Revolutia de la Timisoara, “furata” dupa ce-a mai furat-o o data “nea Nelu”

Ca-n bancuri, lejer poți pune întrebarea “Ce fac 10 lideri revoluționari când se adună în aceeași încăpere?”. Răspuns: “Normal, se ceartă!”. Din acest motiv, momentele menite să aniverseze revoluția din decembrie 1989 au fost foarte rar organizate împreună de toate asociațiile de revoluționari înființate fiecare în jurul a câte unul sau mai mulți revoluționari emblematici ai Timișoarei. Care, ca oameni ce sunt, au orgoliile, frustrările, limitele și, unii dintre ei, chiar multe păsărici vesele sub fruntea lată de luptători anti-ceaușiști. Din acest motiv, poate că n-ar fi o idee rea ca, pe viitor, Primăria Timișoara să-și asume organizarea unui moment unic la ceas de decembrie aniversar ori comemorativ, de ce nu chiar prin atragerea unui management artistic profesionist. Poate un festival de film, poate un concert cu un solist cu greutate în viața culturală națională sau europeană, nu știu, ceva care să rupă rutina asta cumplit de plictisitoare a simpozioanelor, a recitalurilor și a meselor rotunde pornite să limpezească, dar care lasă participanții într-o ceață și mai adâncă în prelungita temă de cercetare istorică “Cine a turnat la Securitate dintre liderii din balcon?” sau “Dintre domnul… și domnul… care a tras și care a fost împușcat la revoluție?”. Ori, mai nou, festivalurile de ocări cu principal subiect pupincurismul față de președinții de după.

Pot înțelege disperarea luptătorilor care astăzi protestează împotriva retragerii temporare a rentei oferite de stat. E greu ca dintr-o dată să nu te mai bazezi pe 20 de milioane de lei lunar, un venit până acum sigur și decent într-o perioadă tot mai dificilă economic. Și, zău, n-aș vrea niciodată să ajung în situația să aleg între partea materială și cea morală cu care rămâi după astfel de evenimente. Ca spectator al acestui fenomen pot spune însă cu mâna pe inimă că mizeria la care s-a ajuns în cele două decenii de recompensare frauduloasă a luptătorilor revoluției m-ar face să prefer anularea tuturor drepturilor, a certificatelor și, dacă nu se poate relua în condiții de corectitudine acest proces la nivel guvernamental, măcar să se găsească o formulă locală pentru acest lucru. Nu poți spune niciodată ce ai face în locul unui copil care și-a pierdut tatăl în revoluție. Sau să te pui în locul unei mame cu fiul făcut cenușă la crematoriu. Însă în ipostaza unui aparținător al unui erou martir n-aș suporta gândul că luptători cu merite deosebite sunt recunoscuți oficial mare parte dintre milițienii și apeviștii cu mâinile pătate de sânge în revoluție, selecție viciată din plin de liderii asociațiilor revoluționare ce-au propus listele pentru recompensare secretariatului de stat pentru problemele revoluționarilor, în special în vremea lui Balint. Mai bine să mi se recunoască meritele de luptător, de rănit, printr-o decorație nesusținută financiar, acordată de primăria orașului în care ai luptat, dacă statul român se dovedește incapabil să respecte cu puțină decență și adevăr istoric participanții adevărați la revoluția din 1989.

Iar dacă vorbim de adevăr istoric, nu pot să nu observ tot caraghioslâcul din aceste zile cu rivalitatea Timișoara – Iași în problema declanșării revoluției. Toți parlamentarii din lume, în frunte cu cei de la PDL Iași n-ar putea printr-o lege specială să stabilească cine și ce merite are într-o revoluție. Asta o fac istoricii, nu Ciuhodaru de la UPU Iași, cu stetoscopul atârnat de gât. Pe de altă parte, reacțiile unor personalități din zona politică și civică timișoreană sunt la fel de aberante. E ca și cum m-aș supăra ca giurgiuvean că Liviu Dragnea de la PSD Teleorman mută victoria lui Mihai Viteazu de la Călugăreni la Alexandria. Puțină paciență, domnilor. “Revoluția de la Timișoara” nu putea începe la Iași. Cum la fel, “Conspirația de la Iași” – pentru care trebuie să le recunoaștem meritele celor ce-au avut de suferit în acele zile, nu să-i huiduim acum – nu putea începe la Moscova, cum ar putea indica evoluția ulterioară a României sub comanda lui Ion Iliescu.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Iulia a spus: (decembrie 18th, 2011 at 19:06 )

Nu contest creionul profesioist si chiar cu substanta, dar cum „erore humanus est” as vrea sa cred ca nu sunteti farbuit politic, desi va marturisesc sicer, mie-mi razbate oarece iz. Bunele intentii, insa, (din viciu) le iau i cosiderare.
Ceea ce se distige clar e: ca n-ati participat la Revolutia din 1989; ca, nici pe departe, nu v-a atins spiritul acelei etape(si explicatii, in consecinte circustante ateuate, s-ar gasi); ca totusi buzuarele si spatiul, ambientul vital nu v-au fost in nici un fel afectate (poate ici inainte nici dupa ’89); ca sunteti f ancorat in politica nationala si locala si ca va merge bine; s.m.a. asa ca nu vad de ce v-ar pasa cu adrevarat de eroi natiuni..Ba i mult de ce daca locul de munca si posibilitatile de tot felul v-o permit sa nu aceti chiar o politica de diversiune, punand in fata aspecte(ca circul de la Primarie) ca oglinda a ceea ce, in fapt, nu sunt acesti bravi. Rugaintea mea sincera este: Chiar daca uneori, omeneste fiind, stati drept si judecati stramb, macar in zile istorice scimbativa pozitia, s-au odiniti-va putin.Som usor!

NELU a spus: (decembrie 21st, 2011 at 18:32 )

Au revolutionari dreptul sa-si faca singuri dreptate?
De ce, acele persoane care ar trebui sa verifice si sa judece nu-si fac dreptate?
Eu va propun o scurta ecuatie matematica si veti vedea cati revolutionari vor ramane.
Raman REVOLUTIONARI doar Orasele Martir,dispar revolutionari de la MI, MAPN si securitate,acele persoane dovedite impostori si haide sa vedem cat vor ramane!
Iar dupa aceia cei care au propus, sustinut si au acordat Certificatele de Revolutionar sa fie trasi la raspundere,confiscate bunurile luate pe nedrept si veti vedea ca vor mai fi bani si pentru cativa ani de acum incolo.
Va multumesc si ia cugetati un pic!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea

Epopeea pasarelei pietonale Gelu continuă, Primăria Timișoara ar urma să dea în judecată, atât proiectantul, dar și executantul, pentru deficiențele constatate în urma unei expertize realizată de o firmă de specialitate pentru Municipalitate. A fost o deplasare a tablierului, care nu afectează folosirea ei, problema acolo este cea a vandalizării pasarelei, prin realizarea de graffiti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La pasarela Gelu au fost probleme de proiectare și de execuție, dar care nu pun în pericol utilizarea
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”

Mai bine în iarbă decât la birou! Fostul mare internațional Iosif Rotariu, membru în Comitetul Director al clubului Politehnica Timișoara, s-a alăturat oficial departamentului de scouting al Politehnicii. El va avea misiunea de a găsi tineri talentați pentru viitorul Politehnicii. O meserie care îi place și la care se pricepe. “Mă bucur că voi lucra...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Roti revine la munca din teren și se reapucă de „scouting”
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
La Baza Costică Rădulescu se lucrează cu spor în continuare. Cosmin Tabără a vizitat din nou șantierul în acest sfârșit de săptămână, se lucrează la parcare, dar și la clădirea administrativă. Fostul viceprimar ar vrea acolo scaune alb-violete. Dacă nu ne mai informează despre progresul lucrărilor de la Stadionul LEGO, Cosmin Tabără, fost viceprimar al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Avansează lucrările la Baza Sportivă Costică Rădulescu/VIDEO
Turneul de tenis MT1000 Budapest Regional Championships, cunoscut ca și Campionatul European de Masters destinat sportivilor masters, se desfășoară în perioada 1 – 7 iunie 2026. Competiția are loc în aer liber, pe zgură, la Centrul Național de Tenis din Budapesta, Ungaria. La cea mai „tânără” categorie, +30 de ani, timișoreanul Sergiu Rogoveanu a avut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sergiu Rogoveanu, performanțe de vis la Europeanul de tenis, categoria Masters
O lectură a studiului „De ce muncim?” (CSLDI-FSPAC UBB, 2026) Fiecare generație crede că următoarea nu mai vrea să muncească. Probabil același lucru l-au spus și cei care au trecut de la plug la fabrică, de la fabrică la birou și de la birou la laptop. Problema nu este dispariția muncii. Este schimbarea sensului ei....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci paradoxuri despre munca publică
În ultimii ani, promovarea produselor locale autentice a devenit una dintre direcțiile esențiale pentru dezvoltarea economică și culturală a regiunilor europene. În Banat, acest demers este susținut de o serie de organizații și producători care au înțeles că valoarea patrimoniului gastronomic poate deveni un important vector de dezvoltare regională, de promovare turistică și de consolidare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Asociația Producătorilor de Salam Bănățean – un ambasador al tradiției gastronomice bănățene la Banaton 2026 și pe scena europeană
Tânărul atacant Mihai Alexandru Bonț a semnat cu Politehnica Timișoara, după ce în ultimul sezon a fost adversar, jucând la Sănătatea Cluj. Mihai (19 ani) s-a născut la 3 decembrie 2006, la Cluj-Napoca. Evoluează pe postul de atacant central, dar poate juca și pe alte poziții din compartimentul ofensiv, inclusiv în bandă, anunță clubul bănățean....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oficial: Și Mihai Bonț este jucător nou al Timișoarei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.