Mircovici, seful absolut al bulgarilor din Romania

Deputatul bulgarilor, timişoreanul Niculae Mircovici, a făcut istorie joi, la alegerile Uniunii Bulgarilor din România. În premieră, în cei 22 de ani de când s-a înfiinţat formațiunea, cei 125 de delegaţi din întreaga ţară au votat în unanimitate.

Delegații la această conferință de alegeri au decis, în unanimitate, ca Niculae Mircovici să le fie preşedinte şi în următorii patru ani. Pentru a nu apărea suspiciuni şi antipatii, votul a fost secret. Niculae Mircovici s-a remarcat în ultimul timp prin acţiuni împotriva mai multor legi şi proiecte ale guvernanţilor, deşi, cel puţin teoretic, minorităţile susţin Guvernul Boc. Ultima ieşire în forţă a lui Mircovici a avut loc recent, pe holurile Parlamentului României. Acesta a defilat îmbrăcat într-un cearșaf pe care scria cu litere de-o şchioapă: „Libertate” şi „Democraţie”. Prin această metodă inedită, deputatul vrea să atragă atenția asupra situației revoluționarilor. Niculae Mircovici a recurs la ineditul gest pentru a fi alături de revoluţionarii timişoreni care au intrat în greva foamei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

agent secret sub acoperire a spus: (iulie 1st, 2012 at 16:18 )

Cred ca revolutionarii timisoreni, si nu numai, nu mai cred, de multa vreme, in scene de teatru de amatori. Dl.deputat a avut si are ocazia(ironia soartei!) sa dovedeasca concret din CPDR atasamentul la lupta si eroismul Luptatorilor din Revolutia din dec.’89, care i-au oferit oportunitatea sa fie in fruntea unui partid de minoritati si in Parlamentul Romaniei atata amar de vreme. Si rezultatul: 1. plata unor indemnizatii umilitoare, aliniate asistatilor sociali; 2. dezbinarea revolutionarilor prin suspendarea acestor umilitoare sume tocmai luptatorilor, mentinandu-le pe ale ranitilor( ale caror dosare nu se stie cate „rani”si de unde or fi provenit)si arestatilor(ale caror „cauze” ale arestarii in acea perioada nu stim cum s-au dovedit); 3. continuarea si in ziua de azi prin sustinerea revenirii la Legea 341/2004, dar cu diminuarea sumelor si fara a exclude la plata impostori, militieni, militari, garzile patriotice. Despre ce propaganda vorbim stimabile Domn Deputat pe Viata?!…

Mihaitza a spus: (iulie 6th, 2012 at 21:16 )

Domnule agent sub acoperiere, sincer eu un om ca d-l Mircovici nu am mai vazut in Parlamentul Romaniei. Un om care sa se zbata atat de mult si sa nu plece capul in fata multor maimutoi de pe acolo. Am vazut nenumarate interventii ale lui pe la diverse televiziuni in care apara cu ardoare revolutionarii si militarii. Mereu m-am intrebat de ce a trebuit sa vina un bulgar ca sa-mi placa parlamentul si nu putem avea si noi un roman atat de interesat de probleme cu care ne confruntam zi de zi. De curand am aflat chiar ca are si o functie in biroul permanent, un motiv in plus sa cred in verticalismul lui. SUnt sigur ca oricare ar fi fost acolo s-ar fi supus fara nicio retinere doar ca sa tina cu dintii de functie. nu am decat respect fata de acest deputat.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Au apărut primele imagini cu noua structură metalică de la Podul Muncii/Foto

Chiar dacă deocamdată nu e vizibilă decât operațiunea de demolare a vechii structure a Podului Muncii, primarul Dominic Fritz ne asigură că se lucrează deja la componentele noului pod de la fosta Fabrică de Ţigări care va fi realizat în locul celui vechi. Dominic Fritz a prezentat o serie de imagini cu mai multe grinzi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele imagini cu noua structură metalică de la Podul Muncii/Foto
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”

Președintele PNL Timiș, Marilen Pirtea, susține că relația dintre liberali și PSD la nivel local nu implică nicio formă de subordonare politică, ci reprezintă exclusiv un acord administrativ, orientat spre susținerea proiectelor considerate benefice pentru comunitate. În declarațiile sale, Marilen Pirtea respinge ideea existenței unor raporturi de subordonare politică între PNL și PSD în cadrul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pirtea explică rolul PNL în alianța cu PSD: sprijin pentru proiecte, dar fără „vasalitate”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională

O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Contractul dintre Politehnica și atacantul italian Godberg Barry Cooper (28 ani) a ajuns la final, iar clubul nu va prelungi înțelegerea. Cooper a sosit la Politehnica Timișoara în septembrie 2025 cu surle și trâmbițe, din postura de atacant valoros cu prezențe în prima ligă. Doar că pe teren, lucrurile nu au fost conform așteptărilor. A...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cooper nu a convins, iar Politehnica se desparte de atacantul în care s-au pus multe speranțe
În weekend-ul care urmează, la Buziaş se întoarce Festivalul “Zilele Veveriţelor”.  Ajuns la ediţia aniversară cu numărul X, festivalul pregăteşte şi în acest an mai multe surprize pentru participanţi. Pe lângă preparatele gastronomice pe gustul tuturor şi vinul de Silagiu ţinut la rece, nu va lipsi nici deliciosul concurs gastronomic „Cele mai bune sarmale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul săptămânii la Buziaş vă aşteaptă „cele mai bune sarmale din Banat” şi excelentele vinuri de Silagiu. Pe scurt, Festivalul “Zilele Veveriţelor”
După faptă și răsplată. Hoțul cu mască chirurgicală din Lugoj, care „agăța” telefoane mobile ziua în amiază mare, a fost prins de oamenii legii. Ieri, polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Lugoj au reținut un bărbat, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat, după ce acesta ar fi sustras două telefoane mobile de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Banditul de pe trotinetă a fost prins și arestat preventiv! Era specialist în furturi de telefoane în mare viteză
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.