Accidentul in care Iacob Chisarau a ucis trei tineri a fost uitat de justitie

În mai 2011 a omorât trei oameni, iar acum doarme liniștit. Pe dosarul în care Iacob Chișărău, directorul Moldomin, urmează să fie judecat pentru ucidere din culpă se așterne praful. Apărarea invocă motive medicale, expertiza accidentului așteaptă la rând, iar familiile victimelor sunt la capătul puterilor.

Pe 6 mai 2011, Iacob Chișărău, consilier județean PDL și directorul Moldomin, a intrat în depăşire pe un pasaj rutier, într-o zonă în care această manevră este interzisă. A lovit în plin o mașină în care se aflau patru studenți din Reșița. Trei dintre ei au murit pe loc, iar al patrulea a fost grav rănit.
Dosarul nu a ajuns încă în instanță. Procurorul Camelia Niculescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, explică de ce: „Așteptăm rezultatul expertizei criminalistice dispuse în cauză pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul”. Expertiza a fost cerută în iulie 2011, dar, până acum, nici măcar nu a fost dată în lucru la Laboratorul Interjudeţean de Expertize Criminalistice Timişoara. „Avem prea puțini experți. Această expertiză așteaptă la rând. Munca efectivă într-un astfel de caz nu depășește cinci zile”, afirmă Cristian Neghină, directorul instituției.
Alexandru Tamaș, tânărul de 25 de ani care a supraviețuit, încă nu și-a revenit complet. „Mergeam spre Reșița și, pe pasajul de la Șag, am văzut Touaregul care venea spre Timișoara cum a intrat în depășire. În momentul acela am știut că ne va lovi. Eram pe pasaj, nu puteam trage dreapta. Alternativa era să rupem parapetul și să plonjăm în gol. Marcel și Romeo, care stătau în față, au murit pe loc. Când m-am uitat la Caius, aflat lângă mine, îi dădea sângele pe gură. A mai trait câteva minute”, rememorează unicul supraviețuitor din mașina lovită de Iacob Chișărău. Marcel Bienvenue N-Zemba avea 20 de ani. Caius Bălteanu avea 19, iar Romeo Turcea, 25.
Familiile victimelor sunt revoltate. „Niciodată nu a venit să spună că-i pare rău. Își permite să dea șpagă zeci de mii de euro și își vede de viața lui, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat”, spune Zlatia Cocar, al cărei unic fiu a murit în acel cumplit accident. Avocatul Vlad Hosu a ajuns la concluzia că tergiversarea anchetei este intenționată. „Faptul că expertiza întârzie e doar un aspect. Apărarea lui Iacob Chișărău se bazează pe faptul că ar fi suferit un accident vascular cerebral cu o fracțiune de secundă înaintea accidentului. A fost investigat imediat după accident de trei medici, dar niciunul nu a evidențiat atacul cerebral. În mod curios, a doua zi, și-a scos, de la cabinetul privat al doctorului Bîrsășteanu din TImișoara, o adeverință care certifică atacul cerebral. Chișărău a fost investigat în ianuarie, la IML Timișoara, la cererea lui, tot ca să probeze așa-zisul atac. La asemenea expertize participă obligatoriu câte un expert din partea celor implicați în dosar. Noi am descoperit că expertul IML a transmis la parchet rezultatul investigației fără semnătura expertului parte al nostru, ceea ce e o gravă încălcare procedurală”, afirmă Hosu.
„Atâta vreme cât dosarul se află la Parchet, cum poate o parte să tergiverseze? Dacă vi se pare că ceva miroase urât, mergeți la Parchet și luați-i de guler pe procurori”, s-a limitat să declare Vlad Mănăilă, avocatul directorului Moldomin.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

footevant a spus: (martie 21st, 2012 at 10:09 )

Da, procurorii, militienii, toti cei care invoca ba ca nu sunt destui, ba ca nu sunt expertize ar trebui luati pe sus si dati cu capul de toti peretii.Si-au luat spagile de la escrocul ala de Chisarau si acum musamalizeaza.
VA doresc tuturor sa crapati de cancerul cel mai dureros, jegosilor!!!

laszlo a spus: (martie 21st, 2012 at 16:34 )

o sa va bata Dumnezeu escrocilor si spagarilor o sa aveti sufletele celor trei pe constiinta(in cazul in care mai aveti) sunteti pusi sa faceti dreptate sa fiti echidistanti undei jus et lex voi luati spagi de zeci sute de mii de euroi, asta sta in libertate si aia putrezesc. normal ca nu va agatati de chisarau ca doar si pe voi tot pdl va propulsat si trebuie sa inchideti din ochi

laszlo a spus: (martie 21st, 2012 at 16:41 )

o sa va bata Dumnezeu de spagari si corupti. o sa aveti sufletele celor 3 pe constiinta(in cazul in care mai aveti). aia putrezesc si ticalosul sta in libertate pt ca are bani si sustinere de la putere. hai sa ne inregimentam toti la pdl ca se rezolva totul. in concluzie DACA ESTI MEMBRU PDL POTI SCAPA DE ORIUNDE SI ORICE

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş

Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Miercuri, în prezența reprezentantului Companiei Naționale de Investiții (CNI), a primarului Florin Bucur, a constructorului, dirigintelui de șantier, specialiștilor externi ş.a. a fost recepționată investiția ”Construire bază sportivă tip 1 în localitatea Urseni”. Valoarea lucrărilor a fost de peste 6,5 milioane de lei. Baza sportivă este situată în 𝐔𝐫𝐬𝐞𝐧𝐢, Str. Salcâmilor nr. 𝟐𝟎 și va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost recepţionată noua bază sportivă de la Urseni (comuna Moşniţa Nouă). Are inclusiv un stadion de fotbal cu 500 de locuri
„Conurbația Timișoara-Arad ar trebui să fie una dintre temele principale ale dezbaterii electorale de la aceste alegeri locale”, crede rectorul UPT. Dacă în anii 2000, Timișoara și Aradul au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în România, în ultimii ani, alte orașe, de nivel similar, au recuperat diferența, iar unele dintre ele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Florin Drăgan, rectorul UPT pune pe tapet înainte de alegeri o temă cu adevărat importantă, uitată de candidaţi: Conurbația Timișoara-Arad
Top