Regimul juridic al bunurilor gasite

La granița dintre reglementările civile și penale se află situațiile juridice ce au ca obiect un bun găsit. Bunaoară, dacă însușirea fără drept a unui bun găsit reprezintă infracțiune și se pedepsește conform legii, se pune problema identificării cazurilor în care o asemenea faptă nu intră în sfera de acțiune a dreptului penal, respectiv care este conduita de urmat atunci când găsim un bun aparent abandonat.

Reglementările civile ce vizează ocupațiunea (căci așa este denumită dobândirea proprietății prin simpla posesie exercitată asupra unui bun mobil) se limitează la acele lucruri care nu au stăpân, fiind definite ca intrând în această categorie bunurile abandonate (limitate la cele de mică valoare sau foarte deteriorate care sunt lăsate într-un loc public), precum și cele care prin natura lor nu sunt susceptibile de a avea un proprietar (spre exemplu animalele sălbatice, peștele și resursele piscicole din bazinele naturale, fructele de padure, ciupercile comestibile din flora spontană etc).
În ce privește aceste categorii de bunuri, simpla deținere a lor în posesie echivalează cu dobândirea dreptului de proprietate.
Alta este situația bunurilor care nu pot fi incluse în categoriile bunurilor abandonate sau ce nu sunt susceptibile de a avea un proprietar, în sensul că simpla găsire a acestora naște în sarcina găsitorului obligația de a le preda în zece zile proprietarului, iar dacă nu-l poate identifica, organului de poliție din localitatea unde au fost găsite. La rândul lor, organele de poliție cărora le sunt predate bunuri găsite sunt obligate să afișeze un anunț care să conțină elemente suficiente de identificare a bunurilor atât la sediu, cât și pe pagina web a instituției, încercând astfel să identifice proprietarii de drept ai acestora.
Prin excepție, găsirea unui bun într-un loc public impune obligația predării acestuia persoanei care deține folosința locului respectiv pe bază de proces-verbal. Dacă în termen de trei zile deținătorul locului nu identifică proprietarul, la rândul său are obligația de a-l preda poliției, urmând procedura generală anterior descrisă.
Restituirea bunului proprietarului de drept urmează să fie condiționată de achitarea de către acesta a tuturor costurilor legate de păstrarea în depozit a lucrului dacă asemenea cheltuieli au fost efectuate.
Normele legale stipulează că în cazul bunurilor care au valoare comercială, proprietarul va fi obligat să achite găsitorului contravaloarea a zece procente din prețul actualizat al lucrului, cu excepția cazului când găsitorul este chiar exploatatorul locului unde bunul a fost găsit, când acestuia nu-i este datorată nicio sumă.
Dacă proprietarul bunului găsit a făcut o ofertă publică de recompensa găsitorul, poate opta între procentul instituit de lege sau valoarea promisă ca recompensă.
Doar în situația în care bunul găsit nu va fi revendicat de nicio persoană va fi remis găsitorului în baza unui proces-verbal, urmând ca la data primirii, acesta să dobândească dreptul de proprietate asupra respectivului bun.
În concluzie, găsirea unui bun, înainte de a da naștere anumitor drepturi în patrimoniul nostru, instituie niște obligații cărora suntem nevoiți să ne conformăm.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu

Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o lună decembrie plină de semnificații, iată că se găsește timp pentru concursuri organizate în școli cu tematică creștină. Cu binecuvântări de la Înaltpreasfinţia Sa Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, astăzi, 13 decembrie, a avut loc prima ediție a concursului cu tematică religioasă sub numele „Cultura tradițională în școala românească”, organizat de Școala Gimnazială nr.30 în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zi de sărbatoare la Școala Soarelui! Copiii au pictat și au scris poezii cu gândul la Nașterea Domnului/FOTO
La iniţiativa Druckeriei, jucătorii lui Poli Timişoara joacă astăzi într-un echipament special dedicat eroilor timişoreni căzuţi în timpul Revoluţiei din decembrie 1989. Poli joacă azi ultimul meci al sezonului. Moment aparte pregătit de Druckeria, jucătorii lui Poli au ieşit pe teren cu tricouri speciale dedicate Revoluţiei din 1989. Pe tricou scrie mare “RESPECT ‘89”, fiind...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iniţiativă Druckeria. Jucătorii lui Poli Timişoara, în echipament special dedicat eroilor Revoluţiei
Gală la superlativ! Ultima ediție pe anul 2025 a Dynamite Fighting Show, a meritat așteptarea. Timișoara a îmbrăcat haine de sărbătoare, iar peste 2500 de oameni au demonstrat că orașul nu are infrastructura sportivă pentru evenimente de gen… Gala lui Moroșanu și Huiu a fost excelent organizată și a rivalizat cu ceea ce se întâmplă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Corbeanu a revenit doar pentru a-l bate pe Biea în main-eventul DFS 29, o gală cum Timișoara nu a mai avut!
Aproape 700 de judecători și procurori români au semnat, până vineri la prânz, un mesaj de solidaritate cu magistraţii care au semnalat nereguli grave în documentarul Recorder cu privire la prescrierea dosarelor penale. Printre aceştia se numără şi şapte magistraţi timişoreni. La polul opus se numără celebra judecătoare Adriana Stoicescu, apărătoarea înfocată a Liei Savonea,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şapte magistraţi timişoreni au semnat mesajul de solidaritate cu colegii lor care au apărut în documentarul Recorder. La polul opus, Adriana Stoicescu
Dosarul de candidatură a Banatului pentru obținerea titlului de Regiune Gastronomică Europeană a fost analizat și acceptat în cadrul Ședinței Forumului Consultativ al IGCAT (Institutul de Gastronomie, Artă, Cultură și Turism), fiind apreciat ca bine structurat și coerent. Următoarea etapă va fi vizita juriului internațional, programată în perioada 13–17 aprilie 2026. După această evaluare, IGCAT...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Candidatura Banatului la titlul de Regiune Gastronomică Europeană a fost acceptată
România are o societate civilă vocală, rapidă și mereu indignată. Are însă o incapacitate cronică de a schimba reguli. Criza din justiție nu este o abatere de la acest tipar. Este dovada. Un material jurnalistic a produs reacția standard: revoltă publică, analize la cald, poziționări morale, presiune online. Societatea civilă a intrat în scenă, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De ce societatea civilă nu schimbă regulile
Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.