Robu nu suporta indecizia taranistilor

Candidatul USL la Primăria Timişoara, senatorul liberal Nicolae Robu, susţine că țărăniștii Viorel Sasca şi Dorin Hehn vorbesc aiurea când preconizează o alianţă cu USL.

„În PNL Timiş nu s-a discutat până în prezent problema primirii aripii Ciorbea-Ciuhandu a PNŢCD în USL, pentru simplul motiv că această problemă nu se putea pune până acum, câtă vreme fruntaşii acestei aripi declarau ba că se pregătesc să se alieze cu PDL, pentru că aşa le cer popularii europeni, ba că nu concep să se prezinte în alegeri altfel decât pe cont propriu”, susţine Nicolae Robu. Acesta le cere ţărăniştilor care și-ar dori o alianță o înştiinţare oficială şi nu vorbe deşarte. „Dacă există o cerere de colaborare politică înspre noi din partea cuiva, evident, inclusiv din partea PNŢCD, cu care am făcut tot posibilul să păstrăm o bună relaţie, din respect pentru ce a însemnat în istoria României acest partid, aşteptăm să ne fie adusă oficial la cunoştinţă şi stăm de vorbă. Nicidecum, însă, cu PNL pe poziţia pre şi mai ales post-electorală din 2008”, mai spune Robu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

problema? a spus: (februarie 8th, 2012 at 20:59 )

Normal ca nu suporta pt ca Robu vrea sa stie cum sta treaba ca daca s-ar face o alianta USL PNTCD el ar iesi rapid din schema si ar ramane cu buza umflata

Liviu a spus: (februarie 8th, 2012 at 22:26 )

Don’ rector,esti cam diperat ca ramai fara candidatura,dar stai linistit ca nu te mai alege oricum nimeni

Tinu a spus: (februarie 8th, 2012 at 22:39 )

Robu,tu de ce te agiti atat,cel mai bine e sa urmezi modelul sefului tau,somn de voie ca de altceva nu esti instare.Cu absenteismul in parlament oricum ai reusit sa iti depasesti ilustrul sef crin.Si daca ai vreun dubiu,nu cred ca poti castiga vreo alegere democratica…..nu,sunt convins

secu a spus: (februarie 8th, 2012 at 22:51 )

stati sa vedeti cum o va da la intors, cand afla ca il sustin taranistii pt niste oase oferite de crin si ponta lui ciorbica:))))))

angel a spus: (februarie 8th, 2012 at 23:36 )

Mare mirare ca in Timisoara pot exista prosti ca voi astia care ati postat mai sus. Robu are una dintre cele mai bune prezente din tara la Parlament si cele mai multe interpelari la adresa ministrilor in interesul Timisoarei si cele mai mari realizari ca rector din tara. Omul asta munceste 7 zile din 7 si peste 16 ore pe zi, o spun toti ce-i ce-l cunosc ca are o putere de munca si o capacitate inumana.

mircea a spus: (februarie 8th, 2012 at 23:40 )

Trebuie sa fii tampit sa spui ca lui Robu ii e frica ca ramane fara candidatura de primar cand de fapt el nici nu si-a dorit aceasta candidatura lasandu-se greu convins sa candideze dupa doi ani de insistente pe langa el din toate partile. Voi habar n-aveti cine-i de fapt Robu, cum se comporta el si ce poate. Sunteti prea prosti sa stiti toate astea si ma mir si eu ca in Timisoara pot exista oameni atat de prosti.

angel??? a spus: (februarie 9th, 2012 at 00:00 )

Capacitate inumana? Draga „angel”, sluga proasta a Robului, pune mana si citeste putin, datele cu prezenta iubitului tau conducator robu sunt publice! Asta ca sa nu te faci mai rau de rahat decat ai facut-o deja!

suna a ultimatum! a spus: (februarie 9th, 2012 at 00:02 )

Robu asta ori e nebun, ori are o parere prea buna despre el! Daca isi imagineaza ca poate sa il forteze pe Ciuhandu la ceva, orice, inseamna ca trebuia sa ramana in spatele catedrei! Ciuhandu il bate la fundu gol si daca nu se prezinta la alegeri!

zero barat a spus: (februarie 9th, 2012 at 08:06 )

daca e inuman, sa mearga la zoo. ca senator a fost degeaba. gargara cu interpelarile e pt fraieri. interpelarile sunt zero

cornel a spus: (februarie 9th, 2012 at 08:24 )

@angel
zi sa mori tu! are robu una din cele mai bune prezente in parlament? jura-te ca tu chiar crezi ce spui! daca e asa, spune-mi o initiativa a dansului care sa fi adus ceva nou intr-un domeniu. una singura, nu mai multe.

bismarc din otelec a spus: (februarie 9th, 2012 at 08:34 )

ma mir ca robu nu a taxat pana acum indecizia aripii grindeanu din psd, partidul cu care pnl este asociat. atunci o sa vad ca pletosu are coite in pantalonasi. asa, nu a facut decat sa saa la gatul unui partid cu care pnl s-a pupat pe toate partile acum patru ani. dar ma gandesc ca pupicii au fost pentru binele si confortul nostru, al timisorenilor.

mi-e frica, mi-e frica a spus: (februarie 9th, 2012 at 10:26 )

mi-e firca, mi-e frica…cam asa vrea sa sune iesirea lui Robu care se simte amenintat de Ciuhandu si daca e dat la o parte din cursa Primariei at va avea o mare problema ca si el trebuie sa-si faca socotelile: Senat sau Primarie?

giusepe von temesvar a spus: (februarie 9th, 2012 at 10:58 )

hai mai, oameni buni, ce dracu!, stim ca obu nu are cohones sa se bata cu ciuhandu. il bate barbosu pana ii cade parul din cap si arata ca benone sinulescu.

Ciuhandru for ever a spus: (februarie 9th, 2012 at 13:02 )

taranistii? un partid milimetric cu vreo 3-4-5 aripi, dar tot nu poate sa zboare, decat afara de pe scena politica!

Ciuhandru for ever a spus: (februarie 9th, 2012 at 13:04 )

Nu uitati, eu Ciuhandu sunt si Zeul si D-zeul vostru! Fara mine nu existati!

orza a spus: (februarie 10th, 2012 at 10:44 )

Ciuhandu sa se duca dracu cu toti lingaii lui

traian ponta a spus: (februarie 10th, 2012 at 11:01 )

lingaii lui robu sunt mai buni?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
Top