Dorel Sandesc vrea schimbarea la Medicina

Prof. dr. Dorel Săndesc, șeful Clinicii ATI a Spitalului Județean Timișoara, și-a anunțat, miercuri, candidatura pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. El a declarat, din start, că nu este de acord cu o eventuală fuziune cu Universitatea Politehnică.

Reputatul medic timișorean a decis să intre în cursa pentru funcția supremă la UMF pentru că, spune el, chiar dacă lucrurile ar fi fost perfecte, după atâta vreme, se simte nevoia de schimbare. „Schimbarea nu se face cu buldozerul, ci se face pe parcurs, cu preluarea lucrurilor bune”, spune Dorel Săndesc. El a declarat, de altfel, că este pregătit să facă echipă cu oricare dintre contracandidații săi, pentru binele UMF.
Săndesc respinge categoric o eventuală fuziune cu altă universitate. Asta, în condițiile în care s-a discutat mult pe marginea unei fuziuni cu Politehnica, în vederea creării unui super-institut de învățământ superior. „O astfel de operațiune e inadecvată, nu e prioritară și nu reprezintă interesele UMF. Trebuie să realizăm însă fuziunea internă. Suntem în situația în care colegii de la Stomatologie și Farmacie nu-i cunosc pe cei de la Medicină. Diviziunea e un fenomen negativ”, afirmă medicul. Profesor universitar și șef al unei dintre cel mai performante clinicii ale Județeanului, Săndesc recunoaște că, acum trei-patru ani, funcția de rector nu l-ar fi interesat. De altfel, nici n-ar fi avut timp pentru ea. Acum însă, pentru că a reușit să pună pe picioare „Cenușăreasa” de la ATI, caută noi provocări.
Dorel Săndesc nu este membru al vreunui partid politic și este sprijinit în demersul său de medici renumiți, care s-au convins de-a lungul timpului de calitățile organizatorice și umane ale acestuia. Printre ei, Gheorghe Nodiți, directorul Județeanului, Lazăr Fulger, Florin Bârsășteanu sau Tiberiu Bratu. „Vreau puterea prin mine, pentru că am puterea să fac bine”, a încheiat Săndesc.
Alegerile de la UMF vor avea loc în 27 februarie și, pentru prima data, rectorul va fi desemnat prin vot universal direct, secret și egal la cadrelor didactice titulare din universitate. Până acum, și-au mai anunțat intenția de a candida Sorin Pescariu și Marius Raica.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

tata a spus: (februarie 1st, 2012 at 15:02 )

Mult succes domnule doctor. Si eu ca fost pacient al dvs., vreau o schimbare la nivelul conducerii UMF. Multa bafta.

dani a spus: (februarie 1st, 2012 at 15:27 )

Succes domnule profesor.Dumnezeu sa va binecuvanteze. Va multumim pentru tot ce faceti pentru noi (puneti mult suflet si asta conteaza cel mai mult).De la noi doar ganduri bune .

Horea Petre a spus: (februarie 1st, 2012 at 16:38 )

Mult succes! Intr-adevar aceasta atitudine trebuie sa fie castigatoare!

victor a spus: (februarie 1st, 2012 at 19:32 )

ar fi bine daca am renunta la nepotisme si aranjamente si am lasa adevaratele valori sa se poata manifesta nestanjenite. va tim pumnii domnule profesor.

moldovan a spus: (februarie 5th, 2012 at 17:46 )

mult succes! va tin pumnii! doamne ajuta!

anonim,circumspect a spus: (februarie 21st, 2012 at 21:30 )

dorel sandesc este o marioneta lipsita de colona vertebrala in mainile lui VIRGIL PAUNESCU si gasca nebuna de mafioti da bucuresti ce vor puterea prin el exact cum ilustrul anestezist s.a si exprimat ,NECUNOASTERA INSEAMNA SLABICIUNE nu va lasati dusi in eroare de acest pacalici!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara

Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara

Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă

Economic vezi arhiva Economic

La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Timișoara a devenit punctul central al inovației tehnologice româno-americane cu ocazia U.S. – Romania AI & Business Summit, un eveniment de anvergură organizat de AmCham Romania, Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest și Universitatea Politehnica Timișoara care a adus la Timișoara la aceeași masă fondatori de tehnologie, lideri de afaceri și investitori de top din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara au avut loc peste 100 de întâlniri de afaceri cu investitori americani în cadrul U.S. – Romania AI & Business Summit

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un incident grav, care se putea solda cu o tragedie, a fost evitat în ultimul moment de polițiștii din județul Timiș. Șoferul unui microbuz destinat transportului școlar a fost depistat la volan sub influența băuturilor alcoolice în timp ce transporta 20 de elevi, deși capacitatea legală a autovehiculului era de doar 15 locuri. Mai mult,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pericol pe roți: șofer de microbuz școlar, prins băut la volan și cu vehiculul supraîncărcat. Avea permisul anulat în trecut pentru aceeași faptă
În cursul zilelor următoare, Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara va desfășura anchete de circulație de tip Origine – Destinație. Prima are loc miercuri, iar următoarele în cursul lunii octombrie. Anchetele au loc pe drumurile naționale și pe autostrada A1. Aceste anchete au rolul de a colecta date privind deplasările efectuate pe rețeaua rutieră și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul DRDP Timișoara pune întrebări șoferilor din trafic. Aceștia vor fi opriți în anumite puncte de pe șosele
Peste 200 de studenți internaționali au ales Universitatea de Vest Timișoara (UVT) ca loc de realizare a studiilor din primul semestru al acestui an universitar în cadrul programului Erasmus+. Întâmpinarea acestora a avut loc în cadrul unui eveniment „Welcome Day”. Este cel mai numeros grup de studenți Erasmus+ găzduit până în prezent pe parcursul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Universitatea de Vest Timișoara a atras peste 200 de studenți prin Erasmus+ în primul semestru al acestui an universitar
Doar două zile îl mai despart pe Dominic Fritz de pierderea mandatului de primar al Timişoarei. În continuarea prezentării realizărilor sale din poziţia de edil, el aminteşte de banii europeni atraşi în ultimii ani. Dominic Fritz spune că, în ultimii şase ani, adică perioada de când ocupă funcţia de primar al Timişoarei, au fost atrase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La două zile rămase în funcţia de primar, Dominic Fritz vorbeşte de banii europeni atraşi de Timişoara
CS Studențesc Medicina Timișoara va participa la Superliga Națională feminină de șah, programată între 5 și 11 octombrie la Eforie Nord, cu o prezență unică între echipele înscrise: Lu Miaoyi, campioană olimpică en titre atât cu echipa Chinei, cât și individual la masa a treia. Cele două medalii de aur au fost câștigate la cea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Premieră! Medicina Timișoara merge la Superliga de șah pe echipe cu o dublă campioană olimpică en-titre în lot
Data de 1 octombrie este programată de către cei de la Colterm pentru încheierea lucrărilor de reparații la morile de cărbune și la benzile pentru evacuarea zgurii și cenușii la instalațiile pentru producerea energiei termice. După această dată începe etapa verificărilor înainte de pornirea instalațiilor de producere a energiei termice și electrice, anunță societatea. Inițial...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Colterm face ultimele pregătiri la CET Sud pentru sezonul rece
Povestea lui Andrei, un programator de performanță sportivă din Timișoara, demonstrează că ambiția și disciplina nu au vârstă. La doar patru ani de când a montat primul său board de darts acasă, Andrei a trecut de la statutul de amator la cel de component al Echipei Naționale a României, urmând să reprezinte țara la WDF...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la ușa de la baie, pe scena europeană: Timișoreanul care a ajuns în tricoul Naționalei de Darts în doar patru ani
Fostul ministru PSD al Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a produs un atac dur la adresa lui Dominic Fritz şi a USR, în urma evenimentului de duminică de la Timişoara. Rogobete afirmă că USR şi Fritz au încercat să confişte Revoluţia din 1989 de la Timişoara. Cu aproape două luni în urmă, referindu-se tot la revoluţie, Rogobete...
Citeşte tot articolul Citeste articolul După ce l-a numit pe Ceauşescu “unicul vizionar al țării”, Alexandru Rogobete se teme că Dominic Fritz şi USR fură revoluţia de la Timişoara
Continuăm interviul cu preşedintele USR, Dominic Fritz, cu a doua şi ultima parte. Dacă în primul episod am abordat probleme administrative, de această dată discuţia a fost mai mult despre politică. Propun să trecem puţin şi la politică, sunteţi preşedintele unui partid important şi parcurgem o perioadă de criză politică. Credeţi că Guvernul Mureşan are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Frica sistemului este să piardă controlul asupra instituțiilor pe care le-a acaparat”. Interviu cu Dominic Fritz (II)
Duminică, 27 septembrie, cu doar câteva zile înainte de a se încheia prematur mandatul, Dominic Fritz, alături de membrii și simpatizanții USR, a ținut să marcheze momentul în care s-au împlinit fix șase ani de la momentul în care a fost ales în funcția de primar pentru prima dată. Iar momentul a fost marcat, evident...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mandatul de primar al lui Dominic Fritz se încheie, liderul USR merge înainte. ”Timișoara. Revoluția continuă” a adunat membrii și simpatizanții partidului
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.