Prezent o singură dată la protestele din Piaţa Operei, Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, este alături de protestatari, chiar dacă revendicările acestora sunt dintre cele mai diferite.
„Aceşti oameni care protestează paşnic, de mai multe zile, în Timişoara au revendicări dintre cele mai diverse. O parte a manifestanţilor vor eliminarea taxei auto, iar o altă parte protestează faţă de ce se întâmplă la Roşia Montană. Între aceşti oameni există un numitor comun: majoritatea celor care vin în fiecare zi în Piaţa Operei din Timişoara cer înlăturarea lui Traian Băsescu şi demisia guvernului. Eu cred că orice om politic trebuie să asculte glasul pieţei”, spune Grindeanu. Viceprimar al Timişoarei şi liderul grupului PSD din cadrul Consiliului Local Timişoara, Grindeanu salută şedinţa extraordinară de consiliu local de joi, în care se vor discuta pretenţiile revoluţionarilor de la Asociaţia “Victoria. “Este normal să provocăm în consiliul local o astfel de discuţie şi poate să şi adoptăm o hotărâre de consiliu local”, spune Sorin Grindeanu.
Scrie un comentariu
9 comentarii pentru acest articol
Fratica ai iesit in piata ca sa-ti faci putina reclama? Ce tarziu te-ai trezit, in a 11-a zi, pana acum ce ai facut, ai stat prin birturi?
nu nu…pana acum a stat la cutie…pai ce vroiati,sa iese in piata cand erau cateva sute bune de oanemi?iese si el acum,cand sunt 3 mosi si 2 babe,7 activisti de la USL si 10 sindicalisti…dar creca deja am depasit numaru protestatarilor,daca fac un scurt calcul
Eu l-am vazut cel putin in 3 zile pentru ca lucrez in apropiere!! E adevarat, ascuns pe dupa acvariu cu o sleahta de prieteni care se amuzau de ceea ce se intampla! E gretos!
si eu l-am vazut si tinea in mana o shaoarma din care musca de zor. pofta buna!
La fel a facut si Iliescu si a chemat minerii.
baga in el saorma iar cand o termina scotea din buzunar cate un pumn de seminte prajite sa stinga puterea sosurilor de maioneza si usturoi. bun domnul grindeanu si manierat.
pai cum el nu se considera om politic,normal ca nu are de ce sa se teama…el poate fi considerat cel mult,un samantar de marginea santierului si un clubber/vrajitor de minore de frateli
ce aveti ma cu omul daca nu s-a maturizat inca?
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
- Alfred Simonis, în mijlocul unui nou scandal, în care este implicat un bun prieten al său, preşedintele PSD Săcălaz. Investigaţie Snoop
- Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
- Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
- “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
- Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
- Intelectualizarea AUR-ului. Când viitoarea putere începe să atragă pasageri
- Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Administratie
Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
Citeşte tot articolul

Politica
Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Citeşte tot articolul

Sport
Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
Citeşte tot articolul

Social
Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Citeşte tot articolul

Sănatate
La Clinica Odobescu a fost folosit în premieră un nou robot chirurgical
Noua Clinică ORL a Timișoarei e gata să ofere servicii medicale. Mai urmează obținerea avizelor/FOTO
Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică are loc la finalul lui mai în Timișoara
Inovația în dermato-estetică ajunge la un nou nivel în Timișoara, la L’Architect Clinic
În doar câteva zile va fi deschisă activitatea la noua Clinică ORL
La L’Architect Clinic, prevenția devine standard: tehnologia FotoFinder ATBM Master pentru depistarea timpurie a cancerului de piele
Servicii complete și îngrijire gratuită pentru mame și nou-născuți la Noua Maternitate Odobescu din Timișoara, situată în zona Blașcovici
UMF: Un milion de români suferă de astm bronșic. Sfatul medicului
Condiții mai bune pentru bebeluși la Maternitatea Odobescu
OncoBridge – programul unic în România de internship pentru studenții UMF Timișoara care vor să descopere ce înseamnă onco-paliația
Acțiune pro-vaccin în cartierele Kuncz și Plopi din Timișoara, dar și în Balta lată din Lugoj
Oncologia pulmonară, tema principală a dezbaterilor la Zilele OncoHelp. Ediție aniversară a celui mai important eveniment medical oncologic
Timp liber și cultură
Monopostul Formula 1 al Scuderiei Ferrari HP a ajuns la Iulius Town
La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
În primul weekend de vară, Iulius Town propune competiții pentru întreaga familie și vânătoare de comori pentru copii
Vineri se redeschide Baza de agrement a STPT de pe strada Renașterii
Noua generație de studenți ai Facultății de Muzică urcă pe scena Operei din Timișoara
Premiera românească a filmului FJORD, ofertă de 900 de locuri la Timișoara
La Timișoara a avut loc o nouă ediție a evenimentului Bulevardul Copiilor, în organizarea UVT
As Tour Timişoara vă propune o vacanţă de vis în spectaculoasa insulă Rodos
STPT sărbătorește Ziua Internațională a Copilului în Parcul Copiilor în cadrul proiectului „Cireșar”
Surprize din „CODRU” pentru copii de 1 Iunie! Un troilebuz va prinde viață în Parcul Copiilor
Electroruga de la Buzad şi turneul de fotbal juvenil de la Dumbrăvița, recomandările Visit Timiş pentru weekend-ul prelungit dedicat copiilor
Trei zile dedicate copiilor la Iulius Town: cadouri, concert Familia Melimi, Discoteca Copiilor, tobogane gonflabile și nu numai la Happy Kiddo Days
Economic
Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare
Citeşte tot articolul
Învățământ
Municipalitatea timișoreană vrea să aloce două sute de mii de lei pentru susținerea olimpiadelor școlare organizate în oraș
La UVT va avea loc Timișoara Ideas Fest. Radu Paraschivescu, Marian Voicu, Vlad Petreanu, Moise Guran, Mihai Maci, invitați
Vreți o diplomă MBA? O puteți obține la Universitatea de Vest Timișoara
Patru zile de robotică, tehnologie și creativitate la UVT, în cadrul Open Robotics Intelligent Grid 2025
UVT antrenează echipa de robotică ce va reprezenta România la competiția internațională „FIRST Global Challenge 2025”
Universitatea de Vest Timișoara își face centrală fotovoltaică cu peste 4000 de panouri solare, cu zece milioane de lei
Universitatea de Vest Timișoara bifează un nou top universitar internațional
Universitatea de Vest Timișoara pregătește un program de masterat, Asistență socială militară
Universitatea de Vest urcă o mie de locuri într-un clasament de specialitate
Lucrările de licență și disertație ale absolvenților Facultății de Arte și Design, prezentate la Art Center
La UVT, crește numărul de candidați la programele de masterat, dar scade la licență
Universitatea de Vest Timișoara a primit titlul „ESCI Champion of excellence”
Știri de ultima oră
Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
Venit sub formă de împrumut, rămâne ca transfer definitiv! Cadou la majorat
Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare
Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Județul Timiș duce din nou lipsă de angajaţi. Rata șomajului a scăzut la sub 1%






































Comentarii prin facebook