Programul Cultura 2007-2013

Articolul de faţă este dedicat Programului Cultura 2007-2013 al Uniunii Europene. Obiectivul general al Programului este să contribuie la punerea în valoare a spaţiului cultural comun bazat pe o moştenire culturală similară, prin dezvoltarea cooperării culturale între operatorii culturali din statele participante la Program, cu scopul de a încuraja emergenţa cetăţeniei europene. Obiectivele specifice ale Programului sunt următoarele: promovarea mobilităţii transnaţionale a persoanelor care activează în sectorul cultura, încurajarea circulaţiei transnaţionale a operelor şi a produselor culturale şi artistice, încurajarea dialogului intercultural.

Activităţile sprijinite prin intermediul programului se înscriu în trei mari categorii, care corespund componentelor programului:

Sprijinirea proiectelor culturale (componenta 1). Scopul acestei componente este de a ajuta să coopereze organizaţii precum teatre, muzee, asociaţii profesionale, centre de cercetare, universităţi, institute culturale şi autorităţi publice din diferite ţări participante la program, astfel încât sectoare diferite să poată lucra împreună şi să îşi extindă sfera de influenţă culturală şi artistic dincolo de frontiere.

Sprijinirea organizaţiilor active la nivel european în domeniul culturii (componenta 2). Organizaţiile culturale care sunt deja active sau care doresc să se implice în activităţi culturale la nivel european pot primi subvenţii pentru acoperirea costurilor lor operaţionale. Subvenţia care se acordă în cadrul acestei componente constituie un sprijin oferit pentru acoperirea costurilor operaţionale ale acestor organizaţii beneficiare pentru punerea în aplicare a programului lor de lucru.

Sprijinirea activităţilor de analiză, colectării şi difuzării informaţiilor, precum şi optimizării impactului proiectelor din domeniul cooperării cultural (componenta 3). Prin program se acordă fondurile necesare realizării de studii şi analize în domeniul cooperării culturale europene şi în cel al dezvoltării de politici culturale europene. Se are în vedere creşterea volumului şi a calităţii informaţiilor şi datelor disponibile, cu scopul dezvoltării unor analize şi date comparative referitoare la cooperarea cultural la nivel european, în special în ceea ce priveşte mobilitatea creatorilor şi a actorilor culturali, circulaţia operelor de artă, a produselor culturale şi artistice, dar şi dialogul intercultural.

O detaliere a fiecărei component din program va fi făcută în articolele care urmează.

Programul este deschis participării tuturor categoriilor de operatori culturali, în măsura în care organizaţiile exercită activităţi culturale fără scop lucrativ. Industriile şi activităţile culturale din domeniul audiovizualului (incluzând festivalurile de film), vizate deja de programul MEDIA, nu sunt eligibile în baza programului Cultura.

Cheltuielile eligibile sunt împărţite în două categorii principale:

Cheltuieli directe eligibile – cheltuielile de personal alocat acţiunii, incluzând salariile şi contribuţiile de asigurări sociale, precum şi alte cheltuieli statutare incluse în remuneraţii; cheltuielile de deplasare, şedere şi/sau diurnele pentru personalul implicat în dezvoltarea şi implementarea acţiunii; cheltuielile de închiriere sau de achiziţie de echipamente de uz îndelungat (noi sau la mâna a doua); cheltuielile cu consumabilele şi produsele aferente; cheltuielile aferente certificării situaţiilor financiare finale şi a raportului de audit al conturilor anuale; subcontractare şi contracte de achiziţii sau contracte de prestări servicii; difuzarea informaţiilor, evaluarea specifică a acţiunii, audit, traduceri, reproduceri.

Cheltuieli indirecte eligibile (cheltuieli administrative / operaţionale)

Alocarea financiară nerambursabilă diferă în funcţie de component şi sub-componentă. Subvenţia de la Uniunea Europeană nu poate acoperi toate costurile acţiunii. Solicitanţii trebuie să îşi manifeste angajamentul faţă de acţiune prin găsirea unor surse suplimentare de finanţare, altele decât cele oferite prin subvenţia comunitară. Acest lucru poate fi realizat, de exemplu, prin activităţi de strângere de fonduri, prin contribuţia cu resurse proprii sau prin solicitarea de subvenţii de la alte organizaţii (de exemplu autorităţi locale, regionale sau naţionale, fundaţii etc.). Dovada cofinanţării trebuie inclusă în raportul final.

Mai multe detalii se pot obţine accesând pagina web http://www.cultura2007.ro/.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean

La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract

CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav

Misiune contracronometru de salvare a unei fetițe, arse în condiții bizare într-o localitate din Timiș. „La data de 10 iunie 2026, în jurul orei 14:55, polițiștii Secției 7 Rurale Lugoj au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că o fetiță în vârstă de 2 ani ar fi căzut într-un recipient utilizat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tragedie în Timiș. O fetiță de doar 2 ani a căzut într-un ceaun cu dulceață și s-a ars grav
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara vrea să reabiliteze sala de sport a Liceului Tehnologic de Transporturi Auto. Construită în anul 1977, clădirea necesită intervenții ample, astfel încât elevii să beneficieze de condiții mai bune la orele de sport. Pentru a asigura fonduri pentru investiție, municipalitatea va depune o cerere de finanțare prin Grupul de Acțiune Locală (GAL) Freidorf,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nouă milioane de lei pentru sala de sport de la Liceul Auto. Primăria vrea banii printr-un proiect al GAL Freidorf
La o zi după lansarea publică de către Consiliul Județean Timiș a ideii unei parcări subterane amenajate vizavi de Spitalul Județean, idee respinsă de Primăria Timișoara, vicepreședintele CJ Timiş, Alexandru Iovescu, spune că răspunsul municipalității, dat pe baza unui Plan Urbanistic General, contestat și neactualizat, aduce în prim plan doar birocrația. Planul Urbanistic General ar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alexandru Iovescu condamnă refuzul Primăriei Timișoara în proiectul parcării de la Județean
CSC Dumbrăvița și-a conturat, în linii mari, programul de pregătire din această vară. Antrenamentele vor începe la data de 22 iunie, iar pentru primele săptămâni de pregătire au fost stabilite trei meciuri de verificare, cu adversari din primul și al doilea eșalon: UTA, Poli și Șelimbăr. Divizionara secundă va efectua un stagiu de pregătire centralizată,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Prim transfer de marcă și la Dumbrăvița, dar și patru prelungiri de contract
Încă un nume important în curtea alb-violetă? Poli Timișoara negociază intens transferul lui Diego Živulić, mijlocașul defensiv croat de 34 de ani, care tocmai și-a anunțat plecarea de la Oțelul Galați. Clubul bănățean, nou-promovat în Liga 2, vrea să dea o nouă lovitură puternică pe piața transferurilor din această vară. Pentru croat se bat însă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timișoara se bate cu echipe din prima ligă pentru semnătura lui Diego Živulić
Proiectul „Teren comun – peisaje pe Bega”, care aduce împreună artiști, cercetători, arhitecți, peisagiști și oameni preocupați de natură și de transformările orașului continuă la Timișoara. În ultimele două luni, proiectul a propus mai multe întâlniri prin care participanții au explorat diferite moduri de a înțelege peisajul urban. ”Am plantat împreună în Grădina Urbană a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Malul Begăi devine spațiu pentru ateliere despre biodiversitate și felul în care privim orașul
Ofertă generoasă de la UPT pentru noul an academic. Universitatea Politehnica Timișoara deschide sesiunea de admitere din luna iulie 2026 cu o ofertă educațională diversificată și cu un număr mai mare de locuri finanțate de la bugetul de stat, confirmând atât nevoia tot mai mare de specialiști în domenii tehnice și conexe, cât și încrederea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 2300 de locuri bugetate oferă UPT! Ultimele informații despre admiterea la cea mai veche instituție academică de învățământ din Vestul țării
Declarativ, PSD susţine că îşi doreşte o lege care să interzică cumulul pensiei cu salariul pentru “speciali”, ba chiar a pus acest lucru printre condiţiile pentru susţinerea Guvernului Tomac. În spatele cortinei, PSD a făcut tot ce se poate pentru a bloca acest proiect, sprijinind astfel miile de foşti securişi, poliţişti sau judecători care cumulează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dovada ipocriziei PSD. Cu tot blocajul social-democrat, proiectul de lege privind cumulul pensiei cu salariul va fi votat săptămâna viitoare în Senat
Top