Timisoara ar putea plati scump pentru poluarea cu praf

Nu scădem poluarea cu praf, riscăm amenzi de până la 135.000 de euro pe zi, din partea Comisiei Europene. Toate măsurile luate până acum nu au dat rezultatele scontate, astfel că, în ultimul ceas, autorităţile amenință cu închiderea șantierelor care nu fac nimic pentru a stopa răspândirea prafului.

La Prefectura Timiș a fost convocată, joi, o ședință la care au participat reprezentanţi ai autorităţilor de mediu, ai municipalității și ai unor firme care au șantiere în oraș. Datele problemei sunt sumbre: din cauza încălcărilor frecvente ale normelor de poluare cu praf, Comisia Europeană ar putea amenda foarte sever România. Sancțiunea inițială este de aproape două milioane de euro, dar ceea ce este cu adevărat îngrijorător sunt pedepsele zilnice, care vor scoate din bugetele localităților afectate sume uriașe, care pot depăși 135.000 de euro pentru fiecare zi. În Timișoara, poluarea cu praf afectează întreg orașul, indiferent de zonă. Două dintre stațiile de monitorizare, cele din Calea Șagului și Calea Aradului, trimit datele colectate direct la Bruxelles, iar înregistrările nu sunt deloc încurajatoarea.
În Calea Şagului, principala sursă de poluare este, conform autorităților de mediu, depozitul de cenuşă de la Utvin, dar o contribuție importantă o au și „munții” de praf rezultați în urma demolărilor din fosta zonă industrială a orașului. În Calea Aradului, o firmă care are un șantier în această zonă a primit mai multe sancțiuni deoarece nu a instalat un sistem de spălare a mașinilor. Ultima amendă a fost de 100.000 de lei. Reprezentanțul societății comerciale a declarat că au fost cumpărate utilajele necesare pentru spălarea drumului de la ieșirea din șantier. Dacă la următorul control situația nu este remediată, inspectorii de mediu vor închide lucrările. Prefectul Mircea Băcală a solicitat, de acum înainte, rapoarte săptămânale de la Garda de Mediu și Poliţie, atât județeană, cât și locală, privind controalele şi sancţiunile date şantierelor care nu respectă normele de mediu. (sursa foto: ecomagazin.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat

Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea circulației rutiere în două zone din oraș, începând de vineri, 12 iunie, în vederea desfășurării a două evenimente. Astfel, atât traficul rutier, cât și cel pietonal vor fi restricționate pe strada Piața Plevnei, în perioada 12.06.2026 – 14.06.2026, pe tronsonul cuprins între strada Brașov și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începând de vineri, restricții de circulație rutieră în două zone ale oraşului în vederea organizării unor evenimente
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
O frumoasă inițiativă de „uniune” în ceea ce privește fotbalul, are loc în aceste zile la Sacoșu Turcesc, pentru că nu-i așa, sportul rege ne leagă pe toți. Așadar, primarul Iulian Brocia face un sondaj printre sacoșeni și va deschide tribuna oficială de la Căminul Cultural, ca partidele să fie văzute împreună, într-o atmosferă deosebită....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campionatul Mondial de fotbal se trăiește intens și la Sacoșu Turcesc
Top