Incredibil: Dugulescu le-a tras clapa (si) liberalilor

Acum exact o săptămână, Marius Dugulescu a fost prezentat de Crin Antonescu drept o mare achiziție a PNL. Deputatul de Timiș și-a dat însă cu firma în cap, etalând același comportament duplicitar și lipsit de bun simț. El n-a votat moțiunea de cenzură, ascunzându-se ca un laș în timpul ședinței parlamentului.

Marius Dugulescu, anunţat cu surle şi trâmbiţe în tabăra liberalilor, chiar de către Crin Antonescu, a comis un gest incalificabil. El a participat, vineri dimineață, la micul dejun alături de noii săi colegi. A promis că va vota moţiunea, apoi a dispărut pur şi simplu din parlament. Într-un final, Dugulescu a răspuns la apelurile disperate ale liberalilor, însă doar pentru a le spune că nu va vota moţiunea.

Când a trecut la liberali, Marius Dugulescu a spus că avea de vreo două săptămâni intenția să părăsească PD-L, deşi nu recunoștea public asta. Mai mult decât atât, în Săptămâna Mare, deputatul l-a mințit în față pe Constantin Ostaficiuc, spunându-I că rămâne în partid, pentru a câștiga alegerile. Apoi a avut o revelație că „o dreaptă puternică nu poate fi clădită decât în PNL”. Între timp, se pare că i-a trecut.

Trădarea incalificabilă a lui Marius Dugulescu a fost confirmată de deputatul liberal Horia Cristian. „Cred că acum cariera politică a lui Dugulescu s-a terminat. M-a surprins total gestul său de a nu vota moţiunea, după ce dimineaţă ne-a asigurat pe toţi că o va face. Nu a mai fost de găsit după aceea. Dugulescu a încălcat poruncile a opta şi a noua din biblie (n.r. Să nu furi, Să nu miniţi) şi nu se mai pune problema ca el să fie primit în PNL. Electoratul îl va sancţiona crunt la alegeri pentru gesturile sale duplicitare. Nu mai are niciun viitor”, ne-a declarat Horia Cristian.

Crin Antonescu spunea, exact acum șapte zile, că „liberalizarea” lui Dugulescu e un mare câștig pentru partid. „Nu i se pot reproşa corupţia, traficul de influenţă sau demagogia”, a afirmat șeful liberalilor. Păcat nu s-a putut spune același lucru și despre lipsa de caracter și coloană vertebrală a pastorului Dugulescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

13 comentarii pentru acest articol

timisorean a spus: (aprilie 27th, 2012 at 18:39 )

spera sa il voteze toti sectarii-baptisti, fara sa i ceara nimic in schimb….
este doar, fiul tatalui sau…!

popa tokes a spus: (aprilie 27th, 2012 at 21:47 )

… si cine pulpa mea este tata-su?

Galu a spus: (aprilie 27th, 2012 at 22:53 )

Si cu ce sunt mai buni ortodocsii decat pocaitii, va rog?

Benone a spus: (aprilie 27th, 2012 at 23:14 )

Afara din politica cu indecisul asta!

Margelatu a spus: (aprilie 28th, 2012 at 10:05 )

Un jegos!

alin a spus: (aprilie 28th, 2012 at 10:24 )

ce om, ce caracter

Garcea a spus: (aprilie 28th, 2012 at 11:01 )

Un neispravit ca mai toti pastorii pocaiti. Bani bani bani bani bani bani – asta e deviza lor

... a spus: (aprilie 28th, 2012 at 11:24 )

Foarte bine! Asta merita, un sut in c.r acum de peste tot si Antonescu sa-si traga un glont in cap pt ca e fraier si pune botu pt un vot

tim a spus: (aprilie 28th, 2012 at 14:02 )

Dugulescu si-a tras clapa lui insusi. Motiunea tot a trecut, iar USL Timis a scapat de un nemernic sa le ocupe locul in parlament, la toamna. Dulescu pupa poala popii.

John a spus: (aprilie 28th, 2012 at 16:18 )

Acest labil psihic care-si ascunde slabiciunile propovaduind niste ineptii i-a fentat pe bolovanul de Ostaficiuc si pe infatuatul de Antonescu.Sarac ciripitor nenorocit la CIA,nici aia nu dau 2 bani pe el.Traieste din amintirea maiorului CIA, tatal lui decedat,care a fost un om de valoare pentru biserica.Du-te mai baietica si fa putin pipi si lasa politica ca nu-i de tine timpitel.

Alin a spus: (aprilie 28th, 2012 at 23:17 )

caracter de 2 lei

Nicu Rares a spus: (aprilie 29th, 2012 at 11:15 )

daca era un oportunist Dugulescu mergea la putere sa-i fie bine cu gasca USL, din cate vad eu da dovada de mare caracter ca a plecat de la putere(PDL) la opozitie ca sa construiasca o dreapta puternica si apoi cand e pus in fata examenului de a darama dreapta(MRU) si a da un vot pt un premier socialist prefera sa suporte consecintele si sa fie coerent cu sine insusi si principiilor sale.Alege inca odata opozitia dar asta dovedeste caracter, aveti tot respectul meu dle deputat Dugulescu .Mai rar asa politicieni ca d-voastra.si nu sunt baptist cum acuza unele exemplare pe aici.

Florea Pasca a spus: (mai 1st, 2012 at 12:42 )

@Nicu Rares, bai Duguleasca, mai era una la A3 care a dat telefon si spunea cu vocea contorsionata ce frumoasa si desteapta este UDREA

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
La iniţiativa Druckeriei, jucătorii lui Poli Timişoara joacă astăzi într-un echipament special dedicat eroilor timişoreni căzuţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Poli joacă azi ultimul meci al sezonului. Moment aparte pregătit de Druckeria, jucătorii lui Poli au ieşit pe teren cu tricouri speciale dedicate Revoluţiei din 1989. Pe tricou scrie mare “RESPECT ‘89”, fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă Druckeria. Jucătorii lui Poli Timişoara, în echipament special dedicat eroilor Revoluţiei
Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!
Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
Dosarul de candidatură a Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent. Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost acceptată
România are o societate civilă vocală, rapidă și mereu indignată. Are însă o incapacitate cronică de a schimba reguli. Criza din justiție nu este o abatere de la acest tipar. Este dovada. Un material jurnalistic a produs reacția standard: revoltă publică, analize la cald, poziționări morale, presiune online. Societatea civilă a intrat în scenă, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce societatea civilă nu schimbă regulile
Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.