Grindeanu nu vrea infractori de drept comun in CJ

Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD Timiş, a tunat și a fulgerat, joi, împotriva consilierului judeţean PD-L Dorin Cândea. Acesta spune că va explicații despre situația sa cu o singură condiție.

candea

Sorin Grindeanu va insista în Biroul Permanent Judeţean al PSD, pentru ca aleșii acestui partid să boicoteze ședințele de plen al CJ. Cel puțin până când din această instituție va pleca Dorin Cândea. “Voi susţine cu tărie în BPJ al PSD Timiş să boicotăm şedinţele de CJT, atâta timp cât cu noi la masă stă un infractor de drept comun precum Dorin Cândea. E de datoria noastră şi a aliaţilor din PNL să avem o poziţie radicală. Nu trebuie să avem pe post de colegi domni condamnaţi penal. Dacă eu eram consilier judeţean, aş fi propus ca începând de luni să nu mai mergem la CJT”, a spus Grindeanu.

Democrat-liberalul condamnat penal e plin de înțelegere, dar aruncă săgeți înspre viceprimar. “Îl pup pe Grindeanu şi îl iert. Nu mă sperie ameninţările venite de la PSD şi nu cred că consilierii judeţeni PSD vor boicota plenurile. Legea este clară. Acum 17 ani am avut un accident de circulaţie, asta a fost toată infracţiunea mea. Dacă îmi spune Grindeanu cum şi-a luat terenul de sub casă, o să îi dau şi eu mai multe explicaţii”, spune Dorin Cândea. Actualul şef de la RAR a fost condmanat pentru că a înmatriculat maşini folosindu-se de documente false. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, spune că decizia finală va fi luată în cadrul BPJ. “O să discutăm această posibilitate a boicotului. Aşteptăm cu interes decizia PD-L în cazul Cândea, au un cod de etică şi ar trebui să ţină cont de el. Cred că este momentul ca Dorin Cândea să facă un pas în lateral”, ne-a declarat Bojin.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Calin a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 21:13 )

As fi inteles sa vina remarca asta din partea oricui altcuiva…de fapt nu ar fi prea multi ,,curati” care sa poata arata cu degetu nici in CJ dar fix Grindeanu???Stim ca e ahtiat dupa putere si dupa imagine dar s-o faca pe lupu moralist tocmai el, un ipocrit de ultima speta ajuns prin averea lu tatsu mare viceprimar?

nea Marin a spus: (noiembrie 3rd, 2011 at 21:57 )

Cand o sa invatati sa fiti constructivi sa veniti sa-i criticati pe altii da pana at ciocu mic ca voi ati fost apogeul santajului, ilegalitatii, coruptiei in tara asta! Grindeanu, esti tanar dar e rusinos ce faci, in loc sa faci ceva la modul real ai preluat modelul Iliescu!

Dan a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 11:54 )

Deci, dupa logica ta Grindene..in CJ ba da in primaria da? Daca tot vrei sa se faca curatenie incepe tu de la partidu rosu ca sa dai un exemplu pana la capat nu doar vorbe

Dumi a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 17:17 )

Da ce treaba ai tu cu CJ cand esti un papagal dat afara si reprimit in partid cand are chef unul sau altul.Si daca nu ai mai vrea infractori ar trebuii sa iti schimbi in primul rand partidul ca si scaunele din salile de sedinta sunt corupte in psd

Horatiu a spus: (noiembrie 4th, 2011 at 17:46 )

Oare chiar poate crede grineanu aberatiile astea…mai bine ar pune mana sa faca ceva in primaria TM ceva ca a ajuns vai si amar,nu sa tot stea prin presa si sa latre aiurea

Taur a spus: (noiembrie 5th, 2011 at 11:39 )

Grindeanule esti adulmecat de ANI si DGA.Stai dracu’in banca ta,nu trage parturi ca pute!!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi

După ce în 2025 a adus pentru prima dată circuitul FIP în România, Federația Internațională de Padel revine la Timișoara și consacră regiunea drept unul dintre noile centre ale padelului european. Succesul ediției inaugurale din 2025 a determinat Federația Internațională de Padel să readucă la Timișoara competiția FIP SILVER TIMISOARA 2026, consolidând poziția orașului, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Padelul de clasă mondială revine în Banat! FIP Silver Timișoara începe joi
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Senatorul USR de Timiş, Sorin Șipos, anunţă că PSD a votat astăzi, alături de AUR și SOS, abrogarea legii antifasciste. Proiectul a fost propus de SOS şi votat de aleşii  PSD, AUR, SOS și PACE. Şipoş, care este şi liderul senatorilor USR, le-a cerut public PSD să se răzgândească până la votul din plen. Comisia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Senatorul Sorin Şipoş semnalează: “Un moment grav pentru democrația românească: PSD a votat alături de AUR, SOS și PACE abrogarea legii antifasciste”
Trei zile de muzică, idei și experiențe între generații, asta propune UPT cu ocazia unei sărbători mult așteptate. În zilele de 21, 22 și 23 mai 2026, Campusul UPT devine din nou un spațiu al energiei studențești, al dialogului și al întâlnirilor dintre generații. Studenți, absolvenți, alumni și membri ai comunității timișorene sunt invitați la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se apropie Zilele Studenților UPT! Zile de neuitat și invitați unul și unul, printre care și Traian Băsescu
Primăria Timișoara începe procesul de reabilitare completă a Ceasului Floral. Construit în anii ’70, acesta nu a beneficiat niciodată de reparații capitale. Proiectul include reabilitarea clădirii decorativ-funcționale, cu o suprafață de aproape 330 mp, care cuprinde camera mecanismului ceasului, o cameră de depozit și două magazii, reamenajarea unei suprafețe de peste 4.300 mp și integrarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara demarează procesul de reabilitare completă a Ceasului Floral
Consiliul Județean Timiș a aprobat, marți, în cadrul unei ședințe de plen extraordinare, darea în folosință gratuită către 23 de UAT și trei școli speciale a unor microbuze dobândite de instituție printr-o finanțare de la Administrația Fondului pentru Mediu, destinate transportului școlar. Un punct simplu, am putea spune birocratic, care nu ar fi trebuit să...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăriile din 23 de localități și trei școli speciale din Timiș pot primi microbuze școlare noi. Proiectul, aprobat după discuții lungite
Premierul interimar Ilie Bolojan va ajunge sâmbătă la Timişoara, urmând să aibă o întâlnire cu activul de partid al PNL Timiş. De menţionat că PNL Timiş este o filială cu suspiciuni de dependenţă faţă de PSD, cele două formaţiuni având de altfel un pact de colaborare la nivelul Consiliului Judeţean. La începutul acestei săptămâni, preşedintele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ilie Bolojan ajunge, sâmbătă, la Timişoara. Se va întâlni cu liderii PNL Timiş, o organizaţie problematică
Trendyol, marketplace online internațional de top, devine partener al celui mai mare festival studențesc din România, Zilele Studenților Timișoarei, care va avea loc între 21 și 23 mai 2026, pe Stadionul Știința în Timișoara. Așteptat să adune aproximativ 80.000 de participanți pe parcursul celor trei zile de festival, evenimentul promite un mix de muzică, energie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trendyol devine partener al celui mai mare festival studențesc din România. Iată ce surprize te așteaptă!
Potrivit sondajului proiectului ”Barometrul Informat.ro – INSCOP Research”, Emanuel Macron conduce în topul încrederii în lideri internaționali, urmat de Maia Sandu și Donald Trump. Votanţii PNL şi USR au mai multă încredere în Macron şi Sandu, în timp ce suporterii PSD şi AUR au mai multă încredere în Donald Trump. Emanuel Macron conduce în topul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Emanuel Macron şi Maia Sandu conduc în topul încrederii românilor în lideri politici internaţionali. Sondaj INSCOP
Din această săptămână au început lucrări de reparații pe DN 59A. Constructorul a demarat investiția din localitatea Beregsău Mare spre Cărpiniș. În aceste zile, reparațiile au până la intersecția cu drumul comunal spre Beregsău Mic. Echipele executantului, PORR Construct efectuează lucrări de eliminare a tasărilor locale, prin decaparea zonelor afectate, refacerea fundației drumului și stabilizarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de reparații pe DN 59A continuă în zona Beregsău
În urmă cu câteva zile a avut loc inaugurarea Pavilionului României în cadrul Bienalei de Artă de la Veneția. Participarea UVT în calitate de partener instituțional la această ediție a Bienalei de Artă de la Veneția depășește sfera unei simple colaborări formale. Ea reflectă un angajament asumat față de valorile culturii și un sprijin activ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la Timișoara la Giardini della Biennale: O poveste despre continuitate și succes la Veneția
Muzeul Național de Artă Timișoara continuă programul „Sezon de Grafică la MNArT” cu expoziția „Insectarium”, un demers artistic dedicat explorării universului sensibil și fascinant al insectelor, prin intermediul practicilor grafice contemporane. Realizată în parteneriat cu Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara și susținută de Consiliul Județean Timiș, expoziția reunește...
Citeşte tot articolul Citeste articolul MNArT vernisează expoziția Insectarium
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.