Iancu, la o noua „cale corecta” pentru salvarea lui Poli

Marian Iancu a băgat din nou pe toată lumea în ceaţă. În condiţiile în care principalele forţe politice ale judeţului au spus „pas” unei viitoare colaborări, șeful clubului alb-violet nu stă cu mâinile în sân şi îşi continuă nestingherit acţiunile de şantaj. Acum a ajuns în etapa non-profit.

În ultimul comunicat publicat pe www.politimisoara.com, Marian Iancu face câteva referiri la viitorul lui Poli, dar, ca de obicei, fără să precizeze o dată exactă. Iancu vorbeşte despre un nou început la Poli, lăsând în ceaţă ideea retragerii echipei din eşalonul cu numărul doi. Iancu vorbește despre mutarea întregii activități a clubului pe asociația non-profit și trimite „subtile” mesaje cu caracter electoral către suporteri, pe care îi îndreaptă pe „calea corectă”.

„Am hotărât că este bine ca fotbalul alb-violet și anume clubul Politehnica Timișoara să revină la forma inițială și anume la asociația non-profit, continuatoarea istoriei și a palmaresului începând cu anul 1991, împreună cu societatea pe acțiuni înființată de aceasta în anul 2002, și anume Fotbal Club Politehnica 2002 Timișoara.

Începutul va fi greu, vom vedea din ce ligă vom porni, vom vedea cine se va alătura acestui brand. Cu certitudine, vom invita Universitatea Politehnica, părinte al clubului alb-violet. Vom transfera copiii, juniorii, cât și tinerii care vor asigura participarea în competiții. Vom pune la dispoziție logistica de care dispunem, iar cu răbdare, probabil, Poli va redeveni ceea ce a fost. Reactivarea ASFC Politehnica Timișoara și a afiliatilor ei, societăți pe acțiuni, va face să renască simbolul original, încărcat de istoria nealtoită a celor 90 de ani de când s-a născut.

Am considerat că sunt obligat, ca fiind în cunoștință de cauză, să inițiez calea corectă pe care trebuie să o urmeze fanii și cei care sunt atașati acestui club. Cu sau fără noi, suntem de acord cu sloganul „Obligatoriu, inainte!”. Dar cine? Câți mai sunteți? Puțini sau mulți, mergeți acasă și spuneți părinților și aceștia la rândul lor bunicilor voștri că acest oraș trebuie să renască, să iasă din adormire. Se impune o nouă dinamică, pornită dintr-un suflet tânăr, deși matur, educat și antrenat în mediul studențesc.

Pe 10 iunie aveți cu toții șansa să aduceți în fruntea comunității un om pe care cu drag îl puteți considera ruda de prim rang al celor care au dat viață clubului alb-violet. Veți avea garanția unui devotament părintesc și o responsabilitate cu adevărat asumată public. Pentru cei care se vor grăbi să ne judece, îi liniștesc și le transmit că facem doar politica lui Poli!”, precizează Iancu, în cel mai recent comunicat pe care îl semnează.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

cine se asemana se aduna a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 18:18 )

usor usor, iancu il infunda pe robu:)

eu a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 19:50 )

Du-te Iancule si lasa-ne cu Robu al tau, asta nici impaiat nu e bun, de fapt e bun pentru tine ca-l poti manipula cum vrei, toata lumea stie ca Robu e omul lui Chivorchian si implicit sluga ta. Daca a ajuns Robu sa-i faci campanie chiar e penibil si dureros si te mai gandesti ca slabistul asta vrea sa conduca Timisoara…mi-e scarba de oameni ca voi. Ia-l cu tine in miticia si nu-l mai lasa sa vina in Timisoara.

comunistul lui ciuhandru a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 20:28 )

Ma bucur ca „V-ATI LUMINAT” TOT MAI MULTI ! In Timisoara, daca Ciuhandu nu e , NIMIC NU E !!! Fara poli se va putea trai, dar FARA CIUHANDU nu se v-a mai putea trai in Timisoara!

taranistul adevarat a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 20:30 )

Timisoara= oras de tarani, cu cine voteaza? Cu TARANISTII BINEINTELES!

Ovi a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 21:29 )

Robu primar ! pt Poli .

ciuhamdu4ever a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 21:57 )

sa fie ales pe viata ciuhandu

@ovii a spus: (aprilie 23rd, 2012 at 22:32 )

mai baiatule, iancu vede ca nu e dorit. asa ca se agata de un papagal, care daca ar fi primar, ar sta capra in fata lui. in plus, useleul l ar putea salva de puscarie.

dany a spus: (aprilie 24th, 2012 at 00:35 )

Mai tigane din Ferentari, du-te mai derbedeule si lasa-i pe fraierii de Ostaficiuc,Orza Ciuhandu si Cojocari ca ti-au dat destul. Haideti voi cei de la DNA odata si luati-l ca daca nu ii ia cu el si pe astia la multi ani de puscarie.De cind ti se cuvin tie banii de la CJT si CLT ca sa-i ,,gospodaresti,,tu???Este de neinteles atitudinea Curtii DE Conturi si ANAF.Cit mai asteptanam ???

banateanu a spus: (aprilie 24th, 2012 at 08:29 )

adevarul este ca daca nu vom sti sa votam nu vom mai avea fotbal in timisoara! pe iancu nu poti sa-l obligi sa investeasca la poli! daca vrea investeste daca nu nu! dar pe cei ce-i votezi poti! iei trebuie sa ne reprezinte, nu iancu, ca nu pe iancu il votam! pentru mine Poli este simbolul banatului… Aaa ca pentru unii poli nu reprezinta nimic atunci nu avem ce polemiza cu astfel de persoane pe tema asta!… Banii mei nu vreau sa mearga pe asistenta sociala! o parte din banii mei vreau sa mearga la simbolul banatului! Care nu sunteti de acord votati-l pe ciuhandu inca 5 ani , 16+5 =21 de ani .. votati-l pe viata!

Mm a spus: (aprilie 24th, 2012 at 09:03 )

Chiar daca iese Robu primar nu hotareste el ce se intampla cu Poli ,hotareste consiliul local si judetean,consilierii.Deci nu inteleg de ce atata agitatie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top