Daniel Stanciu s-a inteles cu FC Vaslui! Muta Marian Iancu si grosul lotului lui Poli?

Aşa cum www.debanat.ro a anunţat încă de la începutul anului, fostul team manager al alb-violeților, Daniel Stanciu, îşi va continua activitatea în Moldova, la FC Vaslui, sub comanda lui Adrian Porumboiu.

Daniel Stanciu va juca acelaşi rol la FC Vaslui pe care l-a jucat şi la Poli Timişoara. Adrian Porumboiu, finanţatorul trupei cu cel mai bun lot din Liga I, a confirmat trecerea lui Daniel Stanciu la FC Vaslui, acesta urmând să se apuce de treabă în perioada imediat următoare, mai ales că returul a început. În viitorul apropiat, în funcţie de ce se va întâmpla zilele acestea în cadrul negocierilor dintre Marian Iancu şi reprezentanţii principalelor partide politice, nu este exclus ca dinspre Poli să plece o serie de jucători. Sunt vizaţi Gorobsov şi Rocha, ambii fiind pariurile lui Stanciu, dar şi Scutaru, Florin Ilie sau Fuchs, primul considerat unul dintre cei mai buni fundaşi centrali din ţară, ceilalţi doi fiind şi ei două mari promisiuni pentru fotbalul românesc. În această ecuaţie, dacă Iancu nu se va înţelege cu şefii partidelor, ar putea intra mai mulţi jucători de la Poli, printre care Goga şi Rover Cristea, recent transferat de la FC Argeş. Marian Iancu, care deţine toate drepturile asupra jucătorilor, ar urma să-i cedeze pe aceştia la FC Vaslui fără vreo pretenţie financiară, dar cu obligaţia clubului finanţat lui Porumboiu să le suporte salariile. În clipa în care FC Vaslui ar vinde vreunul din aceşti jucători, Marian Iancu ar urma să primească o cotă importantă din transfer.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

tantaru vesel a spus: (martie 11th, 2012 at 10:49 )

zambon ne-a mutat la dragasani si bucuresti, tiganul ne duce direct in moldova. faina treaba!

Mona lisa a spus: (martie 11th, 2012 at 10:53 )

Noi ramanem cu pozele! Ale fotbalistilor, dar mai ales ale alesilor,care in inteligenta lor sclipitoare, n-au vrut 51%!!!! Asta da management!!!

traian a spus: (martie 11th, 2012 at 11:12 )

@mona lisa
e clar ca si autoritatile au vina lor, dar principalul vinovat e marian iancu. nu ai cum sa te asociezi cu o sociatate care are problemele celei conduse de iancu. legal nu se poate, nu altfel. dar si autoritatile noastre locale in frunte cu ciuhandu, ostaficiuc si orza ar fi trebuit sa constientizeze aceste probleme inainte de a baga bani cu carul in poli incepand cu cinci ani in urma. au dat banu timisorenilor in acelasi loc despre care acum spun ca nu e ok. si nu e, dar nici atunci nu era, dar au intrat pe teava autoritatile nationale care te trimit la parnaie

Mona lisa a spus: (martie 11th, 2012 at 13:04 )

Daca ajung la parnaie,ajung din alte cauze, nu din cauza lui Iancu! Sa fim seriosi! Numai tu poti sa crezi asa ceva! Traiane dragule!

banatanugugulanu a spus: (martie 11th, 2012 at 13:12 )

las ca o luam de la zero asa cum isi doresc stelisti!… sa o luam de la zero.. adica vom mai ajunge la nivelul la care am fost cu iancu la pastele cailor!.. doar dusmanii timisoarei isi doresc acest „de la zero”

banatanugugulanu a spus: (martie 11th, 2012 at 13:18 )

pentru unii decat sa se implice autoritatile mai bine sa dispara poli!… incredibil!…. ce gandire de tradator tre’ sa ai !… mai bine sa dispara simbolul banatului.. decat sa se implice autoritatile!… nici nu merita sa te uiti la astfel de oameni, cu o asemenea gandire!

traian a spus: (martie 11th, 2012 at 14:58 )

oameni buni, intre libertatea politicienilor si existenta lui poli aleg, evident, a doua varianta. asta daca asa puneti problema si sper ca m-am facut si inteles de data asta. numai ca, oricat de matol as ajunge vreodata, nu cred ca imi voi permite sa delirez si sa patinez cu gratia voastra aparewnt nevinovata. gugulane, du-te tu inapoi in caras, ca tot vinitura esti, iar monalisei ii spun ca n-as agata-o nici in podrum, ca sa ma inteleaga si gugulanu ce spun. si, in final, nu pot decat sa va deplang gandirea imputit-comunista de care imi este greata. stiu gugulane, imi vei spune ca bunca-tu a fost vreun partizan prin muntii banatului. daca e asa, inseamna ca se invarte in pamant cand vede cum gandesti.

Aqwilla-Violla a spus: (martie 11th, 2012 at 15:15 )

CFR Timisoara e la zero de vreo 2-3 ani, adica intr-o serie din campionatul judetean! Acolo vom fi si noi, cu ei.

Pop Sandu a spus: (martie 14th, 2012 at 13:21 )

Mona Lisa draga „alesii” (cum spui tu) nu au vrut 51%. Iale tu vei da lovitura sigur ! Oricine doreste poate lua chiar totul de la Iancu. Acesta abia asteapta sa prinda fraieri. Cei care au gura si vor sa ia echipa, au acum toate sansele. Evident bani sa aiba. Ei vezi asta e problema

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend, în zilele de 13 şi 14 iunie, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi, printre care şi „cele mai bune sarmale din Banat”. Ineditul acestei ediţii va un concert simfonic vienez, având menirea de-a reaminti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Cele mai bune sarmale din Banat” vă aşteaptă în weekend la Buziaş. Un concert simfonic vienez, momentul inedit al Festivalului Veveriţelor
Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Top