Raiffeisen Bank catre clienti: Aveti cont in euro? Nu ne pasa, noi nu va dam decat lei!

Şi-a deschis un cont bancar în euro, în Austria, la Raiffeisen Bank, şi a primit asigurări că banii pot fi scoşi oriunde în lume. Oriunde, dar nu în România! A păţit-o pe pielea ei o timişoreancă, trimisă, cu nonşalanţă, la altă bancă, dacă nu-i convine situaţia!

Odată revenită în ţară, femeia a mers la bancă, pentru a scoate o sumă în euro din propriul cont. De la ghişeu i s-a spus însă că nici nu poate fi vorba să primească euro, ci numai echivalentul în lei. Echivalent e doar un fel de-a spune, pentru că operaţiunea, care urma să fie efectuată prin bancomat, s-ar fi făcut la un curs de… 4,05 lei pentru un euro. „Nu mi se pare normal. Am băgat 2.000 de euro în Austria pe un cont Raiffeisen. Acum, dacă vreau să-i scot, trebuie să iau lei. Pierd cel puţin 150 de euro la cursul pe care mi-l oferă ei”, ne-a declarat titulara contului. Femeia e cu atât mai stupefiată cu cât, în Austria, nu a avut niciun fel de problemă în a scoate de la bancomat euro, de pe un card alimentat în lei în România. E adevărat, la altă bancă.
Responsabilii Raiffeisen Bank consideră că situaţia nu este deloc neobişnuită şi o trimit pe nemulţumită la… altă bancă! „Clienţii băncilor Raiffeisen din străinătate nu sunt aceiaşi cu clienţii băncii Raiffeisen din România. Ei pot scoate euro doar la banca din străinătate unde au depus banii. Sunt conturi diferite, este aceeaşi bancă, dar clienţii sunt diferiţi. Mergeţi la altă bancă, dacă nu vă convine”, ne-a spus Simona Dobre, responsabil relaţii cu clienţii Raiffeisen Bank România. Reprezentantul unei alte bănci mari din România a rămas la fel de surprins. „Dacă ai un cont în euro, nu te poate obliga nimeni să scoţi bani în altă monedă. Nu putem obliga clienţi care au conturi în valută, oriunde ar fie ele făcute, să le achităm suma dorită în lei”, ne-a declarat bancherul. Pentru Marinela Iliaş, directorul Oficiului pentru Protecţia Consumatorului Timiş, situaţia este o premieră. „Nu am mai auzit aşa ceva. Pare o practică comercială incorectă. Amenda este de la 5.000 la 50.000 de lei. Persoana păgubită trebuie să depună de urgenţă o reclamaţie la noi şi vom verifica imediat această bancă”, a spus Iliaş. (sursa foto: puterea.ro)

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

10 comentarii pentru acest articol

nadia a spus: (septembrie 14th, 2011 at 18:03 )

sa-mi bag pula in ei de musiti ca si pe mine m-au pacalit asa. Raiffeisen sunt sarlatani de prima mana

Bionicle a spus: (septembrie 15th, 2011 at 23:34 )

Ma doare capul cand vad atat de mult prosti in Romania. Un articol de cacat. Cum este posibil sa nu te documentezi 2 secunde inainte sa scrii ceva.
Domnule Mihai Oancea ce credeti ca se va intampla daca merg in Austria la o sucursala Raiffeisen si le cer lei, din „cardul meu de lei” de la Raiffeisen Romania?
Ce credeti ca se intampla daca merg la ei la Protectia Consumatorului si le spun ca am fost la Raiffeisen si nu au vrut sa imi dea lei, „din cardul meu de lei” ???
Imi pare rau sa va spun dar sunteti penibil !!!
………………………..
Bancile din Romania isi alimenteaza bancomatele cu moneda locala..

biridi a spus: (septembrie 16th, 2011 at 08:02 )

@bionicle
te-a pus seful sa bagi comentariul asta? ma refer la seful de la banca. sau poate esti doar sotulo vreunei sefulete de la banca asta… ti-ai facut datoria, meriti o bere! calda, evdent.

yoyo a spus: (septembrie 16th, 2011 at 08:31 )

@bionicle – scrie clar ca femeia a mers la ghiseu sa-si scoata suma in euro si i s-a zis ca nu i se pot da decit lei. la ghiseu, nu la bancomat! ghiseele nu sunt „alimentate” cu moneda locala, atita vreme cit poti deschide, in romania, cont in euro. in care tu, ca si client, depui euro, nu lei. si te astepti sa-i iei tot euro.
banuiesc ca nu e nimeni atit de retardat incit sa mearga in Austria la o sucursala Raiffeisen si sa ceara lei, din “cardul de lei”, deci exemplul e un pic fortat.

elcinoib a spus: (septembrie 16th, 2011 at 08:47 )

@bionicle
prietene, esti cam retardat… invata sa citesti

Alina a spus: (iulie 2nd, 2013 at 16:12 )

Acelasi lucru am patit si eu!
Am depus in ROMANIA la aceasta banca 20.000 euro si cand am vrut sa ii scot mi-au spus ca nu au euro si pot sa imi dea banii decat in lei.
Dupa ce ca ti se da o dobanda de rahat, mai vor sa te si fraiereasca.

mata@ngat a spus: (aprilie 20th, 2015 at 12:16 )

@bionicle – te uiti doar in oglinda, si vezi prostie cat pentru toata Romania!

Oana a spus: (noiembrie 17th, 2015 at 13:31 )

Tocmai am scapat si eu de hotii de la Raiffeisen. Proasta sunt eu ca nu m-am informat inainte sa deschid cont cu car la ei. Ideea e ca m-am razgandit dupa o zi (da, o zi :p) si m-am dus sa inchid si contul si cardul pe care il solicitasem. Ma pun aia sa platesc 5 usd pt emiterea cardului, apoi comision pentru retragerea tuturor banilor depusi. Booooooon! Plec de la ei cu gandul ca gata, am inchis contul, deci adio! Da’ de unde, domnule? Ma suna dupa 3 zile sa-mi zica sa vin sa platesc comisionul ANUAL pentru intretinerea cardului. WTF? Eu am tinut banii la ei 12 ore, deci WTF? Care e logica? Pai nu exista..se pare ca saracii astia iau comisioanele in avans pentru ca asa vor ei. Am vorbit cu directorul sucursalei din Bacau, si dadea din umeri, adica ceva de genul, nu prea am de ales si trebuie sa platesc. Ori mi se pare aberant si un abuz grosolan! Am platit in scarba, doar sa nu mai aud de ei niciodata..dar just in case, ma voi duce peste o luna sa cer confirmarea inchiderii contului, sa nu ma trezesc cu vreu alt comision pentru te miri ce. Vreau sa le fac plangere la ANPC dar nu cred ca se va rezolva ceva. Dar voi scrie pe toate forumurile pe care le gasesc, ca sa conving lumea sa mearga la oricare alta banca, nu la nemernicii astia.

Corto Maltese a spus: (noiembrie 17th, 2015 at 18:53 )

@biridi Excelentă observația, la fel ca și promisiunea de o bere caldă… Hahahahahaha!

yo a spus: (august 20th, 2016 at 13:51 )

@biridi : AL kintea ta mai pun un leu si imi cmpar un covrig

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Cea mai nouă cucerire a tehnologiei în domeniul realizării de ochelari este acum disponibilă în cadrul Clinicii de oftalmologie și optică medicală VISTA din Timișoara. Un aparat japonez, de ultimă generație, realizează ramele de ochelari ”croite” special pe forma feței beneficiarului, iar cea a lentilelor în poziția ideală față de ochii celui care va folosi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
În mai puțin de o lună, în cadrul campaniei de curățare a spațiilor verzi, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri abandonate. Astfel, din 26 februarie până în 18 martie, angajații Horticultura și echipele partenere au ridicat din parcuri, din zonele de joacă, scuaruri și alte spații verzi, pet-uri, ambalaje, resturi alimentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lupta cu nesimţiţii. În mai puţin de o lună, Primăria Timișoara a adunat peste 50 de tone de deșeuri de pe spațiile verzi/Foto
Executat la București, Alin Nica admite că se gândește în continuare la candidatura pentru un nou mandat în funcția administrativă deținută în prezent, de președinte al consiliului județean. Cum, deocamdată se gândește și spune că se va consulta cu primarii liberali din Timiș. El spune că s-a întâlnit deja cu Ludovic Orban, liderul partidului Forța...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica se pregătește de un nou proiect politic. A discutat cu Orban, urmează să discute și cu Fritz
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază
Salariile sunt atât de bune și chiriile atât de accesibile în raport cu acestea încât Timișoara este orașul mare din România unde oamenii lasă cei mai puțini bani pentru a-și plăti o locuință închiriată în care să locuiască. Sunt datele analizate de imobiliare.ro, pe baza salariului mediu și a valorilor chiriilor percepute.  Chiriile percepute s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, cei mai fericiți chiriași din țară: dau doar o treime din venituri pentru plata unei locuințe
La finalul anului precedent, Compania Național de Administrare a Infrastructurii Rutiere le făcea o surpriză neplăcută șoferilor care circulau pe autostrada A1. Nu mai puțin de patru parcări erau închise, așa că cei care aveau … nevoi trebuiau să mai meargă niște kilometri buni pentru a rezolva problema. De scurt timp parcările s-au redeschis, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Compania de Drumuri a pregătit 11 milioane de lei pentru paza și curățenia spațiilor de servicii de pe autostrada A1
Universitatea Politehnica Timișoara continuă tradiția de 100 de ani de excelență în educație și cercetare, dar și de colaborare foarte bună cu mediul economic. Tradiția în domeniul mașinilor hidraulice, domeniu în care Aurel Bărglăzan a fost un adevărat pionier și creator de școală, dusă la prestigiu internațional de academicianul Ioan Anton, este continuată azi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Recunoaştere internaţională. Un succes notabil pentru o echipă UPT în domeniul maşinilor hidraulice
Primăria Timișoara organizează o campanie de eliminare a căpușelor. Acțiunea este programată să aibă loc în perioada 2-6 aprilie 2024, în măsura în care vremea permite desfășurarea în siguranță a operațiunilor. Tratamentele vor fi efectuate terestru și se vor desfășura între orele 21:00 și 05:00. ”În această perioadă, rugăm locuitorii să evite pe cât posibil...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara se luptă cu căpușele
Viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, s-a trezit peste noapte, la mii de kilometri distanță, că e zburat de pe postul de președinte al PNL Timișoara. Pentru simplul fapt că l-a “jenat” pe cel care speră să redevină primar al orașului, Nicolae Robu, din nou în urma unei alianțe de nevoie, nu ideologică, cu cei de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Tabără dă de pământ cu Nicolae Robu, după ce acesta l-a zburat de la conducerea PNL Timișoara
O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Top