Regele, badaranii si cozile lor de topor

Dacă mă întreba cineva înainte de memorabilul discurs al Regelui Mihai din Parlamentul României care vor fi aleşii din Timiş care vor absenta, dădeam un răspus sigur: Alin Popoviciu. Şi aşa s-a şi întâmplat. Spre cinstea lor, marea majoritate a parlamentarilor timişeni, fie ei de la Putere, fie din Opoziţie, nu au ratat întâlnirea cu istoria României întruchipată de nobila figură a Regelui. Laud normalitatea, dar asta este! Au lipsit doar ministrul Valeriu Tabără (care a primit probabil interdicţie), deputatul PD-L Alin Popoviciu şi deputatul UNPR Maria Barna. Aceasta din urmă – am văzut-o ulterior la ştiri – plângându-se că deputaţii au mare nevoie de maşini noi. Probabil că, în timpul ceremoniei din Parlament, Barna căuta maşini. În schimb, fiindcă prezenţa a fost “opţională”, după cum singur a afirmat-o, Popoviciu cică rezolva probleme pentru primarii din Timiş. Aiurea! Popoviciu se încadrează perfect în tiparul oamenilor cu caracter imens. Respectiv, este sluga perfectă cu şefii săi şi zbir cu subalternii. Or, ce să caute el la discursul unui “trădător”, “slugă la ruşi” aşa cum a auzit de la şeful său suprem Traian Băsescu? Care, cel mai probabil, auzise aceste lucruri de la OTV, că de citit, citeşte o carte la şapte ani, după cum singur ne-a demonstrat-o cu “Levantul” lui Mircea Cărtărescu. Oricum, locatarul de la Cotroceni are în ultima perioadă un comportament de maidanez rămas fără măcelăria din colţul străzii sau, mă rog, ca să fim în subiect, de matelot care din cauza unei beţii straşnice a fost uitat de vasul său într-o casă de toleranţă dintr-un port îndepărtat. Dacă însă Băsescu ar fi zis că Regele Mihai a fost un mare om de stat, unde credeţi că era Alin Popoviciu? Normal, în spatele Majestăţii sale, încercând să fie prins în cadru cum scutură o scamă de pe costumul Regelui.
Evident că nici holograma lui Băsescu, Emil Boc, om cu apucături bicisnice, nu avea ce căuta în Parlament. Și, cum nu era nici un vot de furat, nici Roberta Anastase. În tradiţia ticăloasă a capilor Bisericii Ortodoxe Române, de la eveniment a lipsit şi arghirofilul patriarh Daniel. Slugă a puterii vremelnice, dar şi a banilor, Daniel nu avea ce căuta la discursul Regelui, atâta timp cât nu avea de câştigat nişte parale de acolo. Şi au lipsit, normal, aproape toţi liderii PD-L, în primul rând membrii guvernului. În frunte cu mega-ministrul Elena Udrea. Cu acest demers, aceşti lideri au “reuşit” marea performanţă de-a atrage partidul în zona cea mai sulfuroasă a politicii. O zonă în care plutesc fantomele lui Ceauşescu şi Ion Antonescu şi care îşi trage seva electorală din rândul alegătorilor lui Vadim Tudor sau, mai nou, ai lui Dan Diaconescu. Ziua de 25 octombrie 2011 va rămâne, fără nicio îndoială, în istoria poporului roman. Va rămâne datorită discursului Regelui Mihai, singurul şef de stat din ultimul război mondial rămas în viaţă. Istoria nu va pomeni însă niciun cuvânt despre bădăranii şi slugile lor, care au lipsit de la acest eveniment.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

15 comentarii pentru acest articol

pastor a spus: (octombrie 26th, 2011 at 13:01 )

ce sa-i ceri lui popoviciu? un incult din cap pana in picioare. cel mai nasol e ca animale ca asta se mai si inmultesc.

Radu Nicosevici a spus: (octombrie 26th, 2011 at 13:27 )

Bravo Ino.

Mircea a spus: (octombrie 26th, 2011 at 14:26 )

,,Mare eveniment” e in opinia unora, nu in a tuturor. Regele Mihai nu mai e rege, e o titulatura mostenita si, in tara asta am invatat din propria experienta ca tre sa respecti omul nu titulatura. O functie nu spune nimic despre un om si at sa intrebam poporul roman ce parere are despre regele Mihai? Cati considera ca e un mare eveniment sau cati au ascultat discursul? Cred ac prea putini si asta spune multe…nu doar politicienii au fost absenti ci chiar si poporul!

Dan Popa a spus: (octombrie 26th, 2011 at 14:35 )

Ce sa priceapa prostalaul asta de Popoviciu? Daca nu a avut ce sa ii vanda lu’ Regele digiaba!!! Vai de capul lor Mai grav e ca sunt multi pesedisti care il ling in c..r pe papagalul asta, Policard sau cum ii spuneai tu pe vremuri cand scriai la Evenimentul. Felicitari Ino pentru curaj si lasa postacii lu’ Pedeleu sa comenteze ca tot degaba comenteaza. Pita lor e pe gata

socacio a spus: (octombrie 26th, 2011 at 14:46 )

@mircea
omule, esti patetic…

Bogdan a spus: (octombrie 26th, 2011 at 15:40 )

da tie Ino cand iti zice sefu suprem sa mergi la casierie sa iti iei banii si fitzuica cu ce tre sa scrii saptamana asta,in cine sa lovesti si in cine sa arunci cu noroi,nu esti prezent ca la raport?daca tot te-a emotionat pana la lacrimi,acest „istoric” eveniment,de ce nu ai fost in fata parlamentului sa iti sustii „idolul”?

Mircea a spus: (octombrie 26th, 2011 at 15:53 )

nu imi plac pdl-istii,si nu sunt de acord neaparat cu pozitia asta pe care au adoptat-o…dar macar ei au fost consecventi in acest lucru…ma indoiesc ca li s-a impus sa nu mearga la discursu din parlament,din moment ce acolo au fost prezenti o mana de ei…referitori la maimutoii si gretosii de usl-isti,aici mi-e si greu sa pot exprima in cuvinte spectacolu grotesc care mi-a fost dat sa-l vad…cum unii(multi)din ei,aprigi contestatari ai monarhiei pana ieri,stateau cu batista la coltul ochilor sa isi stearga lacrimile,cum antonescu a avut parte de cea mai frumoasa zi din viata lui,la momentul istoric si nu in ultimu rand,cum iliescu s-a grabit sa dea mana cu regele,dupa ce in urma cu ceva ani,il fugarea prin tara,ca sa fie sigur ca pleaca odata pt totdeauna…gretos

Mircea a spus: (octombrie 26th, 2011 at 15:54 )

P.S.nu sunt acelasi mircea ca cel de sus

selma a spus: (octombrie 26th, 2011 at 19:50 )

Ino,ai facut fixatie pentru Popoviciu.
Articolul tau e subtire.
Oare nu vezi ca abdicarea regelui ne-a dus in mocirla rosie?
Cred ca ti se trage de la bataia ce ai primit-o acum citiva ani.
Daca ii lauzi pe comunisti inseamna ca ai tai au fost saraci lipiti pamintului.
Mi-e scirba de lingai.Usor te-ai dat la lins de c…ri!..

simpli da best a spus: (octombrie 26th, 2011 at 20:10 )

hopaaa, uite ca au iesit la suprafata si micutii pedelei, sa ne invete putina istorie. din pacate tot falsa, la fel ca si cei de care sunt platiti.

Bogdan a spus: (octombrie 26th, 2011 at 21:17 )

A fost un moment istoric…corect dar de o valoare insegnifianta pt romani, aceiasi romani de care vb regele Mihai ca sunt prea coplesiti de probleme pt a-i mai atinge vorbele goale spuse chiar si de un fost rege care nu a dat dovada ca e mai bun decat cei care ne conduc astazi

Corto a spus: (octombrie 26th, 2011 at 22:36 )

Romania are mai mare nevoie de Monarhie decat are Monarhia de aceasta tara. Institutia monarhica este singura care poate aduce calmul, rationalitatea in politica de stat. Felicitari organizatorilor, felicitari Calin Popescu-Tariceanu, felicitari Crin Antonescu. Aduceti monarhia si salvati Romania. PNL poate!

Adrian...Mircea a spus: (octombrie 27th, 2011 at 06:42 )

Ar fi bine ca inainte de a emana diferite argumente pro sau contra sa ne imaginam cum ar arata viata politica fara presedinte,adica daca am fi monarhie constitutionala.Ar disparea acea lupta electorala pentru scaunul prezidential intre niste neica nimeni care declama dragostea de tara si popor si cand ajung pe scaun servesc numai familia si camarila lor [vezi prezentul].Va rog sa ganditi cine poate deveni urmatorul presedinte:Crin Antonescu un fost amarat bibliotecar,care are un discurs fluent ca doar a citit mult,dar care este dator unor moguli pentru sustinere fata de care se va revansa cand va ajunge presedinte, sau Victor Ponta zis micul Titulescu din care a ramas doar epitetul micul, care are o mare familie pe care va incercasa o serveasca din postura prezidentiala.Alti candidati nu conteaza.Singura posibilitate de a scapa de acesti atarnatori de popor este sa devenim monarhie constitutionala in care parlamentul va fi singurul legiuitor iar guvenul va gospodari tara. Monarhul doar va reprezenta tara in exterior la anumite evenimente si in interiorul tarii va fi un factor de mediere intre partidele politice, societatea civila si organele statului.Vor disparea pentru totdeauna aceste desantate campanii electorale cu mici, bere, galeti, etc.

M a spus: (octombrie 27th, 2011 at 10:04 )

@socacio: Intamplator ai dreptate, dar (tot intamplator) ai tradus mot-a-mot o expresie din engleza si ti-a iesit altceva. Ia un DEX si verifica cum e cu „patetic” in romaneste.
Domnule Ino, din pacate nu am mai avut ocazia sa va citesc articolele cam de cand v-au stalcit unii in bataie, pe vremea cand libertatea de exprimare era o gluma. Intre timp a aparut libertatea de exprimare, si se foloseste la exprimare fara responsabilitate, dupa parerea mea. Singura consideratie pe care o am pentru fostul rege este legata de varsta sa. Realizarile dinastiei nu se reflecta asupra realizarilor sale individuale, iar realizarile individuale nu au pentur ce sa imi inspire respect. E o perere personala – si sunt sigur ca va genera o multime de pareri personale ale altora, care stiu mai bine decat mine unde sunt „afiliat politic”.

heeeei a spus: (octombrie 27th, 2011 at 12:26 )

o diferenta majora intre institutia prezidentiala si cea monarhica este modul in care persoana ce o reprezinta se manifesta.
datorita caracterului efemer, limitat la cativa ani, persoana care este in frunte institutiei prezidentiale isi pune amprenta pe aceasta institutie si ii ofera propriile calitati. asa se face ca badarania si atitudinea dictatoriala specifica actualului presedinte, slabiciunea de caracter a lui constantinescu, parsivenia si politicinianismul lunecos a lui iliescu, au fost caracteristicile de baza ale institutiei prezidentiale in perioada in care acestia au reprezentat-o.
spre deosebire de aceasta, institutia monarhica are valori constante, promovate institutional si a atare reprezentantii acesteia au obligatia de a le respecta, institutia insasi eliminandu-si nonvalorile si pastrand numai valoarea reala..
iar afirmatiile mele de mai sus cred ca au fost demonstrate in mod clar de evenimentele din 25 octombrie 2011.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

societatea timisoara

Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder

Societatea Timișoara, orgaanizaţie fondată în zilele revoluției din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat la acele evenimente, solicită soliidarite cu jurnaliştii de la Recorder, care au relevat într-un documuntar corupţia din justiţie.   Societatea Timișoara a premiat în 2020 Grupul de investigații Recorder pentru contribuția la promovarea valorilor democratice prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder
ISHO

Sport vezi arhiva Sport

În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul

Ultima etapă din acest an în C7 a început astăzi și se va termina mâine în jurul orei 16. În primele trei partide, oaspeții au obținut două victortii, iar gazdele, una. După o serie de rezultate negative, însă în care echipa juca bine, CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus la Sebeș contra formației CSU...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT

Există momente în viața unei facultăți care ies din rutina firescului academic și se transformă în întâlniri cu sens, cu energie, cu povești care îți rămân în minte mult timp după ce se încheie. Un astfel de moment a fost organizat la Facultatea de Construcții, programul de studii MTC (Geodezie), din cadrul Universității Politehnica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT
Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Programul Regio Vest, prin intermediul căruia deciziile legate de finanțările europene pentru regiune sunt luate la nivel local, s-a dovedit a fi de real succes. Peste 600 de proiecte, cu o valoare totală de aproape 1,3 miliarde de euro, au fost depuse până în acest moment în cadrul Programului Regional Vest. Pentru jumătate dintre acestea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regio Vest, succes total. Au fost semnate peste 600 de contracte de finanțare, în valoare de 1,3 miliarde de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Societatea care a câștigat licitația pentru reabilitarea Podului Muncii din Timișoara a semnat contractul de execuție cu primăria Timișoara. Acesta este una dintre cele mai importante conexiuni dintre Gara de Nord și Calea Șagului. Investiția municipalității include, printre altele, consolidarea structurii de rezistență și înlocuirea completă a suprastructurii, și răspunde cerințelor de trafic și siguranță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Reabilitarea Podului Muncii are contractul semnat
Societatea Timișoara, orgaanizaţie fondată în zilele revoluției din decembrie 1989 de un grup de intelectuali timișoreni care au participat la acele evenimente, solicită soliidarite cu jurnaliştii de la Recorder, care au relevat într-un documuntar corupţia din justiţie.   Societatea Timișoara a premiat în 2020 Grupul de investigații Recorder pentru contribuția la promovarea valorilor democratice prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Timișoara solicită solidaritate cu jurnaliștii Recorder
A crescut într-un an, câți alții în zece. Spitalul MedLife Medici’s sărbătorește un an de la inaugurare, un an în care unitatea a confirmat statutul de reper medical în vestul României prin performanță, tehnologie avansată și o echipă medicală de elită. Evenimentul aniversar a reunit reprezentanți ai administrației publice locale, ai mediului academic, parteneri instituționali,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eficiență în domeniul sanitar! Spitalul MedLife Medici’s Timișoara marchează primul an de existență: un an de performanță, investiții și excelență medicală
Activitatea din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara se va desfășura pe baza unui program special cu publicul în perioada sărbătorilor de iarnă, cu asigurarea serviciilor de strictă necesitate pentru cetățeni. Programul adaptat va permite și finalizarea activităților administrative obligatorii la încheierea anului calendaristic. Direcția de Evidență a Persoanelor, în perioada 22 decembrie 2025 – 7 ianuarie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara și direcțiile de specialitate vor avea program special în perioada sărbătorilor de iarnă
Ultima etapă din acest an în C7 a început astăzi și se va termina mâine în jurul orei 16. În primele trei partide, oaspeții au obținut două victortii, iar gazdele, una. După o serie de rezultate negative, însă în care echipa juca bine, CSC Ghiroda și Giarmata Vii s-a impus la Sebeș contra formației CSU...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În sfârșit victorie pentru Ghiroda, Șagul a ținut liderul în șah doar o repriză! Poli are mâine meci cu Viitorul
Baschetbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara joacă pe terenul deținătoarei Cupei României, CSO Voluntari. Partida contează pentru etapa a 12-a a Ligii Naționale și se dispută sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 18.00. Pentru echipa viola este deja a treia partidă din decembrie, după victoriile de acasă cu Galați și Vâlcea. Cu aceste succese, alb-violeții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Baschetbaliștii joacă în decembrie pe bandă rulantă! Al treilea meci în zece zile
Există momente în viața unei facultăți care ies din rutina firescului academic și se transformă în întâlniri cu sens, cu energie, cu povești care îți rămân în minte mult timp după ce se încheie. Un astfel de moment a fost organizat la Facultatea de Construcții, programul de studii MTC (Geodezie), din cadrul Universității Politehnica Timișoara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Geodezia dusă la un alt nivel. Întâlnire de suflet cu Dan Robescu, senior și junior, la Facultatea de Construcții a UPT
Drumul dintre Parța și Petroman a fost modernizat. Consiliul Județean Timiș a făcut recepția investiției de 16 milioane de lei efectuate pe șoseaua amintită. Acum urmează și realizarea și finalizarea lucrărilor la noul pod construit la Parța, lângă cel vechi. ”Am făcut recepția pentru DJ 593B Parța–Petroman, cei aproape 9 km de drum care leagă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost finalizată modernizarea drumului dintre Parța și Petroman/VIDEO
Publicul timișorean este așteptat, duminică, 14 decembrie, între orele 17:00–19:00, la un tur pietonal special dedicat sărbătorii Hanuka. Acțiunea este parte din seria de evenimente „Turist la tine acasă”, organizate de Asociația Turism Alternativ, prin proiectul Timișoara Free Tours. Punctul de întâlnire este Bastionul Theresia, iar participarea este gratuită și nu necesită rezervare. Evenimentul propune...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara Free Tours duce timișorenii într-un tur pietonal dedicat sărbătorii de Hanuka
Top
deBanat.ro - spune realitatea!
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.