Ciuhandu, cercetat pe motiv de Heaven-Miut

Nicușor Miuț, fostul şef al Direcţiei de Patrimoniu din Primăria Timişoara, a fost trimis în judecată în dosarul Heaven. Alături de alți patru angajați ai municipalității, el este acuzat de abuz în serviciu. Primarul Gheorghe Ciuhandu și secretarul Ioan Cojocari sunt cercetați și ei într-un dosar disjuns din primul, fiind acuzați de neglijență în serviciu.

Procurorii DNA au anchetat timp de doi ani „afacerea” pusă la cale de Nicușor Miuț și acoliții săi. Ei au închiriat firmei unui fost miliţian, Dorin Epure, peste 15.000 de metri pătrați, pentru deschiderea unui club, cunoscut acum drept Heaven Studio. În actele înregistrate la primărie, figura doar o cincime din suprafață și doar pentru aceasta se încasa chirie. În total, bugetul local a fost prejudiciat cu 220.000 de euro. „În perioada 2003-2010, inculpaţii Miuţ Nicuşor, Opra Petru, Roşca Octavian Aurel, Voicu Marius Valentin, în calitate de şef al direcţiei Patrimoniu din Primăria Timişoara, respectiv de consilieri angajaţi la aceeaşi instituţie, şi-au încălcat atribuţiile de serviciu prin aceea că au înlesnit închirierea, la un preţ modic, şi ulterior prelungirea contractului de închiriere, de către o societate comercială privată, a Bazei Sportive şi de Agrement situată în Timişoara – Zona Stadion, ce aparţine Primăriei municipiului Timişoara“, se arată în rechizitoriul procurorilor DNA.
Povestea începe în 2000, când primăria a concesionat pentru 15 ani fosta bază sportivă ICIM, situate în apropiere stadionului. Peste șapte luni a și cumpărat-o, pentru 3,5 miliarde de lei vechi. În 2003, terenul a fost scos la licitație, pentru închiriere, dar documentele au fost întocmite în așa fel încât să creeze confuzie. „Licitaţia (…) a fost una nereală, scopul urmărit fiind acela ca S.C. Elaine S.R.L. să intre în posesia bazei printr-o metodă simplă, dar eficientă : închirierea pe o perioadă scurtă de timp, la un preţ sub cel stabilit de normele legale în vigoare, doar a unei părţi din acea bază şi prelungirea ulterioară pe o perioadă mare de timp cu păstrarea preţului de închiriere. (…) Trucarea licitaţiei este dovedită şi de faptul că pe modelul de contract anexat proiectului H.C.L. nr. 85/22.04.2003 nu este specificată data şi ora desfăşurării licitaţiei, dată şi oră care este completată olograf pe caietul de sarcini existent la dosarul de licitaţie”, susţin procurorii. La mai puţin de cinci luni de la închirierea bazei, la solicitarea firmei lui Epure, Direcţia Patrimoniu propune prelungirea cu cinci ani a contractului, pe motiv că firma trebuie să-şi recupereze investiţiile. Dosarul se află acum la Judecătoria Timişoara. Pentru recuperarea prejudiciului, procurorii au pus sechestru asigurator pe proprietățile inculpaţilor.
În timpul anchetei, primarul Gheorghe Ciuhandu şi secretarul Ioan Cojocari au susținut că nu ştiau care este statutul terenului. Declarațiile lor sunt însă contrazise de faptul că au semnat proiecte de hotărâre în care este specificat acest lucru. Ei sunt cercetați acum pentru neglijență în serviciu, într-un alt dosar, cazul nefiind de competența DNA.
Nicușor Miuț și-a dat demisia din primărie în luna mai a anului trecut. El a invocat drept motiv salariul prea mic pe care îl primește ca angajat la stat.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

17 comentarii pentru acest articol

in sfarsit a spus: (februarie 7th, 2012 at 14:35 )

E o veste mai mare si ca vestea demiterii lui Boc macar din principiul ca pe Miut il vroia lumea cu catuse de ami mult timp decat il vroia demis pe Boc. Ii dorim sa fie coleg de celula cu Ciuhandu!

@ in sfarsit a spus: (februarie 7th, 2012 at 14:36 )

pune-ti pofta in cui si sughitza in sec 🙂

badea a spus: (februarie 7th, 2012 at 14:49 )

nu cred ca ciuhandu va pati ceva. problema este ca se cam zdruncina imaginea lui. sa nu uitam ca miut a facut parte din echipa lui, la fel ca si alti casaloti din primarie

basarab a spus: (februarie 7th, 2012 at 17:30 )

de data asta cred ca s-a cam ingrosat gluma. sunt de acord si eu ca nu va pati nimic ciuhandu, dar faza asta este o palma usturatoare peste obrazul sau de primar etern. cred ca vor mai veni si alte palme din cauza altor cacati ce se invart prin primarie. nasol, spitul in fund se pare ca il va lua capitanul ciuhandu. tragedia e ca nu prea avem ce pune in loc.

@basarab a spus: (februarie 7th, 2012 at 17:50 )

Daaaa….saracul „capitan Ciuhandu” ! Si el ar vrea sa duca Titanicu’ pana la destinatia finala, CA CApitanul Base ! Si chiar nu are Timisoara asta nici macar un singur independent cinstit „sa punem in loc” ? Nasol !

Alegatoru' local a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:06 )

Ne meritam soarta….

alt alegator a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:12 )

– Dorele, pana in Iunie ne dezghetam si noi mintea mai cu talent …?

La puscarie a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:27 )

Da’ ce trebuie sa mai faca nenorocitul asta de primar ca sa fie arestat???

la piovra a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:36 )

sa se inscrie in pdlpsdpnl… daca se inscrie in vreunul din cacaturile astea de partide atunci cihandu trebuie inchis. pana atunci, oricat de mult ar fura tot un mic copil ramane pe langa toti pesedistii, pedelistii si penelistii care au furat ca-n codru peste tot.

Aurel a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:38 )

Haideti fratilor sa il votam in continuare pe acest ordinar,ca face totul numai in favoarea cetatenilor.Eu chiar nu inteleg ce nebuni pot sa mai voteze cu asta si cu acolitii lui,care ne fura neincetat de 16 ani

la piovra a spus: (februarie 7th, 2012 at 18:41 )

sa votam cu grapini, vlad – cele doua mari gospodine ale orasului. cu raducanu, un scelerat. cu robu, un prefacut. cu cine naiba sa votam? nu votam nici cu ciuhandu, dar sa vina cineva cu o oferta.

Florin Mocanu a spus: (februarie 7th, 2012 at 20:09 )

”Pe cine punem in loc ? „, „Sa vina cineva cu o oferta…” Doar atat ne duce mintea ? Stam si ne plangem singuri de mila, in loc sa ne punem neuronii in miscare… Hai sa propunem fiecare o lista de trei nume de timisoreni adevarati, necorupti, independenti, apolitici, care stiu sa vorbeasca si, mai ales, SA FACA ceva pentru Timisoara, pana nu este prea tarziu…

anonim a spus: (februarie 7th, 2012 at 21:12 )

Eu pe tine te propun Florinele sa conduci Timisoara ! Sper ca CV-ul care ti-l faci sa te ajute sa ajungi prim ministru in Botswana sa-ti umpli buzunarele de moneda lor…cum o fi chemand. Macar in buzunare sa ai ceva ca in cap nu ai nimic daca vi cu aberatii din astea! Apoliticule!

@anonim a spus: (februarie 7th, 2012 at 21:47 )

Anonimule (tot zero barat ai ramas ai ramas in continuare) ai iesit din tomberon sa mai lingi ceva ? „Politicule”…

mircea a spus: (februarie 7th, 2012 at 22:32 )

Ciuhandu a furat destul 16 ani. Ajunge. Odata cu el va disparea si echipa lui minunata de spagari hoti…etc

tv a spus: (februarie 7th, 2012 at 23:42 )

daca fura, avea bani sa cumpere presa. asa, il executa toti. noroc ca poporul nu citeste presa

MIMI a spus: (februarie 8th, 2012 at 09:09 )

Cand justitia isi va face treaba cum trebuie, cei de teapa lui Ciuhandu, Miut, Epure si toata trupa lor vor plati. Pana atunci sa ne rugam sa fure cat mai putin mai ales ca au primit la primarie un buget frumusel.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor

Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu și Radu Țoancă

Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu

O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon

Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Pe 4 octombrie 2026, Asociația Colț de Banat îi invită pe bicicliștii din Timișoara la o tură ghidată spre Parța, organizată în cadrul evenimentului „Întâlniri la Parța – satul bănățean cu mister neolitic”. Tura începe la ora 09:30, cu întâlnirea participanților la Pasarela Gelu, iar la 09:45 bicicliștii pornesc spre Parța. Traseul de aproximativ 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tura ciclistă de duminică: pedalăm spre Parța, între povești, patrimoniu și comunitate
Pompierii din județul Timiș au avut o zi de coșmar, intervenind la foc continuu pentru stingerea a șapte incendii masive de vegetație. Subunitățile de intervenție din Lugoj, Buziaș și Sânnicolau Mare, sprijinite de echipe de pompieri voluntari, s-au luptat ore în șir cu flăcările care au mistuit peste 44 de hectare de teren din cauza...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de până la 100.000 de lei după un dezastru ecologic în Timiș: Peste 44 de hectare de teren au ars în doar 24 de ore
O situaţie cel puţin ciudată s-a întâmplat în momentul în care Consiliul Judeţean a solicitat Primăriei Timişoara Certificatul de urbanism pentru construirea Stadionului Dan Păltinişanu. Respectiv, cererea era făcută pe numele lui Radu Ţoancă, un personaj arhicunoscut pentru combinaţiile făcute în zona imobiliară. Mai mult, Ţoancă nu face parte din aparatul CJ Timiş, fiind însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Back in business. Situaţie bizară la Consiliul Judeţean. PSD-istul Radu Ţoancă desemnat, pe persoană fizică, să se ocupe de Stadionul Dan Păltinişanu
Pentru primăvara anului viitor, AsTour Timişoara vă propune o excursie în Ţara Sorelui Răsare, plecarea fiind pe 4 aprilie 2027. Primăvara în Japonia este un adevărat spectacol al naturii, iar perioada înfloririi cireșilor japonezi – Sakura – transformă fiecare oraș într-un tablou plin de culoare și emoție. Descoperiţi farmecul tradițiilor japoneze, templele încărcate de istorie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul As Tour Timişoara vă propune o întâlnire cu magia Japoniei în cel mai frumos sezon al anului!
Ce victorie uriașă! SCM Politehnica Timișoara a învins campioana Dinamo București cu scorul de 27-26 într-un final absolut incendiar în Sala „Constantin Jude”! Această victorie de răsunet nu doar că sparge seria de invincibilitate a campioanei, dar propulsează echipa din Timișoara pe primul loc în Liga Zimbrilor, profitând de faptul că a acumulat puncte prețioase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara bate campioana Dinamo la handbal și trece pe primul loc
În zilele de 3 și 4 octombrie va avea loc cea de-a noua ediție a UVT Liberty Marathon, unul dintre cele mai importante evenimente sportive organizate în vestul țării. De la cursele copiilor și cursa de 2 kilometri, până la probele de 10.5 kilometri, 21 kilometri, 42 kilometri și ștafete, ediția din acest an aduce...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara e pregătită pentru o nouă ediție a Liberty Maraton. Vor fi impuse numeroase restricții de circulație
Programul educațional atașat expoziției Picasso en visite, organizat de Art Encounters pentru grupurile școlare, a atras deja interesul a peste 3500 de elevi. Programul aduce la Art Encounters copii și tineri de la grădinițe și școli de stat și private din Timișoara, Dumbrăvița, Giroc, Arad, Reșița, Bozovici, Oradea, Deva, Cluj-Napoca și Brașov, dar și din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mii de elevi din România și Serbia sunt așteptați în vizită, gratuit, la expoziția  Picasso en visite
Lucrările la Podul Muncii sunt rămase în urmă, dar constructorul va lucra și pe timp de noapte pentru a recupera decalajul apărut față de termenele estimate pentru realizarea noului pod peste Bega, este anunțul primăriei. Acum se pregătește și montarea grinzilor metalice care vor susține noua trecere rutieră și pietonală. În urmă cu câteva zile,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Anunțul Primăriei Timișoara. Constructorul de la Podul Muncii va lucra pe timp de noapte pentru recuperarea decalajelor
Universitatea Politehnica Timișoara va găzdui, în perioada 19–20 octombrie 2026, prima ediție a Conferinței Platformei Naționale de Adaptare la Schimbările Climatice. Evenimentul este organizat de Centrul de Suport pentru Acțiuni Climatice al UPT (CSAC-UPT), în parteneriat cu Administrația Națională de Meteorologie. Sub tema „De la date la decizii”, conferința va reuni reprezentanți ai administrației publice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prima conferință națională de adaptare la schimbările climatice are loc la Timișoara prin UPT
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.