Ultima moda la biserica „Sf. Ilie”: sala de culturism in casa parohiala!

Nemulţumit, probabil, de aspectul său fizic, preotul Adrian Floca s-a apucat să tragă de fiare! Acesta face culturism chiar în casa parohială a bisericii „Sf. Ilie”. Parohia timișoreană a fost, în ultimii ani, în centrul mai multor scandaluri și, nu o dată, a fost nevoie de intervenția polițiștilor, pentru calmarea spiritelor.

Adrian Floca vrea să calce pe urmele lui Arnold Schwarzenegger. Nu, nu candidează la vreo funcție, ci s-a apucat de culturism! La solicitarea expresă a preotului, ganterele, halterele şi aparatele de fitness din sala de sport a fostei Şcolii Generale 5, ce aparţine de biserica timişoreană, au fost mutate direct la subsolul casei parohiale. Cam în acelaşi timp când a decis să se apuce de culturism, preotul a hotărât să scape şi de fiarele inutile. Astfel, aproximativ 50 de calorifere au fost demontate din şcoala aflată în paragină şi vândute la fier vechi. De la 1 aprilie 2010, când preotul Mircea Cricovean a fost „mazilit” din funcţia de paroh”, la biserica “Sf. Ilie” nu s-a mai făcut nimic. Sursele noastre susţin că Adrian Floca ar fi investit cam 20.000 de lei în casa parohială şi ar fi montat camere de luat vederi cu senzori de mişcare, pentru a vedea cam câţi bani bagă enoriaşii în cutia milei. Mai mulţi consilieri din Consiliul Parohial Fabric au renunţat la funcţie, după ce au văzut direcția în care se îndreaptă lucrurile, fiind total nemulțumiți de atitudinea noului paroh. Acesta a fost, de altfel, instalat doar în prezența Poliției.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

ENORIAS SF ILIE a spus: (ianuarie 8th, 2012 at 22:45 )

CANTINA SOCIALA a PAROHIEI ESTE PE „BUTUCI „!?
BINE CA SE GASESTE LOC SI VREME PENTRU ALTE TAMPENII MARCA POPA FLOCA, POPINCORISTU LU IONELAS-IONPAISIE.
VAI, VAI,VAI!

leo a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 02:42 )

asta-i nebun, eu i-am vazut oamenii cum carau greutatile acolo. A dat in mintea copiilor

Adrian a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 06:22 )

Pai daca seful lui, „neprihanitul” Paisie, este pus pe capatuiala, si-au dat drumul la dorintele tainice si argatii.
E stupefiant sa vedem cum biserica noastra strabuna, cea care ne-a luminat cu credinta in Dumnezeu, a fost transformata de Patriarhul sau intr-un jalnic SRL.
Chiar nu a mai ramas nimic sfant in tara asta ???

credinciosu a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 10:44 )

ireal…. se poate intampla asa ceva? prima data au pus camere de luat vederi in biserica, dupa care acum faya cu acelasi preot iubitor de fiare, care trage de ele la subsol.

leno a spus: (ianuarie 9th, 2012 at 15:34 )

Doamne pazeste:)))))))))))))))))))))))))))) Nu pot sa cred!

alex a spus: (martie 3rd, 2012 at 00:28 )

numai tampenii si comentarii absurde puteti sa inventati , mergeti o data la slujba oficiata de parinte si atunci o sa vedeti adevarul cu ochii vostrii, e cel mai bun preot dintre toti ,nu degeaba a ajuns paroh ,vai de capu vostru ,macar sa ajungeti pe sfertu lui

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere

Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș

Mereu alături și lângă sportul timișean. Se știe afinitatea lui Ioan Mateescu pentru de a promova valorile și principiile sportului de performanță. Doar că de această dată „Mateo” mai face un pas în față. Implicat în aceste zile alături de Consiliul Județean Timiș în buna desfășurare a Dynamite Fighting Show, o gală cum Timișoara nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mereu alături și lângă sportul timișean. Se știe afinitatea lui Ioan Mateescu pentru de a promova valorile și principiile sportului de performanță. Doar că de această dată „Mateo” mai face un pas în față. Implicat în aceste zile alături de Consiliul Județean Timiș în buna desfășurare a Dynamite Fighting Show, o gală cum Timișoara nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ioan Mateescu, omul care sprijină sportul bănățean își anunță candidatura la șefia AJF Timiș
Tragedie în Timișoara. La data de 13 decembrie 2025, în jurul orei 16:15, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu privire la faptul că un tânăr a fost găsit decedat în locuința de domiciliu din Timișoara. Ajunși la fața locului, polițiștii au constat ca este vorba de un tânăr de 18 ani, care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tânăr de 18 ani, decedat în propria casă
Societatea de Transport Public Timișoara a lansat pe SEAP licitația pentru a găsi un furnizor de asigurări de tip CASCO, care să protejeze noile firobuze realizate de turcii de la Bozankaya pentru oraș. Conform cerințelor, asigurările vor acoperi chiar și riscurile de… tâlhărie. Contractul prevede asigurarea facultativă de tip CASCO. pentru întreg parcul de 33...
Citeşte tot articolul Citeste articolul STPT pregătește asigurarea CASCO a firobuzelor Bozankaya
Municipalitatea timișoreană urmează să preia bulevardul realizat între clădirile din complexul ISHO, de către dezvoltatorul acestuia. Acesta va deveni parte a inelului 2 de circulație al orașului și va fi completat de un nou pod peste Bega, pentru care se dorește accesarea de fonduri europene. Deocamdată va fi realizată preluarea proiectului de realizare a acelei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul ”Bulevardul” ISHO mai aproape de deschiderea circulației rutiere
Alex Fotoc a visat, ca orice sportiv adevărat, să lupte în ringurile profesioniste. Să simtă adrenalina, aplauzele, victoria. Un accident de mașină (lovit pe trecerea de pietoni) i-a curmat acest vis mult prea devreme… dar nu i-a luat inima de luptător. De 8 ani, Alex duce o altă bătălie. O luptă tăcută, grea, zilnică. Lupta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alex, campionul din scaunul cu rotile!
În data de 19 decembrie, de la ora 18:00, la Casa de Cultură Buziaș va avea loc spectacolul festiv „Sărbătoarea Crăciunului”. Cu acest prilej se vor aniversa 35 de ani de activitate artistică a cunoscutului interpret Adrian Stanca. Evenimentul va reuni nume reprezentative ale folclorului românesc. Pe scenă vor urca îndrăgitele interprete Andreea Voica și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment special la Buziaş. „Sărbătoarea Crăciunului” şi aniversarea a 35 de ani de carieră ai solistului Adrian Stanca
O nouă ediție a campaniei de Crăciun pentru copiii din medii defavorizate a avut loc în acest an la Cerneteaz, unde școala Acton Academy Timișoara a transformat spiritual sărbătorilor într-un gest profund de solidaritate și generozitate. În preajma Crăciunului, elevii, părinții și îndrumatorii Acton Academy au organizat o amplă acțiune de strângere de fonduri și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Povestea de Crăciun din Cerneteaz 2025: Solidaritate și bucurie aduse de copiii de la școala Acton Academy Timișoara
Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.