Gulas si jazz, la Jimbolia

Sfârşitul de săptămână aduce, la Jimbolia, o nouă ediţie a târgului de toamnă. Sunt aşteptaţi să ajungă în orăşelul timişean mai ales amatorii de gulaş, pentru care va avea loc un concurs delicios.

Sâmbătă, 15 octombrie, la Jimbolia, are loc târgul euroregional de toamnă. Prima ediţie, desfăşurată anul trecut, a fost un adevărat succes, astfel că evenimentul va fi reluat. Astfel, pe drumul Sânnicolaului, pe un teren care va fi amenajat special în acest scop, vor veni micii producători din zonă, bucătarii specializaţi în gulaş şi clienţii cărora le sunt pregătite tot felul de surprize. Unul dintre cele mai importante momente ale zilei va fi concursul de gulaş, la care s-au înscris deja zece participanţi, dar lista rămâne deschisă pentru alte câteva zile. Concurenţi din Ungaria şi România vor prepara, chiar îm faţa pofticioşilor, mai multe feluri de gulaş. Nu vor lipsi ansamblurile folclorice, micii şi berea, iar seara punctul de atracţie va fi casa de cultură proaspăt reabilitată, unde va avea loc un concert de jazz cu un pianist din Ungaria, dar nu va lipsi nici Johnny Bota. (sursa foto: banatul.info)

Autor
Etichete , , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Silviu Vela a spus: (octombrie 13th, 2011 at 18:46 )

Da de ka ce ora incepe???unde te poti inscrie????nu da prea multe detalii aici…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


ISHO Timișoara

Administratie vezi arhiva Administratie

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a anunțat Alfred Simonis, în urma unei notificări primite de la Compania Națională de Investiții. De asemenea, el spune că miercuri Consiliul Județean Timiș va aproba cofinanțarea pentru investiție, 25% din total, suma fiind estimată la 25 de milioane de euro,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba Iulia. Poli Timişoara continuă să fie principala favorită la promovarea în eşalonul second, datorită punctelor acumulate în sezonuzl regular. Într.-un clasament provizoriu al play-off-ului, Poli are două puncte în plus faţă de Sănătatea Cluj şi trei puncte peste rivala Unirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor

Economic vezi arhiva Economic

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în spațiul public drept locuința sa nu îi aparține ca domiciliu, ci reprezintă o investiție a unei firme în care este implicat. Potrivit acestuia, clădirea urmează să fie deschisă în luna mai și va funcționa ca locație pentru evenimente. „Este o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării participării la guvernare. Aceasta se va decide pe 20 aprilie, după Paști. Deocamdată, foarte probabil, la Timișoara ar urma să aibă loc ședința regională a PSD, ocazie cu care se va decide dacă va rămâne sau nu în guvern. Reprezentanții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a anunțat Alfred Simonis, în urma unei notificări primite de la Compania Națională de Investiții. De asemenea, el spune că miercuri Consiliul Județean Timiș va aproba cofinanțarea pentru investiție, 25% din total, suma fiind estimată la 25 de milioane de euro,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada Treboniu Laurian nr 10 către Administrația pentru Sănătate și Educație a Municipiului Timișoara (ASEMT), pentru o perioadă de 10 ani. Dorința primăriei era de a deschide acolo o grădiniță. Clădirea respectivă are demisol, parter și etaj, o curte generoasă, ideală...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian
În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba Iulia. Poli Timişoara continuă să fie principala favorită la promovarea în eşalonul second, datorită punctelor acumulate în sezonuzl regular. Într.-un clasament provizoriu al play-off-ului, Poli are două puncte în plus faţă de Sănătatea Cluj şi trei puncte peste rivala Unirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite
Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului dedicat tehnologiei, inovației și colaborării interdisciplinare, care va avea loc în perioada 11-16 mai 2026, la Timișoara. Această ediție va avea un format extins, pe parcursul a șase zile, și aduce în prim-plan un parcurs care susține dezvoltarea de soluții,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile
Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea drept „Becali”. Îmbogăţit din trafic de ţigări, el deţine un club în Deta, acolo unde în noaptea dintre ani, probabil într-o avansată stare de beţie, a tras cu puşca în aer. Personaj bizar, el a candidat la Primăria Deta la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, sub egida Instituției Prefectului Județul Timiș, organizează, seminarul de informare cu tema: „Noutăți legislative privind ocuparea forței de muncă”. Întâlnirea are loc marți, 24 martie, ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (B-dul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă
Pe 14 mai 2026, la Timișoara va avea loc prima ediție a evenimentului Noaptea Companiilor (NCO), care transformă o seară obișnuită într-un tur strategic al celor mai importanți angajatori din oraș. Cu o prezență deja consolidată în Cluj-Napoca, Iași, Sibiu, Târgu Mureș, Brașov și București, rețeaua NCO ajunge acum și în Timișoara, oferind aceeași experiență...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara va avea loc Noaptea Companiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.