Bojin il asteapta pe Ostaficiuc in PSD

Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, i-a transmis o invitaţie la mişto preşedintelui PD-L Timiş, Constantin Ostaficiuc: să vină la PSD! El nu-i garantează însă intrarea în rândul social-democraților.

Titu Bojin nu va putea decide însă de unul singur acordarea carnetului roşu de partid către preşedintele de la Consiliul Judeţean Timiş. Ar putea-o face Biroul Permanent Judeţean, dacă Ostaficiuc demonstrează că merită această cinste. „Ostaficiuc o să se trezească după ce şapte, opt, zece primari de la ei vor veni în PSD. Poate să vină şi Ostaficiuc în PSD. BPJ îi va analiza activitatea şi va decide dacă îl putem primi sau nu în rândurile noastre”, a declarat președintele PSD Timiș. Titu Bojin, din partea USL, şi Constantin Ostaficiuc, PD-L, sunt marii favoriţi pentru alegerile din vară la şefia CJ. Bojin a promis că, la începutul săptămânii viitoare, va face publice numele primarilor PD-L care vor dezerta înainte de alegeri. Tot atunci, PSD îşi va prezenta şi listele oficiale cu candidaţi pentru CLT şi CJT

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Pedelist de frunte a spus: (martie 29th, 2012 at 17:57 )

Bojine, culca-te, tata: asa o sa vina si Ostaficiuc…in vis! Daca o mai arzi aiurea, vine Ilie si te face praf. Nu ca nu ai fi…

Albert a spus: (martie 29th, 2012 at 19:15 )

ce glumet e Bojin acuma de parca Frunzaverde a venit la ei nu la PNL si sa se supere astia ca acuma au cu ce sa fie smecheri si poate fac o alianta la or cum a fost DA

gipsilache a spus: (martie 29th, 2012 at 19:16 )

„la misto” ?!
haoleu mânca-ț-aș. ce ziarist beton.
misto.

bojine bojine a spus: (martie 29th, 2012 at 19:16 )

auzi?grindeanu te injura de dupa colt ca arunci „adeziuni” catre „brandu” costi…vezi ca vine pontica si asta nu prea gusta „glumitele tale” si te arde mai rpd decat era programat

ridike a spus: (martie 29th, 2012 at 22:01 )

grindeanu este marele perdant al tuturor jocurilor facute la betie de catre el si tzoanca… atata s-au invartit si au facut rahaturi incat atunci cand robu o sa vina la primarie el o sa fie maxim consilier local. Numai daca e prost robu o sa-l lase in continuare viceprimar pe un individ care l-a lucrat pe la spate…

Liana a spus: (martie 29th, 2012 at 23:50 )

Grindene, esti veriga slaba Ai dus partidul in cap tu si cu Bojin doi combinatori de trei parale

Raluca a spus: (martie 30th, 2012 at 01:12 )

Ostaficiuc stie foarte bine ca PDL-ul se destructureaza … si nu trebuie sa isi imagineze ca va gasi adapost in USL

elohia a spus: (martie 30th, 2012 at 10:56 )

toate mizeriile astea se intampla in timis din cauza sforarului grindeanu si ale mentorului sau radu toanca…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top