„Portocaliul” Adrian Diaconu, vicepresedinte organizatoric la PP-DD

Dan Diaconescu şi-a calmat subalterna, dar și pe cei din PP DD Timiş. Simona Man a făcut scandal, luni, la sediul din Timişoara al partidului pe care îl conduce. Ea a încercat să-l impună cu forţa pe Adrian Diaconu, vicepreşedinte al PD-L Timişoara, ca preşedinte interimar al PP-DD Timişoara. Dan Diaconescu a reuşit să calmeze spiritele la filiala timișeană.

Liderii organizaţiei judeţene, în funcţie cu preşedintele Vasile Caprea (foto), s-au opus. Simona Man a ameninţat că va dizolva întreaga organizaţie judeţeană. Vasile Caprea spunea, la cald, că nu vor fi scoşi din sediul partidului decât cu forţa şi o acuza pe Man că lucrează pe la spate cu PD-L. Marţi, PP-DD Timiș a convocat o conferinţă extraordinară de presă., pentru a anunța că, până la urmă, s-a căzut la pace cu Simona Man. Cel care a salvat situaţia a fost chiar Dan Diaconescu. Mariana Miheţ va fi schimbată de la organizația municipală, pentru că şi-a rupt mâna şi este în convalescenţă. În locul ei, interimar va fi numit Dorin Stoian, până acum vicepreşedinte organizatoric în Biroul Judeţean al PP-DD Timiş. Funcţia lăsată liberă de Stoian va fi preluată de Adrian Diaconu, omul pentru care Simona Man a tras cu dinţii. „Şedinţa la care a luat parte Simona Man s-a desfăşurat în condiţii normale, s-a mai discutat şi în contradictoriu. Urmează să facem din nou alegeri la municipiu, deoarece preşedinta este internată în spital. Probabil că o să-l propunem pentru funcţia de preşedinte pe Dorin Stoian, iar dânsa va fi prim-vicepreşedinte. Adrian Diaconu va fi vicepreşedinte organizatoric în Biroul Executiv. Asta a fost propunerea mea pe care Dan Diaconescu a acceptat-o. Domnul Dan mi-a zis așa: «Ţineţi minte că io v-am pus preşedinte acolo, nu Simona Man»”, a declarat, marţi, Vasile Caprea, preşedintele PP-DD Timiş.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

pepe a spus: (februarie 28th, 2012 at 18:48 )

– Da’ până la urmă, Elodia e moartă sau… ?

Cioacă a spus: (februarie 28th, 2012 at 18:56 )

Ciocu’ mic că tot miticii’s la putere !

dan a spus: (februarie 28th, 2012 at 19:06 )

hahaha, dobitocu de caprea l-a prostit domnul dan. Bai papagalule Diaconu ala in locul tau va fi pus

baba Dochia a spus: (februarie 28th, 2012 at 20:02 )

„domnu dan” o sa si o ia in freza de la „dna man !
nu m ar mira ca dna man sa o taie la pdl cu jumatate din ppdd !
daca vulpoiu base o va atrage in clupsa-oferindu i post de primministru la toamna-sa te tii BELEA !
nu degeaba se suna ce politica este o mare CU..VA !
PS:APROAPE CA ERA SA CRED CA PPDD REPREZINTA O ALTERNATIVA LA USL SI PDL…
SI APROPO, D-NU DAN, CARE NU ESTE NICI MACAR MEMBRU PPDD, CU CE PUTERE FACE SI DESFACE…PARTIDUL?

ghici? a spus: (februarie 28th, 2012 at 20:06 )

DIVERSIUNE PDL?
UN PORTOCALIU LA ORGANIZATORIC!
IMI MIROASE A „RAHAT” DE LA O POSTA.

ALINTM a spus: (martie 4th, 2012 at 12:12 )

PT PEPE …intreaba AUTORITATILE DACA ELODIA E MOARTA SAU NU , PE ELE LE PLATESTI , DACA OTV CONDUCEA TARA SI AVEA PUTERE AFLAI PANA ACUM

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top