Mai multi primari din USL candideaza sub sigla UNPR Timis

Conducerea centrală a UNPR i-a dat mână liberă lui Ion Răducanu. Acesta trebuie să aleagă, în funcţie de interesul partidului, între candidatura pentru şefia Consiliului Judeţean Timiş şi cea pentru Primăria Timişoara.

Ion Răducanu speră să depăşească targetul impus de conducerea centrală a partidului şi să aibă peste 15 primari în Timiş. „Sunt foarte optimist, pentru că de la centru ni s-a dat undă verde. Putem candida pe liste proprii la alegerile locale. Trebuie să dovedim o dată pentru totdeauna că avem o identitate. Suntem un partid mic, nu plecăm convinşi că suntem învingători. Plecăm însă să luptăm, vom vedea câte trofee putem obţine în Timiş. Vom avea candidaţi pentru toate funcţiile la alegerile locale”, spune Răducanu
Conducerea UNPR a dat acordul filialelor din întreaga ţară să încheie protocale cu PD-L pentru susţinerea reciprocă a candidaţilor la alegerile locale, acolo unde este posibil. În Timiş nu se pune, sub nicio formă, problema unei astfel de înțelegeri. Ion Răducanu este extrem de încrezător şi nu vrea să-şi lase oamenii care au muncit pe tuşă. „Conducerea centrală a stabilit că în zonele unde poate să existe o înţelegere reciproc avantajoasă cu PD-L să se facă astfel de alianţe. În Timiş nu poate fi vorba de o înţelegere cu PD-L. Ei au primari în 45 de localităţi şi ar însemna să stăm pe margine pentru acestea. Nu pot să accept aşa ceva. Nu este normal pentru oamenii din UNPR care au muncit şi vor să-şi încerce şansa”, mai spune Răducanu.
Liderul UNPR Timiş va candida cu siguranţă la alegerile din vară pentru una dintre cele două poziţii cheie din capitala Banatului. În funcţie de interesele partidului va alege între lupta pentru Primăria Timişoara şi cea pentru Consiliul Judeţean Timiş. „Vom avea liste complete în toate localităţile din Timiş. E important să avem candidaţi şi pentru funţia de primar în toate localităţile, chiar dacă în unele şansele sunt mici. Targetul impus de partid este 15% la alegeri. Sper să câştigăm mai mult de 15 primării în Timiş. Am discutat concret cu şase primari în funcţie. Fostul primar independent de Saravale este acum în UNPR. Alţi cinci primari, trei din PSD şi doi din PNL, şi-au exprimat intenţia să candideze din partea UNPR. În cel mult o săptămână vom clarifica situaţia”, susţine Ion Răducanu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

16 comentarii pentru acest articol

trif a spus: (martie 11th, 2012 at 17:50 )

Bai Raducanule…. Ce o dai atata in diverse. E clar te bagi la CJT sa te bati cu amicul tau Costi. O sa iei insa un na-na de nu te vezi.

sorin a spus: (martie 11th, 2012 at 20:33 )

Dl. Raducanul cu primarul din Saravale va laudati o PUTOARE de om care nu merge la primarie cu saptamanile.Mai un pic si il alunga sarafoleni ca pe o masea stricata.Poate aude Curtea de Conturi

Todasca a spus: (martie 12th, 2012 at 00:39 )

1000 de primari din 100 o sa faceti voi. Sunteti partid mare, de 0.7 la suta. Parerea mea ca aveti sanse

Lucifer a spus: (martie 12th, 2012 at 07:26 )

Este clar ca o sa candidezi la CJT, Raducane. Ai spus-o in tot orasul ca vrei sa-l distrugi pe „coruptul si nesimtitul” de Ostaficiuc. Stai sa vezi cand „prietenul” tau o sa scoata filmuletul cu tine, in care te lauzi ca ai trimis un camion cu mobila clasica, italian style, catre Bucuresti. Stii tu la cine! Atunci sa vezi spectacol…

Goldis a spus: (martie 12th, 2012 at 07:28 )

Raducane vezi ca te rade lumea prin oras! Tot suparat esti pe viata? Zambeste si tu, a venit primvara, nu mai sta incruntat ca nu ai motive. O duci bine esti super de bogat. De ce esti atat de furios pe viata si pe oameni?

omar a spus: (martie 12th, 2012 at 10:42 )

esti genial prietene, daca nu faci alianta cu hotii de la pdl s ar putea sa ramai singur in partid. aliazate cu pdl ca doar in sanul lor v ati dezvoltat si nu incerca sa superi sefii de la centru ca…..

Oly a spus: (martie 12th, 2012 at 12:50 )

doar 2 cuvinte:
PROSTITUTIE POLITICA

alex a spus: (martie 12th, 2012 at 13:49 )

dl. raducanu ai sanse ,, 0,, , te faci de ras la batrinete; cu ostaficiuc nu te poti pune pt. ca nu ai valoare ,cum de altfel nici bojin nu are.

Costi Brandu' a spus: (martie 12th, 2012 at 13:55 )

Valoarea mea, valoarea mea, cine se pune cu ea ???

alin a spus: (martie 12th, 2012 at 13:56 )

pdl va cistiga aproape 50 de primari,este aproape imposibil sa bati un primar in functie – cei 45 primari pdl si-au facut treaba in comunitatile lor ex. sinnicolaul mare,deta,cenad,periam recas,becicherec,biled,sandra,faget,sacalaz,sag etc.

nedur axan a spus: (martie 12th, 2012 at 14:34 )

Măi tucălarilor, aţi început să tremuraţi, ca fundurile celor care v-au ţinut până acum să le lingeţi farfuriile, iar acum vă cer dobândă, asmuţindu-vă ca pe nişte descreieraţi împotriva oricui, dar mai ales împotriva celor drepţi şi cinstiţi, care nu vi-au acceptat niciodată şefii, corupţi pe care i-aţi ” ţucălit ” până la scârboşenie .Fugiti , vine dreptatea in Timiş!!!

rompompomrompompomrompompomrompompomrompompomrompompom a spus: (martie 12th, 2012 at 15:14 )

@alin
Esti de servici azi?

@ alin a spus: (martie 12th, 2012 at 16:50 )

Da, cei 45 de PRIMARI CARE ȘI-AU FĂCUT TREABA merită să fie realeși cu o condiție : să se lepede de satana. Dacă localnicii îi apreciază, îi pot vota și ca independenți !

raducanu sparge clanul!!! a spus: (martie 12th, 2012 at 17:10 )

de data asta se pare ca-l sparge chiar pe-al lui! e incredibil de prost omul asta (prost politician) mai baiatule, nu stiu ce consilieri de imagine ai, dar prooooost te invata! esti varza, esti pamant! nici nu ma mir ca ti-ai luat spitzu in dos de fiecare data!

S. a spus: (martie 14th, 2012 at 02:04 )

E frumos sa vezi cum latracii tuturor partidelor se inghesuie sa il huiduie pe un om care reprezinta tot ceea ce stapanii lor nu sunt. Voi PDL-istii, uitati ca sunteti amorezati de Ostaficiuc, condamnat pentru ca si-a bagat banii nostii in buzunarele lui? Iar voi PNListi uitati ca aveti un Liberal angajat la stat de cand sa nascut care a facut din Poli o fabrica de muls bani de la studenti? Plus, ar trebui sa-i spuna cineva ca la varsta lui e cam nepotrivit sa fi certat cu frizerul si sa reciti Catelus cu Parul Cret. De Bojin- NO COMENT. Saracul e in grupa cu Caprea si cu Grapini… sunt la fel ca umbrela in o zi cu soare – DEGEABA! Invatati si voi ce-nseamna sa stai vertical ca poate va dor genunchii… Cei care au destula minte pentru a recunoaste un om valoros pot distinge intre Raducanu si restul. Cei care nu au, merita sa traiasca sub carambul stapanilor care vesnic promit schimbare si ofera degetul mijlociu.

fost psdist a spus: (martie 23rd, 2012 at 00:28 )

Raducane n au banatenii atita minte sa ti dea sansa de a fi presedinte cjt

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Universitatea de Vest a fost inclusă în ediția 2026 a clasamentului internațional Center for World University Rankings (CWUR), ocupând poziția 1470 la nivel mondial dintr-un total de 21.291 de universități evaluate și clasificate. La nivel național, UVT ocupă poziția a șaptea, în clasament intrând doar opt universități din România, aestea fiind incluse în clasamentul celor mai bune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a fost inclusă în clasamentul din acest an al CWUR
Site-ul de investigații Snoop a publicat un caz care îl are cap de afiş pe Răzvan Popeţi, preşedinte al PSD Săcălaz, şi prieten cu Alfred Simonis, liderul PSD Timiş şi al CJ Timiş. Popeţi a “ţepuit” un afacerist german de 50 de maşini. Autorităţile române nu au mişcat un deget, chiar dacă neamţul a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Top