Parintele Floca de la Biserica „Sf. Ilie” nu-si mai poate spiona enoriasii

Credincioşii Bisericii „Sf. Ilie” din Fabric se pot duce liniştiţi la spovedanie. Nimeni nu va mai monitoriza câţi bănuţi au băgat în cutia milei şi nici câte lumânări au cumpărat. Consiliul Parohial a decis să demonteze camerele de luat vederi instalate de parohul Adrian Floca.

Consilierii bisericeşti au aflat din presă că părintele Adrian Floca a montat în biserică patru camere de luat vederi cu senzori de mişcare. Acestea erau amplasate profesionist către epitropie, cutia milei, dar şi în altar. Dincolo de anormalul situației, membrii Consiliului Parohial i-au cerut parohului să explice de ce a trecut peste capul lor în luarea uni astfel de decizii. Conform legilor bisericeşti, parohul nu are voie să cheltuiască fără aprobarea Consiliului Parohial decât bani pentru utilităţile parohiei. Părintele Floca s-a apărat invocând faptul că suma de 2.000 de lei plătită pentru instalarea camerelor a venit din sponsorizări. Şedinţa Consiliului Parohial din Fabric s-a încheiat cu un proces-verbal clar, în care se precizează că acele camere trebuie date jos. Surse din consiliu spun însă că părintele Floca a rupt actul inițial şi a întocmit altul, pentru a scăpa de ruşine. Consilierii parohiali au aflat de mișcare și i-au cerut socoteală parohului. Cazul nu a fost închis. Biserica „Sfântul Ilie” este scena a numeroase scandaluri, desfășurate în ultimul an. Adrian Floca a fost instalat paroh doar cu intervenția poliției.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

dani a spus: (februarie 27th, 2012 at 01:15 )

Ce e cu Bude Protopopoul de la Timisoara I circula zvonuri ca va demisiona Marti? nu stie nimeni nimic?

sirbu a spus: (februarie 27th, 2012 at 22:52 )

popa floca este un avar [hapsin] ex:concret In 19 luna si anul curent dupa slujba de duminica au avut loc doua parastase oficiate de pr Cosma ,in timpul parastaselor ce credeti ca facea de rusine biserica ortodoxa romana popa floca inpreuna cu Deheleanu,Plesa si un cantor colectau bani de pe la icoane si chiar si din cutia milei, care acesti bani au fost luati de floca care ii urmarea din epitropie ca nu cumva sa-l fure cineva fara pic de rusine fata de cei prezenti la parastase nu a avut rabdare sa astepte pina cind biserica ar fi fost goala nu ar mai fi fost nici un laic .Ma intreb cutia milei nu este ptr a ajuta cei sarmani sau acest popa se considera si el un sarman ori nul intereseaza ptr ca trebuie sa recupereze bani ce a dat ptr ocuparea postului de paroh.Cinste preotului Pantiru care credeam ca este si el o unealta ca si morar ,cosma ori floca a uzurpatorului de ion gheorghe dar m-am inselat si pe aceasta cale il rog sa ma ierte .Sa nu creada ca bani schimba omul ca acest popa floca nu va reusi sa fie nici la degetul mic al lui Mircea Cricovean.Acest asa zis popa floca cind sa mutat in locul parintelui Mircea C in casa parohiala nu ia convenit nimica cum era culmea a gasit mijloace financiare de a renovat tot din temelie i-au trebuit doamnei preotese doua bideuri unu nui ajungea ca la tara de unde au venit o fi avut doua vaci care o lingeau ca so o spele in loc de bideu,biserica se huluie gardu pica dar bani sau gasit numa ptr casa parohiala nu se putea renova macar gardul din fata biserici cu acesti bani si monta o toaleta la biserica ptr enoriasi ori se putea mari cu acesti bani cantina ca sa poata ajuta oameni saraci asa cum fac multe alte biserici din timisoara ori tara sau cum facea Mircea Cricovean dar poate acesti preoti ajunsi cu bani grei in timisoara nu au menirea sa ajute saraci ci numai sa tina slujbele ca poate de aia si biserica este mai mult inchisa decit deschisa ,omul ne avind voie sa intre in biserica decit cind acest popa este acolo nu ca pe timpul preotului Mircea Cricoveanu halal sa le fie unor asa popi care nu stiu decit BANII .Camere iau trebuit ca sa spioneze si sa vaza citi bani se fac ca sa nul fure nimeni ia fost frica cal fura Plesa ori Deheleanu dar ma intreb luminari se intorc la vinzare la epitropie din sf Altar

alex a spus: (martie 3rd, 2012 at 00:41 )

numai tampenii si comentarii absurde puteti sa inventati , mergeti o data la slujba oficiata de parinte si atunci o sa vedeti adevarul cu ochii vostrii, e cel mai bun preot dintre toti ,nu degeaba a ajuns paroh ,vai de capu vostru ,macar sa ajungeti pe sfertu lui,el mereu toti banii colectati ii investeste in infrastructura bisericii , si e normal sa fie atent pt ca in trecut consilierii furau asta e adevarul , in loc sa mearga banii unde trebuie mergeau la consilieri mare parte .

Veniti la slujbele parintelui Floca si apoi postati aici

Ramona a spus: (noiembrie 20th, 2015 at 21:33 )

Vai de voi ,cei care ii aduceti vorbe de batjocura lui si familiei lui.Habar nu aveti ce inseamna sa treceti prin grele incercari ! Undeva scrie. „Nu judecati, ca sa nu fi judecati ” Daca ai fi un bun credincios si cu frica de D-zeu, ai sti ca este pacat sa povestesti cea ce fac enoriasi si nu numai in biserica,cea ce denota ca TU nu esti cu nimic mai presus de cat restul pe care ii povestesti. Dar de fiecare are grija D-zeu mai devreme sau mai tarziu.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara

Ovidiu Popescu a revenit la Poli Timişoara, după ce ultima dată a jucat la marea rivală UTA, de care s-a despărţit oficial. Popescu a mai jucat pentru Poli în perioada 2014-2016.   Politehnica se întăreşte cu un nou nume greu care a mai trecut prin Timişoara, având şi două meciuri pentru Naţionala României. Ovidiu Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O nouă revenire de senzaţie. Ovidiu Popescu a semnat cu Poli Timişoara
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ACS Warriors&CSS Bega Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top