Robu: „Oricine cere si da mita trebuie pedepsit”

Raportul DNA din care reiese că Dumitru Dragomir, şeful LPF, îi cerea şpagă lui Marian Iancu, pentru a-l ajuta să obţină licenţierea echipei, a inflamat spiritele pe Bega. Adrian Orza a preferat ca, de această dată, să se abțină.

Rectorul Universităţii Politehnica, senatorul PNL, Nicolae Robu, nu vede cu ochi buni raportul DNA, dar susţine că doar judecătorii pot stabili unde este adevărul. „Nu am de unde să ştiu dacă afirmaţiile şefului secţiei de combatere a corupţiei din cadrul DNA sunt în acord cu realitatea sau nu. Asta trebuie stabilit, fără îndoială, de judecători, în instanţă. Ca şi chestiune de principiu, oricine cere şi, în egală măsură, oricine dă mită, indiferent pentru ce, trebuie aspru pedepsit. Eu am convingerea că Poli Timişoara a fost retrogradată printr-o decizie nedreaptă, bazată pe inegalitate de şansă şi de tratament în raport cu celelalte echipe. În spatele acestei decizii nu exclud să existe interese nelegitime, de tip mafiot, ale unor clanuri constituite în fotbal”, spune Robu. Mare fan Poli, viceprimarul Adrian Orza a refuzat să comenteze raportul DNA: „Este treaba lor ce au făcut, nu mă interesează şi nu vreau să comentez aşa ceva”.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

26 comentarii pentru acest articol

nu se poate abtine.... a spus: (noiembrie 1st, 2011 at 22:14 )

robu iara are mancarici la limba

Reactie la o mare nedreptate,Robu vs Orza a spus: (noiembrie 1st, 2011 at 22:57 )

Orza a spus ca e in regula !!!!!!!!!!!!!

Robu a luat atitudine si a sarit in apararea Timisoarei!!!:Interpelare Nicolae Robu adresată ministrului Elena Udrea
I N T E R P E L A R E

Adresată: Doamnei Ministru Elena UDREA
De către: Domnul senator Nicolae ROBU
Circumscripţia electorală nr.37, Colegiul nr.2 –Timiş
Grupul parlamentar PNL
Prezentată în şedinţa de plen din 10 octombrie 2011
Obiect: Implicarea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului
în campania de susţinere a municipiului Cluj-Napoca în competiţia
pentru desemnarea drept capitală culturală europeană în 2020
Stimată Doamnă Ministru Elena UDREA,
Săptămâna trecută, la Timişoara s-a întâmplat un fenomen greu de imaginat într-o ţară membră a Uniunii Europene. Un panou publicitar, având sloganul „La pas prin oraşul Comoară Cluj-Napoca – inima Transilvaniei”, a fost amplasat exact în centrul Timişoarei. Panoul are menirea de a promova Clujul drept capitală culturală europeană în anul 2020, chiar pe terenul principalului contracandidat.
Probabil privit la modul general, faptul pare banal. El ascunde, însă, un lucru extrem de grav. Şi nu am în vedere ineleganţa gestului celor care coordonează campania pentru ca oraşul Cluj-Napoca să fie desemnat capitală culturală europeană în anul 2020, gest care n-are nimic european în el. Şi nici permisivitatea de care a dat dovadă Primăria Timişoara în acest caz sensibil. Ceea ce mi se pare mie grav este faptul că panoul în cauză este girat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, nominalizat explicit în cadrul lui!
După cum probabil ştiţi, există patru oraşe din România care şi-au anunţat dorinţa de a intra în competiţie pentru a fi nominalizate drept „Capitală culturală europeană” în anul 2020. Este vorba de Alba Iulia, Cluj, Iaşi şi Timişoara. Fără a minimaliza şansele minunatelor oraşe Iaşi şi Alba-Iulia, menţionez că observatorii şi specialiştii din domeniu susţin că principalele favorite sunt totuşi Clujul şi Timişoara, între cele două oraşe fiind de aşteptat să se dea „bătălia” finală.
Fiind vorba de două – sau, ca să fiu cât se poate de corect: de patru – oraşe din România, speram că între ele va exista o competiţie corectă, principială, o competiţie a fair-play-ului, la capătul căreia cel mai bun să câştige – ca să preiau un slogan din sport -. Panoul amplasat la Timişoara arată, însă, că în competiţie s-a implicat în modul cel mai incorect posibil taman Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului.
O dovadă crasă de lipsă de fair-play, un act indubitabil abuziv, de influenţare cu bani de la bugetul de stat a rezultatului unei competiţii în cadrul căreia toţi participanţii ar fi trebuit să aibă şanse egale. Ce altceva se poate înţelege din demersul ministerului în speţă, decât că ajută cu bani publici – deci: ai tuturor! – oraşul natal al Domnului Prim-Ministru Emil Boc, precum odinioară, la o scară de fapt mult mai mică, puterea de atunci ajuta Scorniceşti -ul lui Nicolae Ceauşescu? Clujul este un oraş prea frumos şi nobil – aproape la acelaşi nivel cu Timişoara mea, aş spune, în context, mai în glumă, mai în serios-. E păcat să fie înjosit prin astfel de demersuri.
Faţă de cele prezentate mai sus, vă rog, Stimată Doamnă Ministru, să precizaţi:
1. Câţi bani a destinat Ministerul Dezvoltării Regionale campaniei de imagine a municipiului Cluj-Napoca în competiţia pentru a fi desemnată „Capitală culturală europeană” în anul 2020 ?
2. Câţi bani a destinat acelaşi minister şi celorlalte oraşe implicate în această competiţie, respectiv Alba Iulia, Iaşi şi Timişoara?
Solicit răspuns în scris, în termen de 2 săptămâni.
Vă mulţumesc.
Nicolae ROBU
SENATOR PNL DE TIMIŞ

Reactie la o mare nedreptate,Robu vs Orza a spus: (noiembrie 1st, 2011 at 22:59 )

Afişul acela nu este amplasat ilegal. Timişorenii trebuie să înţeleagă că primăria nu răspunde de acele panouri publicitare. Ele sunt private, iar conţinutul lor este sancţionat doar în măsura în care are mesaje obscene. Într-adevăr, ca şi timişorean, pot spune că guvernul ar tebui să fie echidistant. Dacă promovează şi Timişoara la Cluj, este în regulă. Dacă nu, este o problemă“, a explicat Adrian Orza, viceprimar al Timişoarei. El a adăugat, însă, că iniţiativa transilvănenilor nu influenţează obţinerea titlului de către timişoreni. „Când am fost la Bruxelles împreună cu colegii mei, ni s-a transmis clar: criteriile de analiză a dosarelor şi selecţie sunt dincolo de asemenea campanii. Nu câştigi titlul dacă ai construi o operă nouă. Sunt lucruri mult mai profunde, legate de tradiţie, mentalitate, cultură“, a declarat Orza.

Margelatu a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 08:16 )

Spaga e o mare problema in Romania…cei care dau spaga sunt la fel de vinovati ca si cei care iau spaga! Cei care iau nu ar avea ce lua daca nu li s-ar oferi! Eu zic ca daca nu vrem sa traim intr-o societate corupta in primul rand trebuie sa incetam sa dam spaga!

robu e dus cu pluta a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 08:51 )

robu e un mare bou
TAS a dat verdictul clar. clubul a gresit. ca pe altii frf nu I a sanctionat e alta problema

PDL-ist a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 09:03 )

Bai se impute treaba la PDL! Eu am plecat! Haideti si voi pana nu e prea tarziu! Dupa ce o sa pierdem alegerile nu mai intram nici in parlament!

mirciulica a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 09:05 )

Ciuhandu e un bou! A vandut tot centrul istoric tiganilor! Epoca Ciuhandu „forever” la primarie se pregateste sa apuna!

@mirciulica a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 10:06 )

mirciulica, dormi linistit. robu lucreaza pt tine:)))))

miruna a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 10:54 )

Stie ceva cu ce se spala Robu pe cap? As vrea sa am si eu asa par! Un par sanatos pe un cap cu o minte sanatoasa! Uitati-va la Orza sau Ciuhandu ce par urat au! Ha ha ha

observatie a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 10:58 )

” Treaba lor” ar fi fost daca nu era vorba de bani publici. Datorita faptului ca Iancu i-a primit de la voi si mai vroia si altii iar voi l-ati luat in calcul, a facut sa fie treaba voastra!!!! Pentru ca ar trebui sa luati masuri impotriva infractorilor de acest gen. Pentru ca treaba noastra a fost aceea de a plati taxe ca sa aveti de unde da !

Nino-Nino a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 11:00 )

Se zvoneste ca pizzeria lui Ostaficiuc se apropie de faliment! Clentii nu se mai apropie de local de cand au descoperit gandaci pletosi si vopsiti in pizza!

sami a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 11:48 )

ce sa faci, robu a jucat din nou prost. eu credeam ca miza lui e sa-l faca pe ciuhandu, dar vad ca deocamdata se razboieste cu copiii de mingi din jurul lui. se pare ca robu nu e nici macar la nivelul lui orza. pai si atuci cum naiba o sa se bata el cu ciuhandu?

clopotelul a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 12:48 )

robu e varza! isi da cu stangul in dreptul mai tot timpul! la nivelul asta nu are nici o sansa la alegeri, doar sparge aiurea banii liberalilor! usl treziti-va! va trebuie un candidat care nu bajbaie ca un bou notoriu!

Adi a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 14:49 )

Robule…te-a facut trompeta subiectul asta! Daca nu apari o zi in ziare bolborosind ceva tu despre Poli nu esti sanatos, crezi ca o sa te voteze acuma toti polistii? Hai mars!

maxxi a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 15:45 )

@miruna – intotdeauna cu l’oreal! s-a laudat acum citeva luni ca e singurul sampon care ii face bine la par. eu vreau sa stiu ce vopsea foloseste

Albert Einstein a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 18:14 )

Robu = 10 *(Ciuhandu+Ostaficiuc)

PNT a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 18:20 )

Suntem 5 tineri pntcd-isti si vrem sa plecam la pnl. Nu stim cum sa facem sa ne primeasca Robu. Ne puteti sfatui? Pls…

Robu a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 18:22 )

Robu e de departe cel mai bun candidat la primarie! Sunt profesor la un liceu si toata cancelaria il sustine!

Lori a spus: (noiembrie 2nd, 2011 at 18:24 )

Bai da Ciuhandu e primar in orasul asta ca nu aud nimic de el? S-o fi pensionat sau ce se intampla? Ca oricum nu face nimic in oras! Mai multe se strica decat se repara!

pt ultimul care a scris 4 mesaje a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 01:12 )

scrie si tu mai rasfirate mesajele alea, penalule:)))))

pupaza a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 08:30 )

AM auzit ca e panica mare la PNTCD! Tremura izmenele pe iei ca o sa candideze Robu la primarie si are mari sanse sa-i fure scaunul lui Ciuhandu! De disperare sunt unii care au primit o misiune foarte importanta si solicitanta pentru creierul lor: sa urmaresca toate aparitiile in presa a lui robu si sa scrie cat de repede cate un comentariu negativ! Nu trebuie sa va stresati flacai! Robu oricum o sa iasa primar si o sa va traca cateva perechi de suturi in fund (daca nu va trage el o sa va trag eu cu mare bucurie)!

pupaza din tei a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 09:09 )

mai pupaza, esti o pu….paza:))))))
ar fi trist ca orasul asta sa incapa pe mana unui frustrat narcisist.

sacalu a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 10:18 )

da, dar robu straluce ca un soare… e frumos foc iar cimisorenii au nevoie de unu ca el, nu de un om practic si competent

roibu a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 08:56 )

da, e frumos. e gagica misto.

cotofana a spus: (noiembrie 7th, 2011 at 09:03 )

Robu e cel mai tare! E candidatul idel pentru primaria oricarui oras! Timisorenii sunt mandrii ca il au (mai ales cei de la PDL+PNTCD)!

gigi a spus: (noiembrie 7th, 2011 at 09:05 )

Ciuhandu nu mai are curaj sa candideze acum ca si-a depus Robu candidatura!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate

Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul

Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 17 – 21 iunie, Centrul Regional de Afaceri al CCIAT devine punctul de întâlnire al celor mai noi tendințe în modă, frumusețe și stil de viață, odată cu desfășurarea unei noi ediții a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sezonului estival. Peste 50 de companii din întreaga țară, producători și comercianți de renume, își vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tendințe de sezon, la prima ediție de vară a Salonului Industriei Ușoare

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulţi primari PNL din judeţ solicită demiterea lui Ionuţ Gaiţă din funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Timişoara. Gaiţă este acuzat că le subminează relaţia cu Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş. De partea primarilor se plasează şi vicepreşedintele CJ Timiş Alin Popoviciu, cel care l-a pus în această funcţie pe Gaiţă.  Luni, mai mulţi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din nou scandal imens în PNL Timiş. Primarii vor capul liderului PNL Timişoara, Ionuţ Gaiţă, fiindcă le torpilează relaţia cu Alfred Simonis
Zilele trecute la Baia Mare s-a disputat turneul final al Campionatului Național de rugby rezervat copiilor până în 14 ani. Cele mai bune nouă echipe din țară au luat cu asalt Maramureșul și și-au lăsat practic sufletul pe teren la fiecare partidă. Unul din cele mai importante cluburi de juniori din țară, Warriors Timișoara, și-a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Warriors Timișoara câștigă argintul național la U14! Într-o țară normală, echipa bănățeană ar urma să primească aurul
UVT Liberty Marathon, competiția de alergare pe șosea, continuă tradiția prin care mari campioni olimpici devin parte din povestea comunității de alergători din Timișoara. Pentru ediția a IX-a, care va avea loc în 3 și 4 octombrie 2026, ambasadoarea competiției este Nadia Comăneci. În cadrul UVT Liberty Marathon 2026, Nadia Comăneci va semna medalia oficială...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nadia Comăneci devine ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2026
Viitorul megacomplex sportiv pe care Consiliul Județean Timiș îl va ridica la granița dintre Timișoara și Giroc are acum primele randări ale proiectului. Președintele instituției a prezentat primele imagini virtuale care ne oferă indicii despre cum va arăta complexul. Este unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale CJT, spune Alfred Simonis. “Complexul Multifuncțional Timiș 4...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arata megacomplexul sportiv de la Giroc. Avem primele imagini randate
În urma a noii acțiuni privind verificarea respectării legislației privind publicitatea, poliţiştii locali au aplicat  164 sancțiuni în valoare totală de 745.000 lei. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplina în Construcții și Afișaj Stradal au desfășurat în ultima perioadă noi acțiuni de identificare și luare a măsurilor legale în cazul persoanelor fizice și juridice care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi de peste 700 de mii de lei aplicate de Poliţia Locală pentru încălcarea legislaţiei privind publicitatea/Foto
În aceste zile, la Palatul Parlamentului de la București are loc Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026. Participă reprezentanți ai autorităților central și locale, ai operatorilor regionali de apă, ai instituțiilor europene, mediului academic și sectorului privat. Compania Aquatim este reprezentată activ în cadrul forumului de către Ilie Vlaicu, director general...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara, prezentă la Forumul Regional al Apei „Dunăre – Europa de Est” 2026 prin intermediul Aquatim
Top