Basescu a intrat in PSD Timis! / FOTO

Achiziţie şoc pentru PSD Timiş. Unul dintre cei mai noi membri ai filialei locale este vărul de gradul II al preşedintelui Traian Băsescu, Leon Băsescu. Nelu Bungău, fostul mare fotbalist al lui Poli, a reuşit să-l convingă să devină membru PSD cu acte în regulă.

Leon Băsescu a adus rapid şi alte şapte adeziuni la PSD Timiş. Băsescu a fost şi membru al PD-L Timiş, dar s-a săturat de politicienii mult prea ocupaţi să mai rezolve problemele comunităţii. Vărul lui Traian Băsescu are 66 de ani, s-a născut în judeţul Vaslui şi este timişorean prin adopţie. „Am intrat în PSD pentru că am apelat de mai multe ori la pedelişti, unde am fost şi membru, şi mereu au fost prea ocupaţi. Trebuie să te faci frate şi cu dracu’ până treci puntea. Nu sunt îndrăgostit de doctrina PSD, dar e singura opţiune în acest moment”, spune Leon Băsescu. Acesta nu vrea să-l critice pe faimosul său verișor. „Am ţinut sporadic legătura cu Traian Băsescu, nu pot să-l vorbesc de rău pentru că îmi este neam. Cât poate să facă face, cât nu, nu”, mai spune Leon Băsescu. „A venit la o şedinţă de a noastră şi a făcut scandal, că nimeni nu face nimic. A fost greu să-l conving, dar până la urmă l-am făcut membru la noi. Şi-a adus şi nevasta, şi alte şase persoane la noi. A zis că vrea să intre în PSD pentru că ştie că am fost fotbalist şi are încredere în mine”, spune consilierul local PSD, Nelu Bungău. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, este încântat. „Trebuie să avem şi noi Băsescu nostru, de ce să nu avem Băsescu nostru? Chiar dacă este mai mic în grade şi funcţii îl vom aduce la nivel. Are şanse să ajungă sus, trebuie să respectăm numele sonore ale României”, ne-a spus Bojin.
Leon Băsescu a fost șofer de autobuz, iar acum este pensionar. După 37 de ani de muncă, are o pensie de numai 590 de lei. Tatăl lui a fost verișor primar cu tatăl actualului președinte. A vorbit de câteva ori cu președintele când acesta a fost la Timișoara, dar, spune pensionarul, Traian l-a ocolit mai mereu, deși a fost invitat chiar și la grătare cu familia. “Traian Băsescu e mereu grăbit, așa cum sunt acum toți pedeliștii”, a conchis “ramura” social-democrată a familiei președintelui.

[nggallery id=943]

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

vali a spus: (decembrie 21st, 2011 at 16:10 )

nu cred, e prea tare:))))) Da parca bojin a cam luat-o pe ulei, ce dracu ii cu declaratia asta

incredibil!!!! a spus: (decembrie 22nd, 2011 at 08:19 )

Dumnezeule, cu asa stiri si asa politicieni ca Bojin nu ma mir ca ne ia dracu pe toti!! Asta a luat-o pe campii de ceva vreme!

ciprian a spus: (decembrie 22nd, 2011 at 08:59 )

basescu vrea sa cumpere pesedeul!

mac a spus: (iulie 7th, 2012 at 14:16 )

Prea multe ginduri nu trebuie sa ne facem… Doar un membru ce cotizeaza. Daca ma gindesc citi veri de gradul doi avem fiecare si nici nu-i cunoastem pe toti.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Un sistem cu o componentă mare de  AI care monitorizează atenția șoferilor şi vatmanilor a fost implementat de Societatea de Transport Public Timişoara (STPT). Sistemul a provocat o reacţie potrivnică a sindicaliştilor. Într-un interviu pentru deBanat, managerul STPT, Florin Petolea, explică necesitatea acestui sistem în condiţiile în care se produc foarte multe accidete, majoritatea din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este interesul legitim și al nostru și al Timișoarei pentru un transport civilizat, corect și în siguranță.” Interviu cu managerul STPT, Florin Petolea, despre noul sistem de monitorizare
Dragoș Savloschi, aflat la volanul unui monopost Wolf Thunder cu motor de 1.100 cc (cel mai mic din concurs), a câștigat prima etapă a Campionatului Național de Super Rally, desfășurată în centrul municipiului Alba Iulia, competiție ce a adunat la start piloți din toate disciplinele automobilismului sportiv românesc. Singura întrecere organizată pe trasee urbane, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dragoș Savloschi, debut cu dreptul în Campionatul Național de Super Rally
Top