si pot sa zic ca Marius continua sa faca o politica pentru oameni asa cum a facut tatal lui, faptul ca a ajuns sa plece din PDL nu cred ca trebuie atat de tare condamnat deoarece sunt convinsa ca are dansul motive intemeiate.De faptul ca este cinstit, onest, modest, bun,ca sustine un orfelinat”casa fratii lui Onisim” si da mancare in fiecare zi la zeci de batrani, despre asta chiar nu zice nimeni nimic?E trist sa aruncati cu noroi intr-un om de caracter care face politica in folosul oamenilor nu in inreres personal asa cum fac alti parlamentari.Nu cred ca aschia a sarit departe de trunchi, Marius face cinste numelui pe care il poarta !

RADU TINU a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 14:53 )

sa stea cuminte puiul asta de pocait ca am sa incep sa dau pi goarna ce stiu de tac’su care o fost in reteaua me de informatori.
doamne agiuta.

RADU TINU a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 15:00 )

bey ANGELA . ciocu mic ca abar n-ai ce Iude sunt astia doi. probabil ca iesti si tu o pocaita d’aia cu basma pi cap si fara chelotz care tzo tragi cu predicatoru’ in viceu’ de linga beserica, sau io s*ugi ca aia nu pot altceva. bleahhhhhhhhhhhhhhhhhhhh

Remus PDL a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 15:41 )

pot sa va spun ca inca de cand a fost ales deputat Dugulescu nu a fost agreat de Ostaficiuc( care a devenit presedinte la PDL printr-o hartie venita de la Bucuresti via $$$).si echipa lui de corupti care conduc partidul in interes mafiot si personal.DNA e pe urmele lor, sunt multi si au facut multe!!!De ce oare cand a plecat Deputatul Ciobanu nimeni din PDL nu a sarit sa arunce cu noroi in el ???Pentru ca Ciobanu stie multe si la vremea oportuna le va dezvaluii spre disperarea pitziponcului Popoviciu si a lui Costi & co.Nu va interebati de ce se scriu atatea articole denigratoare despre Deputatul Dugulescu??Pentru ca este credibil,si-a facut treaba bine si daca se pierde Timisoara se pierde si CJT.Urata e politica asta,mai bine nu se baga in morcirla asta Dl Dugulescu.

Pentru Ino Ardelean a spus: (aprilie 22nd, 2012 at 18:13 )

Pacat ca scrii mizerii despre un om cu totul special, vreu sa te întreb dacă îl cunoști măcar, ai avut măcar bunavointa sa stai de vorba cu dep Dugulescu înainte sa scrii așa ineptii?Scrie de mafia pdlista din Mureș !

intrebare a spus: (aprilie 24th, 2012 at 08:49 )

de ce nu a plecat acu cateva luni di n pdl? si penelistii astia asa de prosti sunt ca nu au oameni pregatiti pt fiecare pozitie ocupata de un pedelist? pai ce alternativa la actuala putere aduce domne dugulescu asta atata timp cat a votat si la doua cartele legile puterii??
ba..chiar asa de prosti ne luati pe toti?
halal spirit de liberal!! nu aveti nimic in voi numai putregai

Iule a spus: (aprilie 24th, 2012 at 12:10 )

Lasa ca ortodocsii sunt mai buni, nu-i asa? Sau pe ei nu-i vedeti ca sunteti ca ei: curvari, mincinosi, lacomi, betivani, drogati si hoti! Uitati-va mai intai la voi, apoi la alti…!

Nelu Damian a spus: (aprilie 24th, 2012 at 23:54 )

urat articol, cum sa scrii asa prostii despre un om ca dugulescu?nicodata nu am primit de la alti deputati pana acuma informari de activitate si alte materiale pentru audiente la birou parlamentar dar de la acest deputat am primit.Cred ca de asa parlamentari avem nevoie cu credinta in Dumnezeu si oameni care nu au uitat de noi cetatenii.

botnarescu radu a spus: (aprilie 26th, 2012 at 14:29 )

Gadea e martor al lui Yehova sau cam asa ceva,Dugulescu cu alti neoprotestanti,televiziunile sunt pline de ei.ce vreti?Cum era sa nu sara si el in barca tradatorilor>sau cuvantul tradator e prea frumos,caci a trada,inseamna a urmari ,totusi,ceva !
RUSINE !!!!!!!!!!!!!Dumnezeu sa-i bata pe toti Iuda din acest neam si ma rog cu lumanari sa aduca Dumnezeu cutremurul cel mare sa pierim toti dar sa stim ca pier si cainii care infig cutitul pe la spate !!!!!!!!!!!!!!Asa sa ne ajute Dumnezeu,AMIN !!!!!!!!!!

Nicu Rares a spus: (aprilie 29th, 2012 at 12:38 )

daca era un oportunist Dugulescu mergea la putere sa-i fie bine cu gasca USL, din cate vad eu da dovada de mare caracter ca a plecat de la putere(PDL) la opozitie ca sa construiasca o dreapta puternica si apoi cand e pus in fata examenului de a darama dreapta(MRU) si a da un vot pt un premier socialist prefera sa suporte consecintele si sa fie coerent cu sine insusi si principiilor sale.Alege inca odata opozitia dar asta dovedeste caracter, aveti tot respectul meu dle deputat Dugulescu .Mai rar asa politicieni ca d-voastra.si nu sunt baptist cum acuza unele exemplare pe aici.

Radu Tinu a spus: (august 2nd, 2012 at 12:49 )

Rog ,pe cele ce si-a ales ca pseudim al meu nume, ca in cazul in care mai face postari sa foloseasca un vocabular CIVILIZAT ! Multumesc.

andrei a spus: (octombrie 31st, 2012 at 10:23 )

marius dugulescu UCIGAS DE CAINI COMUNITARI, A FURAT BANII BOLNAVILOR SI PENSIONARILOR , A UCIS COPII CU ETNOBOTANICE , A FURAT VOTURI IN PARLAMENT VOTAND IN LOCUL COLEGULUI APOI MINTIND CA NU A FACUTO , CUM PUTETI LUA APARAREA ACESTUI SATANIST?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR

Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis a Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto
Fondator şi fost preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara, urmând să se lupte cu (încă) colegul său de partid Dominic Fritz. Iniţial, în momentul „defectării” din partid, în urmă cu două zile, Moş ar fi dorit să candideze la preşedinţia CJ Timiş. Potrivit unor surse, faptul că a fost făcut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moş va candida la Primăria Timişoara! El a fost deturnat de la o candidatură la preşedinţia CJ Timiş chiar de colegii din USR
Deși finalizat de o bună perioadă, bulevardul realizat de dezvoltatorul imobiliar care a realizat complexul ISHO, nu este nici acum deschis circulației rutiere. Primăria Timișoara și dezvoltatorul imobiliar tot ”discută” de ceva vreme, dar deschiderea efectivă se amână. Dacă ar fi deschisă circulației, această arteră a decongestiona mult din traficul din zonă, fiind și parte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bulevardul ”ISHO” ar putea să fie deschis în perioada următoare. Podurile peste Bega mai așteaptă
Miercuri de dimineaţă, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, pun în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, în județul Timiș și municipiul București, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de mare risc. Din cercetări a reieșit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grup infracţional organizat specializat pe droguri tari ca „heroina”, destructurat de oamenii legii din Timiş
Aprilie este o lună aglomerată pentru grădinarii harnici, în care se pot realiza multe lucrări de întreținere și de plantare în grădină. Specialiştii de la SC Horticultura oferă câteva sfaturi pentru îngrijirea grădinii în această lună. Principalele lucrări în grădină din această lună sunt: Se aplică tratamente fitosanitare. Se plantează arbori și arbuști. Se continuă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Top