Gheorghe Ciuhandu, fata in fata cu Divinitatea

Suntem în Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor. Perioadă de reculegere pentru toți românii, de îngrijire spirituală și de o mai mare apropiere de Dumnezeu. Mă rog, nu chiar pentru toți românii, că mai sunt unii cu pretenții de prim-ministru care, la două zile după întâlnirea cu Ghiță „Vamă” Ciobanu, s-au dus în Săptămâna Sfântă să-și facă un concediu de neam prost la Dubai, precum fufele de fotbaliști. Într-un fel de revelație transcedentală a intrat și primarul Gheorghe Ciuhandu. La un pas de blasfemie, altfel cucernicul primar a declarat din nou, în această săptămână, că așteaptă un semn de la Divinitate pentru a-și depune candidatura la primărie. Și nu este prima dată când face astfel de declarații, o aserțiune similară făcând-o și în februarie 2011. Se pare însă că semnul divin n-a ajuns la destinatar, iar Ciuhandu îl invocă din nou. În paranteză fie spus, doar o persoană publică din România, pe numele ei Gigi Becali, mai povestește de relațiile sale cu Divinitatea. În afară că e tot un Gheorghe, pe Becali îl mai leagă o altă chestiune de Ciuhandu. Și anume că a vrut, la un moment dat, să cumpere PNȚCD chiar de la actualul șef al partidului, Aurelian Pavelescu. Așa, ca pe un TIR cu cartofi, nu știu dacă cu sau fără TVA.
În fine, alta e discuția. Interesant este însă faptul că Ciuhandu, destul de egocentrist, invocă Divinitatea – ori de câte ori are chef – doar în scopuri absolut personale. Respectiv, dacă poate să candideze pentru un nou mandat de primar. Nu prea îl interesează pe dl Ciuhandu lumea din jur și, în mod special, timișorenii. Altfel, dl Ciuhandu poate că aștepta vești de la Divinitate vizavi de modul în care Timișoara ar putea să se dezvolte în perioada următoare, nu să bată în continuare pasul pe loc. Ar aștepta semne despre cum ar putea scăpa de corupția, birocrația și găștile de interese care mustesc în jurul primăriei. Pe dl primar nu-l interesează nici sănătatea timișorenilor, că altfel ar fi așteptat un răspuns de Sus în acest sens. Respectiv, cum s-ar putea bloca trecerea imobilelor spitalicești în mâinile clanurilor țigănești. Sau măcar s-ar interesa cum ar fi posibil ca hidoase imobile cu turnulețe să nu mai sfâșie obrazul Timișoarei. Nu, pe dl Ciuhandu nu-l interesează aceste aspecte, îl interesează doar propria candidatură. Că altfel, poate ar vrea să știe și cum s-ar putea evita falimentul a două dintre cele mai mari regii ale primăriei, RATT și Colterm. Și poate ar solicita și niște oameni competenți, în locul țucălarilor din subordine, care să știe să facă unul-două proiecte europene. Dar nu astfel de lucruri îl preocupă pe dl Ciuhandu. Revenind la Gigi Becali, chiar și el, în relația cu Divinitatea, era mai altruist decât egoistul Ciuhandu. Respectiv, se interesa tot timpul de viitorul Stelei, nu de al lui personal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

tm a spus: (aprilie 12th, 2012 at 15:38 )
mc a spus: (aprilie 12th, 2012 at 15:40 )

Hotia si nesimtirea nu fac casa buna cu divinitatea….domnule Ciuhandu!

pelerino a spus: (aprilie 12th, 2012 at 15:57 )

unul din oamenii competenti din afara echipei dlui ciuhandu e dl ex peremist nasleu, actual liberal, actual materie cenusie stick, pt dl robu. il felicit pt profesionalism atat pe domnia sa cat si pe dl ino ardelean, ziarist deontolog. sa inceapa maneauaaaa!!!

penibil a spus: (aprilie 12th, 2012 at 16:31 )

Nu stiu pe cine a incercat Ciuhandu sa imprezioneze, ce parte de elctorat a targetat el da s-a facut de cacao mai mult decat isi imagina

tmx a spus: (aprilie 12th, 2012 at 16:40 )

lumea-i rea si nu vrea sa-l inteleaga pe ciuhandu , cand spune de divinitate.
el se refera ca a ajuns la varsta cand trebuie sai duca cadelnita lui popa prin cartiere , ptr. un ou si o batista. apoi sa se plimbe ca tava prin biserica dupa ceva maruntis. mai apoi un ban de-o suta la o ingropaciune , parastas , etc. ca mai apoi spre cele vesnice. ce-i asa de greu de descifrat ce a vrut sa spuna botul imblanit.

un oarecare a spus: (aprilie 12th, 2012 at 17:39 )

Habar n-aveti de istorie !!! Pai cum credeti ca ceausescu nu a candidat vreodata? Ca si ceausescu, ciuhandu v-a candida intotdeauna! De la divinitate asteapta propunerea de a fi reales PE VIATA !!!!

Calin a spus: (aprilie 12th, 2012 at 23:14 )

Ino,tata.Si privirea din poza ta,tot catre divinitate este indreptata?

Divinu' local a spus: (aprilie 12th, 2012 at 23:30 )

– Stai liniștit, moșule, că-ți dăm noi un semn divin pe 10 iunie, de n-o să-l poți duce…

XYZet Timisoreni a spus: (aprilie 14th, 2012 at 00:05 )

Deci?! Niciun semn. Nu ai semnal. Nu-ti convine semnul? Zi ceva! Zi ca pleci! Zi ca esti bolnav si nu mai poti sa candidezi. Zi ca te-ai legat cu Ani si nu mai scapi de ea. ZI CEVAAA!!!!!

http://www.facebook.com/NoinuvotamCiuhandu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top